Prima pagină » Știri politice » Ponta anunță, la Antena 3, că SUSPENDAREA lui Băsescu se discută în PSD. „După ce pleacă, vom debăsifica societatea, efectul regimului său e comparabil cu cel lăsat de naziști în Germania”

Ponta anunță, la Antena 3, că SUSPENDAREA lui Băsescu se discută în PSD. „După ce pleacă, vom debăsifica societatea, efectul regimului său e comparabil cu cel lăsat de naziști în Germania”

Ponta anunță, la Antena 3, că SUSPENDAREA lui Băsescu se discută în PSD. „După ce pleacă, vom debăsifica societatea, efectul regimului său e comparabil cu cel lăsat de naziști în Germania
BREAKING NEWS

Premierul Victor Ponta a declarat, duminică, la Antena 3, că inițiativa lui Călin Popescu Tăriceanu privind suspendarea șefului statului va fi discutată în PSD, menționând că este vorba despre un demers serios și precizând că orice zi fără Traian Băsescu reprezintă un rău mai puțin pentru țară.

El a spus, într-o intervenție telefonică, răspunzând unei întrebări, că inițiativa lui Tăriceanu este legată de un lucru foarte serios.

„Mi se pare un lucru extrem de serios și important. Evident că îl vom discuta în cadrul grupurilor parlamentare și la PSD. Dar ca să ne stabilim poziția tactică, pentru că strategic vreau să vă spun un lucru foarte clar: evident că și eu și cred că și cei mai mulți nu doar din cei din PSD, cei mai mulți din cei 7,4 milioane de români consideră că orice zi mai puțin în care Traian Băsescu rămâne președinte înseamnă un rău mai puțin pentru România și înseamnă mai multă dreptate”, a precizat Ponta.

Premierul a mai spus că „obiectivul fundamental este să nu ne trezim cu un al treilea mandat Traian Băsescu, fie că este Iohannis, Udrea sau oricare dintre ei”.

El a negat faptul că l-ar fi pus pe Tăriceanu să facă acest demers, afirmând că a fost cu familia la Cornu. „Domnul Tăriceanu este un om suficient de matur și pe picioarele domniei sale ca să facă un demers fără să-i spun eu sau fără să aibă acordul meu”, a spus Ponta..

De asemenea, premierul a declarat că, la nivel de principiu, dacă președintele încalcă Legea fundamentală, atunci se ajunge la suspendare și apoi la demitere.

Totodată, Victor Ponta a declarat că va urma „o perioadă în care trebuie pur și simplu să ne pregătim de debăsificarea societății românești”.

„Cred că efectele asupra societății românești lăsate de cei 10 ani de regim Traian Băsescu sunt destul de asemănătoare cu cele lăsate de regimul nazist în Germania”, a mai spus Ponta.

Președintele Senatului, liderul PLR Călin Popescu Tăriceanu, propune inițierea procedurii de suspendare și demitere a președintelui Băsescu, el avansând și un calendar, vizând suspendare în preajma datei de 23 septembrie și referendum de demitere în 2 noiembrie, ziua primului tur al prezidențialelor.

Președintele Traian Băsescu declara, vineri, răspunzând unei întrebări legate de un eventual demers pentru o nouă suspendare a sa din funcție, că intră în campanie „și nu o să le fie bine”, el adăugând că în campanie are „capacitate uriașă de revitalizare”.

Traian Băsescu a fost întrebat, în conferința de presă susținută la Newport, după summit-ul NATO, dacă îi este teamă de o nouă suspendare din funcție. „Intru în campanie și nu o să le fie bine, să știți că în campanie am capacitate uriașă de revitalizare”, spunea șeful statului.

Cătălina Mihai, [email protected]

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Eu nu sunt un gunoi!” Nicușor Dan explică decizia de a-l interzice pe jurnalistul Ovidiu Vanghele la conferințele de presă
Digi24
Grindeanu anunță desființarea a cel puțin 100 de instituții și companii de stat
Cancan.ro
Cine sunt românii găsiți împușcați în America. Principalul suspect ar fi chiar fostul lor ginere, care ar fi comis crima chiar de ziua fiicei victimelor
Prosport.ro
FOTO. Direct din saună! Imagini hot cu Laila Hasanovic după zvonurile că s-a despărțit de Jannik Sinner
Adevarul
Au plătit până la 600.000 de dolari și și-au vândut casele pentru a trăi pe un vas de croazieră, dar au fost dați jos după doi ani
Mediafax
Presa maghiară, VERDICT despre România: De ce nu mai este „țara-model” din regiune
Click
Corina Caciuc, victorie în instanță după un proces dificil! Ce a declarat partenera lui Laurențiu Reghecampf: „Am fost rănită”
Digi24
Reuniți la Moscova, Putin le-a făcut o propunere trimișilor lui Trump: Trupele ruse vor avea nevoie de 5 zile
Cancan.ro
Corina Caciuc și-a găsit dreptatea în justiție. Soția lui Laurențiu Reghecampf a câștigat procesul: 'Am fost rănită'
Ce se întâmplă doctore
Cuplul celebru de la Insula Iubirii care a DIVORȚAT în secret! Nu mai e cale de întoarcere: „A răsărit soarele pe strada mea”
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Unul dintre cele mai sigure SUV-uri din lume poate fi cumpărat SH. Cât costă un Volvo XC90 după aproape 150.000 KM
Descopera.ro
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Destinațiile de vis pe care turiștii ar trebui să le evite în 2027
Mediafax Italia
„Tata mă violează”. Un român acuzat de abuz sexual chiar de fiica lui
Mediafax Spania
Se închid supermarketurile! Greva afectează și programul Carrefour, Lidl sau Aldi