Prima pagină » Știri politice » Ponta confirmă vizita în SUA. „A fost pusă sub semnul întrebării din cauza crizei de la Washington”

Ponta confirmă vizita în SUA. „A fost pusă sub semnul întrebării din cauza crizei de la Washington”

Ponta confirmă vizita în SUA.
Vizita pe care premierul Victor Ponta o va face în Statele Unite ale Americii a fost confirmată în această seară de șeful Guvernului.

Vizita pe care premierul Victor Ponta o va face în Statele Unite ale Americii, începând cu 22 octombrie, a fost confirmată în această seară de șeful Guvernului. Gândul a relatat că Ministerul de Externe, cu sprijinul fostului ambasador Mark Gitenstein, i-a negociat prim-ministrului o vizită la Casa Albă la finalul acestei luni, cea mai importantă întâlnire programată fiind cea cu vicepreședintele Joe Biden, în ciuda încercărilor de a se obține și o întrevedere cu liderul american, Barack Obama. Întrebat la începutul săptămânii trecute despre planurile legate de această vizită, Victor Ponta a fost evaziv.

„Vizita în SUA era programată demult pentru săptămâna viitoare, însă a fost o perioadă pusă sub semnul întrebării din cauza crizei de la Washington”, a explicat premierul joi seară motivele, arătând că, urmează să-și prezinte public agenda în zilele următoare.

Potrivit lui Ponta, „va fi o vizită cu caracter politic, economic”. „E organizată de Departamentul de Stat al SUA, nu de vreo companie privată. Un prim-ministru cred că nu a mai fost de la Adrian Năstase. Avem proiecte importante cu SUA”, a adăugat premierul, la Antena 3.

Victor Ponta va fi însoțit la Washington de ministrul delegat pentru Energie, Constantin Niță, printre subiectele de interes aflându-se și înțelegerea cu Chevron și Exxon pentru explorarea resurselor din România.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
DE CE este audiat Bolojan la DNA Iași? CUM a ajuns PREMIERUL în anchetă?
Digi24
Cele cinci semne care arată că Trump ar putea fi aproape de victorie în războiul cu Iranul. Gestul de disperare al regimului iranian
Cancan.ro
Aurelia, o angajată Selgros, a murit la locul de muncă. ULTIMELE cuvinte ale femeii de 58 de ani
Prosport.ro
Iubirea a transformat-o pe Simona Halep: „Sunt mult mai deschisă, accept căldura oamenilor”
Adevarul
Marea recrutare din Sănătate: 6.800 de posturi în spitale, deblocate. Ce locuri de muncă sunt disponibile și unde se fac angajări
Mediafax
Mureșan ARUNCĂ deprecierea LEULUI în cârca AUR și PSD
Click
Ce a găsit o femeie într-un borcan cu murături. Produsul a fost retras de la vânzare după ce imaginile au devenit virale
Digi24
Mărturia pilotului înjunghiat de copilot în timpul zborului FlyDubai: „Rănit, mi-am spus să mai fac un ultim efort”
Cancan.ro
Vlad Bălțățeanu și-a agresat unchiul cu 24 de ore înainte de crima din Vâlcea: 'M-a închis într-o cameră fără geamuri și...'😲
Ce se întâmplă doctore
Modul neobișnuit în care s-a răzbunat o femeie după despărțirea de fostul partener. Bărbatul a avut parte de un șoc!
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Noul Hyundai Tucson a fost prezentat oficial și pentru piața europeană. Motoare hibride de până la 292 CP
Descopera.ro
Apa dură poate afecta aspectul părului?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Descopera.ro
Cine are grijă de părinții bolnavi sau bătrâni? Între responsabilitatea copiilor și nevoia de ajutor specializat
Mediafax Italia
„Vor muri 89 de persoane!” Mesajul care anunță UN MASACRU!
Mediafax Spania
Mergi cu bicicleta? De azi s-au schimbat regulile: ce trebuie să știi!