Prima pagină » Știri politice » PNL și PSD se întrec în parlament să mărească salariile primarilor. Cât au obținut edilii la ultima strigare

PNL și PSD se întrec în parlament să mărească salariile primarilor. Cât au obținut edilii la ultima strigare

PNL și PSD se întrec în parlament să mărească salariile primarilor. Cât au obținut edilii la ultima strigare
PSD și PNL se întrec care să își pună semnătura pe legea care mărește salariile în administrația locală. După ce un amendament în acest sens al PNL fost respins de Senat, PSD, ALDE și UDMR au preluat ideea și au depus propriul amendament la Camera Deputaților. Liberalii și-au luat revanșa însă și au propus o modificare la OUG 9 care s-a discutat înaintea actului normativ modificat de Coaliția de guvernare, respectiv OUG 2. Astfel, luni, comisiile reunite de muncă și buget au adoptat, luni, un amendament prin care salariile primarilor, viceprimarilor, președinților și vicepreședinților de consilii județene, au fost majorate cu 30% din bugetele locale, urmând ca raportul să fie supus votului plenului, în ședința de marți.

Deputatul PNL Corneliu Olar a propus amendamentul la OUG 9 prin care salariile primarilor, viceprimarilor, președinților și vicepreședinților de consilii județene, au fost crescute cu 30% din bugetele locale începând cu data de 1 aprilie.

Liberalul a afirmat că primăriile pot crește taxele și impozitele pentru a putea plăti majorările salariale pentru primari.

„Bugetul nu se axează numai pe banii veniți de la centru. Bugetul local este constituit din venituri proprii, impozite, taxe locale și alte venituri proprii. Se pot majora taxele printr-o hotărâre de consiliu. Printr-o hotărâre de consiliu pot lua banii, nu din investiții, sunt bani din taxe și impozie locale, extrabugetare”, a spus deputatul PNL Corneliu Olar.

Amendamentul a fost susținut și de USR.

„Aceste majorări de salarii se fac din bugetele locale. De altfel, amendamentul mai operează timp de o lună de zile, după aceea intrând în vigoare legea salarizării unitare primarii vor intra pe alte grile de salarizare, mult mai mari decât sunt în prezent”, a declarat ministrul Muncii, deputatul PSD Lia Olguța Vasilescu, la finalul ședinței comisiilor reunite de muncă și buget care au adoptat cu amendamente OUG nr.9/2017 privind unele măsuri bugetare în anul 2017.

Președintele Comisiei de muncă, deputatul PSD, Adrian Solomon, a declarat că raportul comisiilor reunite va fi supus votului plenului Camerei Deputaților, în ședința de marți.

PSD a încercat cu OUG 2

La jumătatea lunii martie, parlamentarii PSD-ALDE-UDMR au depus un amendament depus la Proiectul de lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.2/2017 privind unele măsuri fiscal-bugetare, precum și modificarea și completarea unor acte normative, se prevede majorarea salariilor/indemnizațiilor și pentru personalul care ocupă funcții de demnitate publică la nivelul autorităților publice locale.

 „Prin derogare de la prevederile art.1 alin.(1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 9/2017 privind unele măsuri bugetare în anul 2017, prorogarea unor termene, precum și modificarea și completarea unor acte normative, începând cu data intrării în vigoare a legii de aprobare a prezentei ordonanțe de urgență, cuantumul brut al salariilor de bază/indemnizațiilor de care beneficiază  personalul care ocupă funcții de demnitate publică alese din cadrul organelor autorităților publice locale, respectiv primari, viceprimari, președinți și vicepreședinți ai consiliilor județene, se majorează cu 30% față de nivelul aflat în plată”, se arată în amendamentul depus, potrivit unui comunicat remis presei de PSD. .

„Amendamentul va reduce situațiile în care unii funcționari vor avea venituri salariale superioare primarului, viceprimarului, președinților, precum și vicepreședinților consiliilor județene deși responsabilitatea acestora este net superioară”, susțin social-democrații.  

Potrivit OUG 2/2017, de la 1 februarie 2017, drepturile salariale ale personalului plătit din fonduri publice din instituțiile și autoritățile publice ale administrației publice locale  au fost majorate cu 20% față de nivelul acordat/stabilit pentru luna ianuarie 2017. Nu intră sub incidența acestor prevederi, personalul care ocupă funcții de demnitate publică alese din cadrul organelor autorităților publice locale, respectiv primari, viceprimari, președinți și vicepreședinți ai consiliilor județene etc.

De asemenea, prevederile prezentului articol nu se aplică pentru indemnizațiile de ședință de care beneficiază consilierii locali, respectiv consilierii județeni, potrivit legii. 

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
7 miniștri interimari ai cabinetului demis Bolojan au mandatele expirate de 24 de zile. Nici președintele Nicușor Dan nu are o soluție
Digi24
Andrei Caramitru: România ar intra într-un „dezastru” în trei-patru săptămâni dacă ar fi retrogradată la „junk”
Cancan.ro
Descoperirea făcută de inspectorii ITM la Spitalul Județean Buzău, la 8 luni de la moartea medicului Ștefania Szabo
Prosport.ro
Ramona Olaru, dialog incendiar cu Dan Alexa. Propunerea care a încins totul: „Ce pot eu să-ți ofer pentru asta?”
Adevarul
Revoltă în serviciile secrete americane. CIA și FBI blochează un plan controversat al lui Donald Trump, temându-se de un risc catastrofal
Mediafax
AUR a făcut anunțul! Începe demersurile pentru SUSPENDAREA lui Nicușor Dan și cere alegeri anticipate
Click
Horoscop joi, 2 iulie. Leii primesc o propunere atractivă, iar Scorpionii au o zi productivă
Digi24
„Nu o recunosc”. Scandal uriaș în jurul Maiei Sandu: salarii de mii de euro, CV-uri falsificate și verișoare în funcții publice
Cancan.ro
Ce AVERE au de împărțit Ileana Sterp și Daniel Aloman. Ce bunuri dețin cei doi, de fapt
Ce se întâmplă doctore
Puțini știu cine este Raluca Olaru, fosta soție a lui Mircea Radu. Are o carieră impresionantă în medicină
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Ți-a căzut un copac pe mașină sau a fost inundată la furtunile din 2026? Ce asigurare plătește pagubele
Descopera.ro
Greșeala făcută de mulți oameni cu telefoanele vechi
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: - Vreau să te cer de nevastă cu inelul bunicii!
Descopera.ro
Unde pleci în vacanță dacă vrei să scapi de caniculă?