Prima pagină » Știri politice » Ponta către Chițoiu: „Dintre toți miniștri, sunteți singurul despre care am anunțat că veți mai fi ministru în Guvern dacă rezolvați Oltchimul sau nu veți mai fi dacă iar nu rezolvați”

Ponta către Chițoiu: „Dintre toți miniștri, sunteți singurul despre care am anunțat că veți mai fi ministru în Guvern dacă rezolvați Oltchimul sau nu veți mai fi dacă iar nu rezolvați”

Ponta către Chițoiu:
Premierul Ponta i-a spus, miercuri, ministrului Economiei, Daniel Chițoiu, că este singurul membru al Guvernului care a fost anunțat ca va face parte dintr-un viitor Executiv doar dacă rezolvă problema Oltchim, adăugând că nici nu știe dacă aceasta este o veste bună sau proastă.

Premierul Ponta i-a spus, miercuri, ministrului Economiei, Daniel Chițoiu, că este singurul membru al Guvernului care a fost anunțat ca va face parte dintr-un viitor Executiv doar dacă rezolvă problema Oltchim, adăugând că nici nu știe dacă aceasta este o veste bună sau proastă.

„Dintre toți miniștri de la masă, sunteți singurul despre care am anunțat că veți mai fi ministru în Guvern dacă rezolvați Oltchimul sau nu veți mai fi dacă iar nu rezolvați. Nici nu știu, e o veste bună sau o veste proastă pe care v-o dau”, i-a spus Ponta lui Chițoiu, în ședința de miercuri a Guvernului.

Ministrul i-a dat însă asigurări premierului că vineri vor începe probele la prima dintre secțiile combinatului care urmează să fie deschisă, iar de luni va fi reluat procesul de fabricație. De asemenea, Chițoiu a susținut că au fost găsite soluții și pentru plata salariilor.

„Până la sfârșitul săptămânii, acordăm și lichidarea pe luna august și sperăm și săptămâna viitoare, jumătate din luna septembrie”, a spus Chițoiu.

Premierul a declarat recent, la emisiunea „După 20 de ani” de la PRO TV, că l-a atenționat pe Daniel Chițoiu că va rămâne ministru în viitorul guvern doar dacă rezolvă problemele la Oltchim și Hidroelectrica.

Secretarul de stat în Ministerul Economiei Rodin Traicu a declarat că Guvernul intenționează să acorde combinatului chimic Oltchim Râmnicu-Vâlcea (OLT) un ajutor de urgență de 20 milioane euro, iar joi o delegația românească va discuta acest subiect la Bruxelles.

Încercarea de privatizare a Oltchim, derulată în luna septembrie, a eșuat, întrucât Dan Diaconescu, adjudecatarul pachetului de acțiuni deținut de stat, nu a adus dovezi că deține suma de 45 milioane euro pe care s-a angajat să o plătească pentru titluri.

După eșecul privatizării combinatului chimic, Guvernul a decis ca, până la viitoarea tentativă de privatizare, să ceară Comisiei Europene avizul pentru ca la Oltchim să fie acordat un împrumut până în 10 milioane euro.

Reprezentanți ai ministerelor Economiei și Finanțelor, Autorității pentru Valorificarea Activelor Statului, Electrica și ai unor bănci care au de recuperat bani de la Oltchim au înființat un Comitet pentru Stabilizarea Financiară a combinatului.

Comitetul își propune să găsească soluții pentru plata salariilor restante, repornirea activității și găsirea unui investitor care să preia combinatul chimic.

Totodată, Guvernul a înființat în urmă cu o săptămână o firmă, deșinută de stat, care să intermedieze comercializarea unor produse ale companiilor de stat cu probleme financiare.

Potrivit lui Traicu, această firmă va derula toate transferurile de bani din mediul privat către Oltchim.

La sfârșitul lunii mai, Oltchim înregistra datorii de 2,59 miliarde lei (581 milioane euro), dintre care 113 milioane euro către AVAS (fără dobânzile aferente de 131 milioane euro), 149 milioane euro către Electrica, 3 milioane euro către Electrica Furnizare, 23 milioane euro către CFR Marfă, 4 milioane euro către Salrom, 18 milioane euro către CET Govora, două milioane euro către Apele Române.

La aceastea se adaugă datorii pentru credite contractate, respectiv 72 milioane euro la BCR, 35 milioane euro la Banca Transilvania, 4 milioane euro la Unicredit, 11,5 milioane euro la CEC, 3 milioane euro la ING, 2,5 milioane euro la Bancpost și un total de 2 milioane euro către Rabobank, Garanti Bank, Alpha Bank.

Oltchim are și datorii de 85 milioane euro față de furnizori privați, 43 milioane euro față de clienți care au achitat în avans, 7 milioane euro pentru salarii și impozite aferente, 4 milioane euro pentru leasing, cesiuni din TVA, dobânzi credite.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Ce gătim de Sfânta Maria. 5 rețete tradiționale pentru masa de sărbătoare
Digi24
Alertă la Costinești după ce pe plajă a fost descoperit un obiect suspect
Cancan.ro
Aceste pensii cresc cu 210 lei, de la 1 ianuarie 2027. Care sunt pensionarii din România care se vor bucura de această majorare
Prosport.ro
„Doamna Diana, ne omorâți”. Imagini incendiare cu fosta soție a lui Claudiu Niculescu, în costum de baie
Adevarul
Criza de la Cernavodă și capcana orelor de vârf: obiceiul banal care umflă factura între 19:00 și 23:00
Mediafax
SUA își pune aliații NATO la test: Trump decide cine rămâne „loial” înainte de retragerea trupelor din Europa
Click
Alertă pe o plajă populară din Spania. O creatură de aproape 300 de kilograme a speriat turiștii
Digi24
„Nu va mai fi nici Moscova, nici Sankt Petersburg”. Ideologul lui Putin, teorie apocaliptică despre „probabilul” război nuclear
Cancan.ro
4.000 lei amendă tuturor românilor care locuiesc la casă și fac acest lucru în curte, crezând că nu îi vede nimeni
Ce se întâmplă doctore
Cum arată casa de 21 de milioane de dolari în care locuiesc Meghan Markle și Prințul Harry. „Este vindecător. Te simți liber”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Exclusiv | Cum arată noile camere de rovinietă inteligente, montate de CNAIR. Calculează câți KM a parcurs o mașină
Descopera.ro
Legumele din întreaga lume dispar. Iată cum ne afectează, fără să știm, alimentația
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BUBULINA: – Facem dragoste de trei ori pe săptămână!
Descopera.ro
Premieră în România: Au fost descoperite primele dovezi ale utilizării uneltelor din os de către neandertalieni