Prima pagină » Știri politice » Ponta spune că nu a lipsit „nici măcar o singură zi de la serviciu”. OPT DECIZII din Monitorul Oficial ÎL CONTRAZIC

Ponta spune că nu a lipsit „nici măcar o singură zi de la serviciu”. OPT DECIZII din Monitorul Oficial ÎL CONTRAZIC

Ponta spune că nu a lipsit „nici măcar o singură zi de la serviciu
Premierul Victor Ponta s-a lăudat cu faptul că, de când este la conducerea Guvernului, nu a lipsit niciodată de la serviciu. Însă deciziile adoptate chiar de el, publicate în Monitorul Oficial, arată contrariul: Victor Ponta și-a delegat atribuțiile de prim-ministru de opt ori, în total 38 de zile.

Într-o singură intervenție telefonică la Antena 3, premierul Victor Ponta a reușit să spună cel puțin două lucruri care nu se dovedesc a fi adevărate. Primul, că un întreg etaj al Spitalului Universitar a fost închis special pentru operația soției ambasadorului oldandez, Cristina van Bonzel Gomez, informație nesusținută de medicii care lucrează în unitatea medicală, dar nici de pacienții internați în aceeași perioadă.

A doua este aceea că premierul nu a lipsit de la serviciu nici o zi în cei trei ani de când conduce Guvernul. Și această informație este falsă, iar asta o dovedesc cele opt decizii semnate chiar de Victor Ponta și publicate în Monitorului Oficial, prin care acesta își deleagă atribuțiile pe perioade limitate. În realitate, premierul a lipsit, în total, 38 de zile de la conducerea Executivului.

Prima dată când și-a delegat atribuțiile a fost pe 24 decembrie 2013. În aceeași zi, Victor Ponta a semnat trei astfel de decizii, delegându-i, pe rând, pe Daniel Chițoiu, Liviu Dragnea și Gabriel Oprea, cei trei vicepremieri de atunci. În total, Victor Ponta a fost absent atunci nouă zile.

Mai jos vă prezentăm toate cele opt decizii, publicate în Monitorului Oficial, prin care Victor Ponta își deleagă atribuțiile pe perioade limitate:

1. „În perioada 28-30 decembrie 2013, domnul Daniel Chițoiu, viceprim-ministru, ministrul finanțelor publice, exercită atribuțiile prim-ministrului privind conducerea operativă a activității Guvernului României”-  sursă: Monitorul Oficial

2. „În perioada 31 decembrie 2013 – 2 ianuarie 2014, domnul Gabriel Oprea, viceprim-ministru, exercită atribuțiile prim-ministrului privind conducerea operativă a activității Guvernului României”- sursă: Monitorul Oficial

3. „În perioada 3-5 ianuarie 2014, domnul Nicolae-Liviu Dragnea, viceprim-ministru, ministrul dezvoltării regionale și administrației publice, exercită atribuțiile prim-ministrului privind conducerea operativă a activității Guvernului României” – sursă: Monitorul Oficial

4. A patra decizie prin care și-a delegat atribuțiile a fost în noiembrie 2014, pentru șase zile. Aceasta a fost perioada în care Victor Ponta a plecat în Dubai, alături de Sebastian Ghiță, imediat după ce a pierdut alegerile prezidențiale.

„În perioada 19-24 noiembrie 2014, domnul Gabriel Oprea, viceprim-ministru pentru securitate națională, ministrul afacerilor interne, exercită atribuțiile prim-ministrului privind conducerea operativă a activității Guvernului României”- sursă: Monitorul Oficial

5. Tot pe Gabriel Oprea l-a însărcinat cu atribuțiile de premier și în februarie 2015, pentru opt zile.

În perioada 10-17 februarie 2015, domnul Gabriel Oprea, viceprim-ministru pentru securitate națională, ministrul afacerilor interne, exercită atribuțiile prim-ministrului privind conducerea operativă a activității Guvernului României” – sursă: Monitorul Oficial

6. Cinci zile a lipsit Victor Ponta la începutul lunii aprilie. 

„În perioada 9-13 aprilie 2015, domnul Gabriel Oprea, viceprim-ministru pentru securitate națională, ministrul afacerilor interne, exercită atribuțiile prim-ministrului privind conducerea operativă a activității Guvernului României” – sursă: Monitorul Oficial

7. În aceeași lună, aprilie 2015, Victor Ponta a mai plecat șase zile de la Guvern.

„În perioada 30 aprilie – 5 mai 2015, domnul Gabriel Oprea, viceprim-ministru pentru securitate națională, ministrul afacerilor interne, exercită atribuțiile prim-ministrului privind conducerea operativă a activității Guvernului României” – sursă: Monitorul Oficial

8. Ultima dată când Victor Ponta și-a delegat atribuțiile de premier, lăsându-l pe Gabriel Oprea la conducere, a fost în luna iunie 2015, din cauza operației suferite la genunchiul stâng, în Turcia. 

„În perioada 16-19 iunie 2015, domnul Gabriel Oprea, viceprim-ministru pentru securitate națională, ministrul afacerilor interne, exercită atribuțiile prim-ministrului privind conducerea operativă a activității Guvernului României” – sursă: Monitorul Oficial

La final, Victor Ponta i-a solicitat președintelui Klaus Iohannis să-l desemneze prim-ministru interimar pe Gabriel Oprea, pe o perioadă de „maximum 28 de zile”.

„Am trei ani și mai bine de când sunt premier și nu am petrecut nici măcar o singură zi în care să lipsesc de la serviciu sau să stau în pat, nu am avut o răceală. Tot timpul am fost în activitate, cred că s-au strâns lucrurile astea, și oboseală și stres”, a declarat Ponta, duminică seara, la Antena3.

Însă tot el a afirmat, la scurt timp, că Gabriel Oprea a mai condus Guvernul. „Domnul Oprea a mai condus Guvernul și îl poate conduce foarte bine atâtea zile câte îmi vor fi necesare să fiu aici (…) Nu se blochează nimic. Gabi Oprea are experiența necesară, lucrurile de zi cu zi sunt gestionate foarte bine în formula actuală”, a adăugat Victor Ponta.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Economia Rusiei se apropie de „zona morții”. Ce arată noile date economice?
Digi24
Barack Obama explică afirmațiile despre extratereștri și Area 51, după valul de reacții pe rețelele sociale
Cancan.ro
Tovarășul lui Alex Bodi l-a înfruntat pe 'Măcelarul lui Bebino'. Avem imaginile întâlnirii de gradul 0
Prosport.ro
FOTO. Transformarea Larisei Iordache. Cum arată după ce a născut
Adevarul
Noua ordine din AUR. Ce ascunde, de fapt, promovarea tandemului Dungaciu-Peiu: „Creează impresia de specializare”
Mediafax
Uitați de păpuși și mașinuțe. Copiii ar trebui să se joace cu teluri și zdrobitoare de cartofi pentru a se dezvolta mai bine
Click
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
Digi24
Poveste de film: A vândut tot ce avea în SUA și s-a mutat în România, după ce iubita lui a fost deportată. „I-a luat 10 zile”
Cancan.ro
Au apărut noi detalii despre cazul românului care a încercat să răpească o fetiță în Italia. Bărbatul ar fi acționat la...
Ce se întâmplă doctore
Apariția incendiară a Andreei Bănică în costum de baie la 47 de ani a stârnit reacții: „De ce simți nevoia să te vedem dezbrăcată?”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Codul Rutier 2026 explicat: de ce 139 km/h nu aduce automat amendă
Descopera.ro
Ce vrea să construiască NASA pe Soare?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: -Eram cu iubita în pat, când am primit un mesaj...
Descopera.ro
Un mesaj de dragoste vechi de 2.000 de ani, descoperit la Pompeii