Prima pagină » Știri politice » Bolojan anunță creșterea vârstei de pensionare a magistraților: de la 48 până la 65/ Cei care se vor pensiona înainte de termen vor pierde din PENSIE

Bolojan anunță creșterea vârstei de pensionare a magistraților: de la 48 până la 65/ Cei care se vor pensiona înainte de termen vor pierde din PENSIE

13:18

Premierul Bolojan: Foarte probabil, până la finalul săptămânii, veți avea un calendar asumat public

Puteți creiona un calendar în ce privește pensiile magistraților?

„Foarte probabil, până la finalul săptămânii, veți avea un calendar asumat public. Cu cât intră în vigoare mai repede, cu atât mai bine. Îmi doresc ca, luna viitoare, să închidem această procedură”, declară premierul.

13:16

Bolojan: Orice formă de agresiune trebuie combătută ferm

Mai multe femei acuză că au fost agresate de profesorul Pieleanu. Cum vedeți acest scandal?

„Nu am apucat să citesc presa, eu personal condamn orice fapte de genul acesta. Cred că orice formă de agresiune trebuie combătută ferm, atât din punct de vedere al legii cât și al atitudinii fiecărei instituții. Sunt convins că, dacă aceste date vor fi validate de realitate, instituția va lua deciziile care se cuvin”, spune Bolojan.

13:11

Bolojan: Hildegard Brandl a avut patru contracte în cei 12 ani petrecuţi la Primăria Oradea

Premierul Bolojan a fost întrebat dacă ştie cum a ajuns Hildegard Brandl, partenera lui Dragoş Anastasiu, beneficiara a zeci de contracte cu statul, inclusiv cu Primăria Oradea, de unde ştia de firma acesteia de proiectare şi cum a ajuns să îi contracteze serviciile.

„Am fost 12 ani primarul din Oradea şi am realizat mii de proiecte. Doar în Anul Centenarului, la noi a fost 2019, Primăria Oradea a sărbătorit cu 100 de proiecte de investiţii. Fiecare din aceste proiecte are nevoie de proiectare, deci are nevoie de studii de fezabilitate, de proiectare şamd. Am lucrat cu zeci de proiectanţi, de arhitecţi, de ingineri, de experţi. Am întrebat chiar zilele trecute la Primărie şi dânsa a avut patru contracte în cei 12 ani pe care i-am avut eu. Deci dacă patru contracte cu un arhitect din cele multe, mii de proiecte, vi se pare mult, să ştiţi că nu mi se pare”, spune el.

Bolojan a mai fost întrebat dacă există vreo relaţie familială, contractuală, finaciară, profesională între fiica sa şi Hildegard Brandl.

„Nu există nicio legătură între fiica mea, care este arhitect, lucrează în Cluj la o companie privată, care nu a avut contracte cu Primăria Oradea, deşi înţeleg că este o companie foarte bună şi nu există niciun fel de alte relaţii de altă natură, financiară, aşa cum încercaţi să sugeraţi. Toate contractele pe care le-a încheiat Primăria Oradea au fost făcute cu respectarea prevederilor legale, au fost făcute în aşa fel încât să avem proiecte de calitate pe baza cărora să putem accesa finanţări europene. Şi indiferent ce voi spune eu cartea mea de vizită o vedeţi când vă duceţi în Oradea. Dacă vedeţi că ceva s-a făcut sau s-a schimbat, înseamnă că nu e totul perfect, dar înseamnă că am făcut ceva”, a mai spus șeful Executivului.

13:06

Bolojan, despre legătura lui Anastasiu cu Nicu Gheară

Rise Project a arătat că Anastasiu a avut o firmă cu Nicu Gheară. Cum vedeți activitatea SRI?

„Nu știu dacă există o legătură între activitatea SRI sau alte instituții și cunoștințele de-a lungul unei cariere de 20-30 de ani sau relațiile pe care un om le are.

Acum, când mă duc undeva, întotdeauna sunt unul, doi, trei oameni care vor să-și facă poze cu mine.

Nu văd nicio legătură între relațiile pe care un om le are de-a lungul unei vieți și activitatea pe care o are.

Cei care beneficiază de activități de date cu caracter clasificat trebuie să parcurgă această procedură și înțeleg că această procedură a fost parcursă”, arată premierul Bolojan.

12:50

Premierul Bolojan: Nu am dat mită la poliţie

Bolojan a fost întrebat când a fost ultima oară când a dat mită în România.

„Nu am spus că am dat mită la poliţie, am spus că erau nişte practici de a te opri pe drum şi de a-ţi căuta nod în papură. Şi aveai două posibilităţi, să iei amenzi sau să rezolvi formula prieteneşte. Şi fiecare om a procedat aşa cum a considerat de cuviinţă şi ani de zile în România, dacă nu recunoaşteam că am avut sisteme publice care au funcţionat în mod fundamental defectuos, vă rog să vă gândiţi cum se intra în România înainte de a fi în UE, în zona Poliţiei de frontieră. Vă rog să vă gândiţi cum se intra în zona vămii”, spune premierul, întrebat despre afirmaţiile sale referitoare la perioada când era comerciant.

„În afară de aceste lucruri, nu a încurajat şi nu încurajează niciodată darea de mită sau plata unor atenţii”, precizează șeful Executivului.

„Atunci când a depins de mine, vă rog să vă gândiţi că atunci când eram prefect în judeţul Bihor şi apoi secretar general al Guvernului, dacă am făcut ceva şi dacă vă uitaţi în 2005-2006-2007, este că serviciile care erau destul de pervertite în România în acea perioadă, înmatriculări, permise de conducere, paşapoarte, caziere fiscale, caziere jubiciare, au fost operaţionalizate, documentele s-au eliberat în două ore, cozile care erau în zona Udrişte, în Bucureşti, au dispărut, e adevărat nu de pe zi, pe alta, a durat vreo şase luni de zile”, menționează Bolojan.

„Noi avem obligaţia, atunci când ocupăm o funcţie publică, să facem tot ce ţine de noi ca aceste sisteme să nu mai funcţioneze. E foarte greu să ai sisteme perfecte în orice ţară din lume, totdeauna vor fi probleme uneori, oamenii ocupă poziţii de execuţie sau de decizie, niciunii nu suntem perfecti, dar nu trebuie să tolerăm niciodată sisteme de tip industrial şi eu cred că trebuie să-i condamnăm, în primul rând, pe cei care gestionează astfel de sisteme şi nu fac ceea ce trebuie şi asta va fi acţiunea mea”, mai arată el.

12:47

Ilie Bolojan: Orice om care a avut un incident, cât timp este reabilitat, își poate desfășura activitatea

În guvern sunt 2 persoane care au mai avut probleme cu legea – Marian Neacșu și Radu Oprea. Nu este o dublă măsură? Considerați că ar trebui să plece și ei?

„Am dat un răspuns la această întrebare într-un interviu, ieri. Așa cum am spus și ieri, consider că avem nevoie în toate pozițiile de oameni cu experiență, care pot pune reforme în mișcare, cu respectarea condițiilor legale. Orice om care a avut un incident, dacă e reabilitat, consider că își poate continua activitatea”, răspunde Bolojan.

12:44

Ilie Bolojan spune că demisia lui Dragoş Anastasiu a fost înregistrată luni

Întrebat dacă demisia lui Anastasiu a fost înregistrată, premierul a răspuns: „Demisia a fost înregistrată în cursul zilei de ieri, a parcurs procedura obișnuită și astăzi, chiar înainte de a veni la conferința de presă, mi s-a adus documentul pentru semnare, pentru a pleca la Administrația Prezidențială în vederea închiderii acestei proceduri”.

12:40

Ilie Bolojan: Asigurarea fluxurilor de investiții în România în perioada următoare este un obiectiv important

„Un punct legat de investiții: asigurarea fluxurilor de investiții în România în perioada următoare este un obiectiv important. Aceste investiții pot contribui și la dezvoltarea industriei de apărare, o parte dintre ele fiind cu fonduri de la Comisia Europeană prin programul SAFE. Lucrăm cu toate ministerele pe aceste proiecte să definitivăm listele de proiecte care ar urma să fie finanțate prin PNRR sau SAFE și să discutăm cu Comisia Europeană pentru a clarifica condițiile în care putem accesa în maxim de avantaj pentru România aceste finanțări.
La sfârșitul zilei de azi, cel mai probabil, vom comunica Comisiei propunerile pe care le vom face pentru programul SAFE”, arată el.

12:38

Premierul Bolojan, despre pensiile magistraților: Să fie de maximum 70% din ultimul salariu net

Bolojan anunță că propune o limitare a pensiilor la 70% din valoarea ultimului salariu net. „ Propunerea este ca valoarea pensiei unui magistrat să fie de maxim 70% din ultimul salariu net subliniez. Deci nu 80% din brut cum este astăzi, ceea ce depășește salariul net, ci maxim 70% din ultimul salariu net”.

„Calculul efectiv se face raportându-se la veniturile brute. Deci se propune să existe un procent de 55% din venitul brut în ultimii cinci ani de zile, dar nu mai mult de 70% din ultimul salariu net”, precizează el

Ilie Bolojan spune că schimbările din sistemul de pensii din magistratură ar „care aduce și acest nivel de pensii într-o zonă de normalitate”.

Propunerile includ și măsuri tranzitorii pentru magistrații care au deja îndeplinite condițiile de pensionare. Aceștia vor avea posibilitatea de a rămâne activi în sistem, atât timp cât doresc sau cât le permite capacitatea profesională „încât să nu avem niciun fel de fluctuații majore în sistemul de justiție și activitatea instanțelor și a parchetelor să se desfășoare în condiții normale în perioada următoare”.

„Vom comunica în această după-amiază textele de lege cu toate detaliile, în așa fel încât să poată fi analizate. Vom purta discuții în zilele următoare cu toți cei interesați, în așa fel încât să explicăm, să discutăm, să vedem dacă sunt observații, dacă sunt propuneri de îmbunătățire, în așa fel încât săptămâna viitoare să putem avea acest pachet definitivat (…) Avem azi magistrați care au îndeplinit condițiile de pensionare, și pentru a nu părăsi sistemul, aceste propuneri sunt completate de dispoziții tranzitorii care permit pensionarea după vechea lege și să lucreze cât doresc, pentru a nu avea fluctuații majore în sistemul de justiție.

Aceste propuneri sunt în măsură să respecte principiile care țin de legislație, au fost analizate deciziile CCR astfel încât propunerile să îndeplinească aceste decizii”, mai spune el.

12:36

Ilie Bolojan: Vârsta de pensionare este de 65 de ani în aproape toate țările UE

„Am făcut o analiză a sistemelor de pensionare din țările UE. În afară de ușoare diferențe care sunt pot să spun că vârsta de pensionare este de 65 de ani în aproape toate țările UE. De asemenea, în ceea ce privește pensia, majoritatea țărilor au un procent care se referă la valoarea salariilor încasate în ultimii ani de activitate, 4-5 ani. Din această medie, există calculcat procente. În unele țări avem sistem de plată total contributiv”, subliniază Bolojan.

12:25

„Ani de zile pensiile au fost mai mari decât salariile”, spune Bolojan

„Am avut ani, înainte de 2020, în care practic datorită formulei prevăzută în lege, și anume ca pensia unui magistrat să fie 80% din venitul brut, sublimiez brut, în fapt 80% din venitul brut înseamnă mai mult decât venitul net. Deci ani de zile pensiile au fost mai mari decât salariile, lucru care este total anormal și nu există nicăieri, în afară a unor pensii private sau altor forme în care cetățeanul aflat în activitate își plătește el un fond de pensie pentru că vrea să aibă o pensie mult mai mare, dar cel puțin pe componenta de a necontributiv nu există astfel de situație”, declară Bolojan.

El arată că ulterior s-a pus „o frână” în această prevedere.

„Am avut faza în care ne găsim astăzi, în care s-a introdus o frână la această prevedere și s-a adăugat, dar nu mai mult decât ultimul venit, ceea ce înseamnă că, practic, în acești ani, pensiile în această zonă au fost la nivelul ultimului salariu și suntem în situația în care, dacă facem un calcul al unei pensii medii în sistemul de justiție, constatăm că acestea se ridică la aproximativ 24.000-25.000 de lei, deci aproximativ 5.000 de euro net. Dacă faceți o comparație cu o pensie medie din România, care este undeva între 500 și 600 de euro, ne dăm seama că este o diferență foarte mare și nicăieri în sistemele europene nu există o astfel de prevedere în care pensiile să fie mai mari decât salariile sau pensia să fie exact cât ultimul salariu”, mai spune premierul.

12:22

Bolojan: Propunem creșterea vârstei de pensionare în sistemul de justiție la 65 de ani

„Legat de vârstă și de vechime, propunem creșterea vârstei de pensionare și intrarea și în sistemul de justiție la vârsta de pensionare standard de 65 de ani. De asemenea, față de vechimea pe care astăzi o prevede legea de 25 de ani, ceea ce permite pensionarea la 48 de ani, propunem o creștere a vechimii după care te poți pensiona la 35 de ani. Asta înseamnă că există posibilitatea ca un magistrat care lucrează de la început în sistemul de magistratură din România să iasă la pensie mai repede dacă dorește, dar nu la 48 de ani ci la 58 de ani”, afirmă Bolojan.

Premierul spune că magistrații pot ieși la pensie anticipat, în pierd pentru fiecare an 2% din pensie.

„Aceste prevederi sunt de natură să crească vârsta de pensionare, să elimine această inechitate și să avem toți magistrații, azi avem din păcate o mică parte care au preferat să rămână să lucreze și le mulțumesc pentru că au optat să rămână în sistem și să lucreze după vârsta standard de pensionare, în activitate. Deci vom avea practic întregul corp al magistraților în activitate la maturitatea vârstei profesionale și eu cred că în anii următori se va vedea acest lucru prin calitatea activității de justiție din România, prin sentințe unitare, prin mai multă celeritate și în general prin îmbunătățirea cadrului în care funcționăm”, încheie Bolojan.

12:15

Ilie Bolojan: Două treimi din magistrații din România ies la pensie la 47-49 de ani

„Una din problemele majore este ieșirea la pensie prea repede. Din cazurile pe care le avem în ultimii ani, și am avut posibilitatea ca, timp de trei luni de zile, la începutul acestui an, să semnez pensionări de magistrați, suntem în situația în care două treimi dintre magistrații din România ies la pensie la 47-48-49 de ani, ceea ce este o vârstă foarte redusă, o vârstă a maturității profesionale în orice domeniu, și e doar o problemă de calitate, este și o problemă de sustenabilitate în anii următori, pentru că nu mai avem oameni care să înlocuiască oamenii experimentați din sistemele noastre publice care se pensionează prea repede”, declară Bolojan.

Șeful Executivului adaugă că „nu mai există oameni pe piața muncii, generațiile care vin și intră practic în perioada activă sunt la jumătate sau și mai mici decât cele care ies în pensie sau urmează să iasă în pensie”.

„Prin urmare, avem o criză a forței de muncă pe care cel puțin cei din sectorul privat o resimt foarte mult, dar și cei care sunt în sectorul public. Prin urmare, această propunere vine să crească vârsta de pensionare și să elimine această problemă care s-a acumulat în acești ani”, anunță premierul.

12:08

Premierul Bolojan: Îi asigur de întreg sprijinul Guvernului pe cetățenii afectați de viituri din Suceava și Neamț

Ilie Bolojan transmiste un mesaj de compasiune familiilor care au avut victime în urma furtunii și inundațiilor înregistrate în județul Suceava și i-a asigurat pe cetățenii din județele Suceava și Neamț, afectați de viituri, de întreg sprijinul Guvernului.

„Arafat merge în zonele afectate de inundații”, spune el.

Premierul Ilie Bolojan susține, marți, la Palatul Victoria, o conferință de presă pe tema pensiilor speciale, potrivit Executivului. Conferința de presă, programată de la ora 12:00, va fi transmisă în direct și pe Gândul.

Luni, într-un interviu pentru G4Media, premierul Bolojan a afirmat că legea privind reforma pensiilor speciale este aproape finalizată. Legea va include creșterea vârstei de pensionare, iar cuantumul pensiei nu va putea depăși salariul, în așa fel încât să fie după un „model european”.

„Proiectul e aproape finalizat. (…) Crește vârsta de pensionare la vârsta standard de 65 de ani (…) și clarifică prevederea legată de valoarea pensiei în așa fel încât să fie după un model european, atât în ceea ce privește cuantumul pensiei, dar cât privește și modalitatea la care se raportează”, a spus premierul în interviul pentru sursa citată.

Cu toate acestea, legea se va aplica doar pentru viitor, pentru a putea rezista „din punct de vedere constituțional”. În aceste condiții, reforma nu se va aplica pensiilor care sunt în plată.

Săptămâna trecută, vicepremierul Tanczos Barna afirma că reforma pensiilor speciale va fi inclusă cel mai probabil în al treilea pachet de măsuri fiscale, menționând că vârsta de pensionare va crește pentru cei care beneficiază de aceste venituri și pensia nu trebuie să fie mai mare decât salariul.

În România sunt acum în plată 12.000 de pensii speciale. Cel mai mult câștigă foștii magistrații, în medie 25.000 de lei, iar foștii piloți au o pensie medie de 12.000 de lei.

Foto: ALEXANDRU DOBRE / MEDIAFAX

AUTORUL RECOMANDĂ: 

Adrian Câciu îl acuză pe Bolojan de manipulare și arată că deficitul e mai mic: Trebuia să vândă o poveste! Cea a austerității! Cea a salvatorului!

Ilie Bolojan, după demisia lui Dragoș Anastasiu: „Probabilitatea ca acest GUVERN să termine prost este mare”

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Cel mai frumos loc de pe Pământ” – destinația europeană aproape lipsită de turiști, cu hoteluri de la 35 de euro pe noapte
Digi24
Cele două probleme care țin pe loc încheierea unui acord de pace Rusia - Ucraina, dezvăluite de Keith Kellogg
Cancan.ro
Motivul real pentru care Mirabela Grădinaru nu a votat. Răspunsul BIZAR oferit de Nicușor Dan
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă fotbalistă din lume a primit o ofertă de nerefuzat
Adevarul
Trucul românesc care reduce cheltuielile de iarnă. „Am 21 de grade în casă și nu am dat drumul la căldură”
Mediafax
Alegeri Primăria București 2025. Prezența crește pe seară. Director INSCOP: Va câștiga cine a făcut ceva treabă în București / Cum arată situația în prezent
Click
Roxana Călin, doctoriţa care a îngrozit România în anii ’90. Și-a ucis şi tranşat rivala în dragoste
Digi24
O crimă care pune gaz pe foc în procesul de mobilizare din Ucraina, în criză de soldați. „Sunt incredibil de ruşinată”
Cancan.ro
Și-a părăsit iubita medic pentru Rodica Stănoiu! Noi detalii despre 'puiuțul' fostei ministrese a Justiției
Ce se întâmplă doctore
Ce se întâmplă cu pensiile din ianuarie 2026? Ministrul Muncii a clarificat situația
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Tesla Model 3 Standard, disponibilă și în România. E cea mai ieftină Tesla și poate fi luată în rate
Descopera.ro
Cel mai bătrân STRĂMOȘ al RECHINILOR înota în apele Australiei pe vremea dinozaurilor
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ nedumerit: - Iubita mea s-a întins pe canapea, şi-a dat fusta jos, şi-a smuls...
Descopera.ro
Efectul surprinzător al gazului ilariant împotriva depresiei severe