Prima pagină » Știri politice » Plenul Parlamentului, AMÂNAT ca urmare a deschiderii anului universitar. Noile numiri de la ASF, BNR și CNA, în așteptare

Plenul Parlamentului, AMÂNAT ca urmare a deschiderii anului universitar. Noile numiri de la ASF, BNR și CNA, în așteptare

Cristina Corpaci
Plenul Parlamentului, AMÂNAT ca urmare a deschiderii anului universitar. Noile numiri de la ASF, BNR și CNA, în așteptare

Plenul reunit al Parlamentului programat pentru 30 septembrie, în care urmau să fie numiţi noi membri ai Autorităţii de Supraveghere Financiară, Băncii Naţionale a României şi Consiliului Naţional al Audiovizualului, a fost amânat, ca urmare a deschiderii noului an universitar 2024-2025.

Iniţial, plenul reunit era programat pe 23 septembrie, dar a fost amânat pentru 30 septembrie, doar că la această dată deputații au activități în teritoriu ca urmare a deschiderii noului an școlar.

Deoarece luni, 30 septembrie, începe anul universitar, s-a modificat programul, așa încât luni vor avea loc activități în circumscripțiile electorale. Plenul comun va fi reprogramat, vă anunțăm când va avea loc ședința BPR care va stabili data acestuia, se arată într-un comunicat.

Ședința Parlamentului este cu atât mai importantă cu cât sunt așteptare voturi pentru numirea membrilor BNR, ASF şi CNA.

Conform deciziei Biroului permanent al Camerei Deputaţilor, plenul a fost amânat până  la urmează să fie stabilită, ulterior, de Birourile permanente reunite.

CITEȘTE ȘI:

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Războiul nu a fost niciodată atât de aproape”. Germania își trimite militarii pe flancul estic al NATO
Digi24
„Consideră că suntem epuizați”. Putin crede că SUA sunt slăbite de războiul cu Iranul, potrivit serviciilor secrete americane
Cancan.ro
Gestul SFÂȘIETOR făcut de mama Victoriei, după ce și-a îngropat fiica: 'Ce cauți, tu mamă, aici?' 🥲
Prosport.ro
Andreea Bălan, apariție irezistibilă pe plajele din Cefalonia! Soția lui Victor Cornea și-a expus formele în costum de baie
Adevarul
Cum sunt umflate prețurile la benzinării. O anomalie greu de justificat: Avem petrol, dar carburanți scumpi
Mediafax
Tristan Tate se plânge de mâncarea din închisoare și spune că a slăbit aproape 6 kilograme
Click
„E un nou standard?” Clientul unui restaurant din Cluj, revoltat de ce a găsit pe nota de plată
Digi24
Cine este Haakon, prințul care a vrut să stea departe de viața regală și a ajuns noul rege al Norvegiei
Cancan.ro
Victoria Ionescu, îngropată cu porecla pe cruce. Cine este 'Natasha', de fapt
Ce se întâmplă doctore
Cât a plătit Gabriela Cristea pentru injecțiile de slăbit. Prețul unui an de tratament este uriaș: „Pentru un om obișnuit, costurile sunt imense”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Service-ul i-a spus că trebuie schimbat motorul. Femeia a reparat singură mașina cu 430 de euro
Descopera.ro
O descoperire schimbă toate planurile pentru viitoarele misiuni pe Lună
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: – Am o boală care mă împiedică să țin dietă!
Descopera.ro
Cine i-a creat pe zei? Cum a apărut ideea de ființe supranaturale