Prima pagină » Știri politice » PNL intră în ședință pentru a definitiva LISTELE pentru alegerile parlamentare / Incertitudine la filiala din București

PNL intră în ședință pentru a definitiva LISTELE pentru alegerile parlamentare / Incertitudine la filiala din București

PNL intră în ședință pentru a definitiva LISTELE pentru alegerile parlamentare / Incertitudine la filiala din București

Partidul Național Liberal (PNL) organizează duminică, de la ora 18:30, o ședință online a Brioului Politic Național pentru a definitiva listele de candidați la alegerile parlamentare, conform unor surse din interiorul formațiunii.

Lista candidaților din București rămâne însă în dezbatere, discuțiile interne nefiind încă finalizate. Ședința fusese inițial programată la ora 17:00, dar a fost reprogramată ulterior.

Deși majoritatea filialelor PNL din țară au transmis deja listele de candidați pentru Camera Deputaților și Senat, există câteva organizații care nu au încheiat procesul.

În București, de pildă, negocierile sunt încă în desfășurare, deși liderul PNL din Capitală, Sebastian Burduja, a fost confirmat pentru a deschide lista pentru Camera Deputaților.

Printre nuemele vehiculate pe lista PNL București se numără Sorin Cîmpeanu, Monica Anisie, Ionuț Stroe, Cristina Trăilă, Andrei Baciu și Florin Cîțu.

În alte județe, listele de candidați au fost deja stabilite. La Bacău, lista pentru Camera Deputaților este deschisă de ministrul Mediului, Mircea Fechet, iar cea pentru Senat de Daniel Fenechiu. La Sibiu, ministrul Raluca Turcan va conduce echipa pentru alegerile parlamentare.

În Bihor, Ilie Bolojan va candida pentru Senat din prima poziție pe listă. (detalii AICI)


CITEȘTE ȘI:

ȘEDINȚĂ a Biroului Permanent al Camerei Deputaților pentru încuviințarea percheziției informatice și domiciliare în cazul deputatului PNL Nelu Tătaru

Ședință a PNL la Vila Lac pentru a decide dacă liberalii vor rămâne la guvernare alături de PSD

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
DOCUMENTE. Contractul de lobby al Administrației Nicușor Dan duce la consilierul lui Trump
Digi24
Reacția primarului PSD al Galațiului la declarația lui Sorin Grindeanu, care a ezitat să spună că drona care a explodat este rusească
Cancan.ro
Putin, primele DECLARAȚII despre drona căzută pe un bloc din Galați: 'Rusia e pregătită să facă o...' 😲
Prosport.ro
FOTO. Prezentatoarea TV a revenit pe „sticlă”. Cum arată după ce a fost diagnosticată cu o boală rară
Adevarul
Val de ironii după mesajele MApN legate de drona căzută în Galați. Mii de comentarii au împărțit internetul în două: „Blocul era pe direcția dronei”
Mediafax
Anunțul momentului de la Putin. „Războiul din Ucraina se apropie de sfârșit”
Click
Horoscop 29 mai - 5 iunie. Racii au de luat o decizie grea, Balanțele au parte de evoluție profesională și șanse de câștig suplimentar
Digi24
Anchetă după tragedia din Târgu Jiu: informații șocante despre bărbatul suspectat de dublă crimă
Cancan.ro
DOLIU în politica din România! A murit Maria Dina
Ce se întâmplă doctore
A ignorat luni întregi un nodul la sân. La 21 de ani, tânăra a ajuns la operație cu o tumoră de aproape 2 kilograme
Promotor.ro
Cine va plăti mai mult pentru RCA în 2026?
Descopera.ro
Cât de aproape suntem de călătoriile interstelare rapide?
Râzi cu lacrimi
4 bancuri cu Meșterul Manole. – Ana e fată bună. O să fac casă cu ea!
Descopera.ro
Îți place să stai la masă cu alte persoane? Vești bune de la specialiști!