Prima pagină » Știri politice » PNL cere CSM să verifice cum au închis procurorii lui Nițu cazul lui Ponta, după ce trei instanțe au decis că Guvernul a încălcat legea

PNL cere CSM să verifice cum au închis procurorii lui Nițu cazul lui Ponta, după ce trei instanțe au decis că Guvernul a încălcat legea

Radu Zlati, deputat PNL: Inspecția Judiciară a CSM să sesizeze actele procurorilor lui Nițu în cazul premierului Ponta

Radu Zlati, deputat PNL, susține că Inspecția Judiciară trebuie să cerceteze actele celor doi procurori care au dat „NUP pe dosarul lui Ponta” privind alegerile parțiale pentru a arăta că „CSM există și face ceea ce este dator să facă”.

„Este cunoscută opiniei publice relația între premierul Victor Viorel Ponta și Procurorul General Tiberiu Nițu. Relația dintre protector și protejat, de vreme ce domnul Nițu a fost impus la conducerea unei instituții, esențială pentru administrarea actului de justiție, printr-o înțelegere dubioasă cu fostul președinte Băsescu. Presa, societatea civilă, oamenii politici au comentat destul pe marginea acestui subiect. Nu întâmplător procurorii aflați sub conducerea domnului Tiberiu Nițu au dat NUP unei plângeri penale făcute la adresa premierului de către Mihai Seplecan, lider al PNL Cluj, plângere penală pentru abuz în serviciu, cauzată de faptul că nu au fost organizate de către Guvern alegeri pentru șefia Consiliului Județean Cluj, în termenul prevăzut de lege”, susține Zlati. 

Liberalul atrage atenția CSM că independența Justiție poate fi afectată din afara sistemului judiciar, dar și de atacurile și presiunile venite dinlăuntrul actului de justiție. 

„În acest sens, solicit CSM să verifice cum este posibil ca, deși trei instanțe judecătorești au stabilit că Guvernul se face vinovat de încălcarea legii, doi procurori (procurorul de caz și procurorul șef de secție de la Parchetul General) să dea și apoi să confirme o scoatere de sub urmărirea penală a șefului Guvernului, primul vinovat de încălcarea fragrantă a legii. Consider că acest NUP pus pe dosarul lui VV Ponta poate acționa ca un factor de presiune asupra judecătorilor care vor continua să administreze actul de justiție în cazul premierul Ponta și al procesului în care acesta este pârât, proces aflat pe rol la ÎCC”, a adăugat deputatul PNL.

Potrivit acestuia, cercetarea de către Inspecția Judiciară a actelor celor doi procurori care au dat NUP pe dosarul lui Ponta „poate fi un bun prilej de a arăta că CSM există și face ceea ce este dator să facă”.

„Mă alătur, de asemenea, colegului Mihai Seplecan în solicitarea acestuia ca domnul Procuror General să își prezinte demisia în urma actelor subordonaților săi. Fără prea multă speranță, de altfel; căci domnul procuror, preaplecat slujbaș, în ultimă instanță, a prea-plecatului VV Ponta, se pare că nu cunoaște termenul „demisie de onoare”. Dacă mă înșel, să o dovedească!”, își încheie declarația politică Zlati. 

Gândul a dezvăluit că procurorii de la Parchetul General au clasat dosarul în care premierul Ponta era acuzat de PNL Cluj de abuz în serviciu pentru faptul că a blocat alegerile parțiale, deși mai multe instanțe din România au decis că Guvernul era obligat să organizeze alegeri. 

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Crin Antonescu spune că Alexandru Nazare ar trebui să fie următorul premier: „E singura soluție”
Digi24
Drona care a explodat în Bulgaria, aproape de România, a fost identificată. Ce arată analiza preliminară a epavei
Cancan.ro
4.000 lei amendă tuturor românilor care locuiesc la casă și fac acest lucru în curte, crezând că nu îi vede nimeni
Prosport.ro
FOTO. Irina Deleanu, imagini incendiare: „Îmi place să fiu cât mai naturală”
Adevarul
„Era mai bun trenul vechi, era răcoare”. Pasagerii unui tren PESA au fost sufocați de căldură pe ruta București-Constanța
Mediafax
Miliardarii turci de la Ford Otosan investesc 100 de milioane de euro în România. Banca Transilvania le acordă o finanțare uriașă
Click
Descoperire incredibilă făcută în inima Budapestei. O motocicletă și doi soldați germani au fost găsiți în Dunăre
Digi24
Ce sunt punctele negre de pe marginea parbrizului și la ce folosesc. Rolul lor este esențial pentru siguranța mașinii
Cancan.ro
ULTIMA ORĂ! A murit într-un accident teribil!
Ce se întâmplă doctore
Cum arată acum Julia Chelaru, fosta membră a trupei Exotic! Și-a etalat formele voluptoase, la aproape 50 de ani
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Nivelul extrem de scăzut al Dunării a dus la o descoperire rară. Era acolo de aproximativ 80 de ani
Descopera.ro
Care este cel mai vechi pod din Europa?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Badea Gheorghe: – Nu pot face dragoste!
Descopera.ro
Câte alimente de origine vegetală ar trebui să mâncăm pe săptămână?