Prima pagină » Știri politice » Premierul Dăncilă: Decizia de condamnare arată că legea este încă sub influența aribitrariului

Premierul Dăncilă: Decizia de condamnare arată că legea este încă sub influența aribitrariului

Premierul Dăncilă: Decizia de condamnare arată că legea este încă sub influența aribitrariului
Premierul Dăncilă: Decizia de condamnare arată că legea este încă sub influența aribitrariului

„Decizia instanței de judecată în cazul președintelui PSD ne arată că modul în care în România se aplică legea este încă sub influența arbitrariului. Liviu Dragnea a fost condamnat pentru o faptă prevăzută de un articol pentru care există deja o decizie a CCR că trebuie modificat pentru a fi în acord cu regulile Constituției. Într-un stat democratic, incertitudinile nu au ce căuta în înfăptuirea actului de justiție, iar atât timp cât există decizii ale CCR pe care unii judecători le acceptă, alții nu, nu ne putem gândi decât că această hotărâre de condamnare nu se va menține și după recursul din apel. Cred cu tărie în nevinovăția președintelui PSD și îl asigur de toată susținerea mea la conducerea partidului și a Camerei Deputaților – aceasta este singura atitudine corectă pentru respectarea prezumției de nevinovăție, așa cum ne cere Comisia Europeană, prin Directiva 2016/343.” a declarat premierul Viorica Dăncilă, într-un comunicat de presă remis MEDIAFAX.

Aceasta a adăugat că cei care cer demisia liderului PSD, Liviu Dragnea, din funcția de președinte al Camerei Deputaților, încalcă grav Constituția.

„Consider că cei care cer demisia președintelui PSD înainte de pronunțarea unei decizii finale, încalcă grav Constituția României, Directivele Europene și standardele Comisiei de la Veneția, care garantează toate prezumția de nevinovăție. Guvernarea PSD -ALDE rămâne unită, obiectivele noastre, angajamentele noastre, determinarea noastră rămân aceleași. Vom realiza programul de guvernare și vom duce până la capăt angajamentele pe care ni le-am asumat în fața cetățenilor, uniți și puternici în fața tuturor piedicilor puse de cei care nu doresc binele acestui popor”, a completat Dăncilă.

Magistrații instanței supreme l-au condamnat, joi, pe Liviu Dragnea, la 3 ani și 6 luni de închisoare cu executare în procesul angajărilor de la Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Teleorman, în care e acuzat de instigare la abuz în serviciu. Decizia nu e definitivă.

Magistrații Înaltei Curți de Casație și Justiție au anulat pedepasa cu suspendare, de doi ani de închisoare, primită de Liviu Dragnea în dosarul Referendumului. Liviu Dragnea a fost achitat pentru fals intelectual.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Politicienii germani vor să schimbe legea care „îi protejează” de insulte
Digi24
Hacker inventiv, prins în Sinaia cu numere de înmatriculare diplomatice: Șoferul avea montat un sistem prin care plăcuțele se roteau
Cancan.ro
Cei 3 pești aparent sănătoși, care însă ne distrug creierul. Vlad Ciurea trage un semnal de ALARMĂ
Prosport.ro
Mădălina Ghenea, apariție răvăşitoare. Fosta iubită a lui Dimitrov s-a pozat aproape goală: „Sunt fericită că trăiesc!”
Adevarul
Anomalie pe piața energetică. De ce produc prosumatorii cu fotovoltaice energie record abia după oprirea Reactorului 2
Mediafax
CCR A DECIS pe Legea integrității! Ce se întâmplă cu prevederea privind PARTENERII demnitarilor
Click
Ce l-a scos din sărite pe un turist aflat pe litoralul românesc: „Efectiv jur că sunt momente în care simt că nu mai pot”
Digi24
Primele informații în cazul morții lui Hayden Panettiere. Ce spun polițiștii despre anchetă și cine a sunat la urgențe
Cancan.ro
Cristian Boureanu a comis-o din nou! A condus o puștoaică acasă, iar la final s-a lăsat cu scandal
Ce se întâmplă doctore
Ce operații estetice și-a făcut Andreea Popescu după divorțul de Rareș Cojoc! „Mi-a căzut părul enorm”. Fanii nu o mai recunosc!
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Cum arată Ferrari CZ26, cel mai nou model UNICAT realizat de italieni?
Descopera.ro
De ce Carol al II-lea nu a putut salva România?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Mesaj pe ușa unui vecin: Felicitări! Nu știu ce-i faci soției tale…
Descopera.ro
Consumul zilnic de suc de portocale ar putea modifica mii de gene