PMP cheamă „liderii de dreapta” să găsească „proiectul” anti-Ponta. Cum a pierdut Elena Udrea primul pariu intern cu Preda, Baconschi, Tomac și Papahagi

Publicat: 24/09/2014, 09:44
Actualizat: 18/03/2015, 19:05

La primul test electoral, PMP a trecut linia, fiind însă departe de a forța, cu scorul din alegeri, mâna PDL pentru negocierea candidatului la prezidențiale. Cu sondajele optimiste ale americanilor de la Greenberg Quinlan Rosner Research pe masă, Elena Udrea a pus zilele trecute un pariu intern, cu o singură miză: orgoliul de politician. Și-a scris de mână numele și, în dreptul lui, 11%. Președintele oficial al PMP, Eugen Tomac, a mers pe mâna ei, cu același 11%. Din capul listei pentru europarlamentare, Cristian Preda a sperat la 13,4%. Mai rezervat cu propriile șanse, Adrian Papahagi a coborât ținta la 10,7%, iar Teodor Baconschi la 7,5%, scor la care el însuși trecea trăgând din pipă pe lângă Parlament.

Realitatea i-a lovit în plex, cu pumnul. Primele estimări de la ora 18.30, au dat partidul președintelui Traian Băsescu la 6%. 8,6% au plusat PMP-iștii, pe un ecran pe care au defilat, în timpul discursurilor politice de la închiderea urnelor, cifre aleatorii venite, din spusele Elenei Udrea „de la observatori din secții”.

Insuficient pentru a avea, cu Vasile Blaga o discuție de la egal la egal pentru prezidențiale, fără numele lui Cătălin Predoiu pe masă. „Dumneavoastră credeți (în Predoiu, n.red.)? O să vedem fiecare cum se reevaluează și dacă își dă singur șanse, l-a tăiat Elena Udrea de pe lista prezidențiabililor cu șanse pe candidatul PDL, la cinci minute după ce a lansat „invitația de a discuta chiar acum un proiect pentru un candidat de centru-dreapta care să aibă cele mai mari șanse să îl învingă pe Victor.

Un sefie pentru „unificarea dreptei”. „ E nevoie stringentă să ne unim”

La ora exit-poll-urilor, când Cristian Preda i-a propus, dezinvolt, un selfie din fața pupitrului oficial, Elena Udrea mai afișa doar un zâmbet forțat. Cel autentic i se ștersese de pe față cu două ore în urmă, atunci când cifrele CURS au adus PMP de la 8%, cu cât îl afișa dimineață, la 5,5% și apoi spre 7%.


Selfie la închiderea urnelor. Foto: Andreea Alexandru // Mediafax

„Pentru PMP e o victorie rezultatul în acest prim test electoral. Ne-am atins primul obiectiv, acela de a intra în Parlamentul European, având în vedere că suntem un partid care s-a înființat acum trei luni de zile. Suntem singurul partid de centru-dreapta care a crescut în această campanie (…) Faptul că sondajele arată o simpatie mai mare decât votul de azi e un lucru la care ne așteptam”, s-a adaptat din mers Elena Udrea la discursul mobilizator, pregătit cu cinci minute înainte, în biroul de la etajul casei boierești din Nicolae Iorga, odinioară Centrul Cultural Francez, în care s-a instalat PMP.

Cu Elena Băsescu chemată să se alăture grupului de partid Preda-Banconschi-Tomac-Diaconescu, Elena Udrea a proclamat eșecul dreptei dezbinate după plecarea sa din PDL și a propus „unificarea”. Nu în jurului „unui candidat”, așa cum a ținut să spună, ci „al unui proiect”. „Dezbinarea care a existat a dus la slăbirea partidelor de centru-dreapta și la întărirea PSD. E nevoie stringentă să ne unim, într-un proiect împotriva PSD, ca în noiembrie 2014 să câștigăm președinția”, i-a ridicat lui Blaga steagul păcii, cu mesajul că „PMP îl va susține pe cel cu șansele cele mai mari să îl învingă pe Victor Ponta”. Adică nu pe Cătălin Predoiu.

Mărirea. Scenariul fuziunii cu PDL, la peste 10%

Cu patru ore mai devreme, în sediul PMP, orice părea posibil. Florin Secară, ilustru necunoscut, dar deputat, își ia de unul singur rolul celui care se pricepe la toate. Când nu umple frigiderul cu apă minerală, aduce partidul cu picioarele pe pământ cu prognostic de 5% ori se asigură că sub umbrelele din curte, mesenii, operatori tv și tineri PMP-iști în blugi, sunt încă veseli.

În sala de consiliu improvizată la parter, uși de sticlă lasă la vedere fețe vesele. Cu 13%-14%, în PMP se calculează „o fuziune ori doar o alianță” cu PDL-ul lui Vasile Blaga. Cu 6% se proclamă, pur teoretic, înfrângerea. Cu 9, previziunile pentru un candidat comun sunt sumbre. De la Cluj, partidul lui Traian Băsescu primește promisiunea scorului de 13%. De la Arad, doar sprijin pentru o unificare. De la Focșani, speranța unui 10-12%.

Iar de la Cotroceni, încurajări directe: „Azi am vorbit cu domnul președinte cu toții, înainte de momentul votului. Ne-a urat succes”, spune Elena Udrea.

Și căderea. Cristian Diaconescu: „Aici miroase a PSD”

La 19.30, după sondajul CURS, în sala cu uși de sticlă, fețe lungi se aliniază în jurul mesei, la dreapta celor cinci cutii de pizza de la Jerry. Elena Udrea soarbe lung dintr-un pahar cu apă, iar vocea ascuțită trece scurt și dincolo de ușă. Baconschi bate din picior și își aprinde pipa, iar Eugen Tomac măsoară camera cu pași egali. Fără primari, nu e destul, se pare, să te îmbraci în blugi.


Florin Secară, deputat, intră în vrie: „Nu trebuie să depășească 10.000 de sms-uri pe număr. Sun să văd dacă pot să îmi trimită niște numere noi”.

Adrian Țibu, directorul firmei de consultanță Profile Communication, lăsată de Sebastian Lăzăroiu pentru un post la Cotroceni, se învârte fără stare.

Doar Cristian Diaconescu intră calm. Membru al PMP de o săptămână, e prima data în sediul de partid din Iorga. „Ce miroase a PSD aici!”, glumește zâmbitor.


Foto: Andreea Alexandru // Mediafax

De la etaj, Elena Băsescu se arată târziu. „Unde e Sofia Anais?”, fac, simpatizantele small talk. „E cu bunica”, se scuză tânăra ei mama, și ea în blugi. Un zâmbet pentru camera, la 21.00 fix, și un răvaș trimis partidului pe Facebook: „Privind în urmă, nu pot să nu mă gândesc la faptul că am luaat decizia corectă atunci când am decis să nu candidez. Intrarea mea ar fi aruncat PMP sub pragul de 5%”.

În Băneasa, în sediul de campanie al cărui contract de închiriere expiră a doua zi, Daniel Geantă, ajuns din parlamentar de București șef de campanie națională, începe numărătoarea paralelă. În realitate, doaar un simulacru.

Pe intranet, Elena Udrea are vedere la Excell în timp real. „Yes!”, strigă primind, prin SMS, CURS-ul de 21.00 cu 7,02% „Mâine dimineață pun oala cu cafea și vă aștept aici. Și cu croissante”.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O femeie de 60 de ani, cu un aspect uluitor de tânăr, a câștigat un...
Gestul făcut de Alexandru Ciucu față de Alina Sorescu, după ce și-a ascuns relația paralelă...
FOTO. Ce frumoasă e iubita celebrului fotbalist! Poze hot cu manechinul
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Replica ironică a unui general finlandez, după ce Rusia a amenințat că va trimite rachete...
Umilită din cauza listei de cumpărături! Ce a pățit Lili din Iași, după ce a...
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota...
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce...
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Doliu la Casa Regală Britanică. Prințesa Beatrice a trecut prin clipe grele după ce primul...
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
China ne bate și la diesel! A creat un motor REVOLUȚIONAR
USR a depus plângere pentru grup infracţional organizat împotriva „caracatiţei lui Piedone”
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Dispare numerarul? Decizia finală UE pentru plata cu BANCNOTE
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate...
Turistă sfârtecată de urs pe Transfăgărășan! Scosese mâna pe geam ca să...
Getuța Sterp, mesaj pentru urmăritorii care spun că prețurile produselor de la stână sunt scumpe....
Cansu Dere, motivul pentru care a luat o pauză de la aparițiile pe micile ecrane
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Condamnarea pentru viol a lui Harvey Weinstein, anulată de o instanță din New York