Prima pagină » Știri politice » Preda: Merg în Mișcarea Populară dacă acolo vor fi suporterii lui Băsescu, iar PDL se opune acestuia

Preda: Merg în Mișcarea Populară dacă acolo vor fi suporterii lui Băsescu, iar PDL se opune acestuia

Preda: Merg în Mișcarea Populară dacă acolo vor fi suporterii lui Băsescu, iar PDL se opune acestuia
Europarlamentarul PDL Cristian Preda a declarat pentru MEDIAFAX că înființarea Partidului Mișcarea Populară e o reacție de alternativă la un "PDL care este leșinat", iar dacă în această formațiune se vor reuni suporterii lui Traian Băsescu, iar PDL își menține linia actuală, se va alătura Mișcării.

Europarlamentarul PDL Cristian Preda a declarat pentru MEDIAFAX că înființarea Partidului Mișcarea Populară e o reacție de alternativă la un „PDL care este leșinat”, iar dacă în această formațiune se vor reuni suporterii lui Traian Băsescu, iar PDL își menține linia actuală, se va alătura Mișcării.

„Apariția unui asemenea partid este o reacție la slăbiciunile pe care le-a arătat PDL, e o alternativă la PDL”, a declarat europarlamentarul democrat-liberal.

Preda a fost întrebat dacă s-ar putea implica într-un astfel de partid.

„Dacă Mișcarea Populară îi va aduna pe suporterii lui Traian Băsescu, iar PDL va continua să se opună președintelui, mă voi regăsi în mod cert în Mișcarea Populară. Dincolo de faptul că se dorește o alternativă la un PDL care este leșinat în acest moment, dacă dincolo de asta Mișcarea Populară va aduna suporterii lui Traian Băsescu, iar PDL va rămâne un partid anti-Băsescu, evident că mă voi regăsi în Mișcarea Populară”, a răspuns europarlamentarul PDL.

Cristian Preda a menționat că a încercat să se afilieze la Fundația „Mișcarea Populară”, însă la momentul respectiv nu erau primiți membri ai partidelor.

Totodată, el a fost întrebat dacă este de așteptat ca un asemenea partid să propună și un candidat la prezidențialele de anul viitor.

„E foarte posibil, bineînțeles. Nu e exclus asta”, a replicat europarlamentarul.

Fundația „Mișcarea Populară” anunță începerea formalităților legale pentru înființarea unui partid de centru-dreapta, numit Partidul „Mișcarea Populară”.

Conform unui comunicat al fundației remis sâmbătă agenției MEDIAFAX, în urma consultărilor membrilor Fundației „Mișcarea Populară”, care au avut loc în perioada 20-24 mai, pe site-ul său, s-au constatat următoarele rezultate: 58% doresc să existe și fundație și partid, 31% doar partid, 11% doar fundație.

„Ca urmare a acestor rezultate, membrii-fondatori au decis începerea formalităților legale pentru înființarea unui partid de centru-dreapta. Partidul se va numi Partidul Mișcarea Populară”, precizează sursa citată.

Fundația Mișcarea Populară a informat marți că a inițiat consultarea aderenților cu privire la oportunitatea înființării unui partid politic care să susțină proiectele lansate de fundație și care să preia numele acesteia. Aderenții sunt invitați să trimită răspunsurile lor până vineri, 24 mai, la miezul nopții, formularul de consultare fiind disponibil pe site-ul Mișcării Populare.

Consilierul prezidențial Sebastian Lăzăroiu a declarat, marți, la RFI, că partidul pe care l-ar înființa Fundația Mișcarea Populară își dorește alianțe cu partide de dreapta, fiind deschis către oameni din alte formațiuni, inclusiv din PDL, care, în opinia acestuia, ar putea să nu mai existe în 2016.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Patriarhul Daniel, propunerea surpriză de prim-ministru în plin blocaj politic
Digi24
Persoanele sub 50 de ani îmbătrânesc „mai repede decât generațiile anterioare”. Care e explicația
Cancan.ro
O fetiță de doar 7 ani a murit la o piscină celebră din București. Ireal ce făceau părinții ei în acest timp
Prosport.ro
FOTO. Cristina ICH, apariție răvășitoare în dormitor: „Femeia fatală”
Adevarul
De ce au abandonat împărații romani Dacia. Motivele uneia dintre cele mai controversate decizii din istoria Imperiului Roman
Mediafax
Polonia avertizează: Rusia pregătește provocări pe Flancul Estic
Click
Gabriela Prisăcariu a făcut furori pe plajă! Cum arată soția lui Dani Oțil în costum de baie
Digi24
O țară din Balcani reintroduce serviciul militar obligatoriu după 15 ani. Cine va fi chemat în armată
Cancan.ro
BREAKING‼️ E cod ROȘU😲 ANM anunță prăpăd și recomandă să NU ieșiți din case↘️
Ce se întâmplă doctore
Avea o frumusețe ireală încă din copilărie. Acum recunoști fetița? A devenit una dintre cele mai admirate femei din lume
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Video / Skoda Octavia Facelift 2.0 TDI. De ce rămâne una dintre favoritele românilor
Descopera.ro
De ce generațiile mai tinere par să îmbătrânească mai repede și cum le afectează asta sănătatea?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă merge la Balul Bobocilor şi pune ochii pe o tipă: - Vrei să dansezi?
Descopera.ro
Trădarea într-o relație poate declanșa reacții similare celor asociate traumei psihologice. Psihologia explică de ce este atât de greu să pleci