Prima pagină » Știri politice » Prima REVANSĂ prezidențială în SUA, după 1956, cu cei mai bătrâni candidați / Trump: Luptăm împotriva celui mai rău, corupt și distructiv președinte

Prima REVANSĂ prezidențială în SUA, după 1956, cu cei mai bătrâni candidați / Trump: Luptăm împotriva celui mai rău, corupt și distructiv președinte

Președintele american Joe Biden și predecesorul său Donald Trump au trecut pragul necesar pentru a obține nominalizarea din partea partidelor lor pentru alegerile din noiembrie. Nominalizările vor fi oficializate în cadrul convențiilor celor două partide, din această vară.

Este prima revanșă prezidențială, după anul 1956. Atunci, s-au întâlnit în competiție președintele în exercițiu Dwight D. Eisenhower (66 ani), care a și câștigat un  nou mandat la Casa Albă, și guvernatorul statului Illinois, Adlai Stevenson II (56 ani). Eisenhower îl învinsese zdrobitor pe Stevenson, în 1952.

O altă premieră o reprezintă vârsta celor doi candidați. Sunt cei mai în vârstă bărbați de stat care se luptă pentru Casa Albă, 81, Joe Biden, respectiv 77 de ani, Donald Trump.

După alegerile primare, democrații s-au găsit blocați în nominalizarea lui Joe Biden, deși majoritatea dintre ei s-au aliniat pentru a-l vota.

Ratingul de aprobare al președintelui în exercițiu se află la doar 39,8%, conform cifrelor RealClear Politics, iar 56% dezaprobă munca pe care o face. În plus, 66,9% dintre americani cred că țara este pe drumul greșit.

În sondajul RCP Average, fostul președinte Donald Trump este în fața lui Biden cu 1,7 puncte procentuale. Iar, în cele mai importante state, Trump îl conduce pe Biden cu 4,1 puncte. Deși, aceste sondaje au valoare mică de adevăr pentru confruntarea din noiembrie.

Donald Trump s-a declarat deja candidat al republicanilor și a îndemnat la unitate împotriva „celui mai rău, mai incompetent, corupt și distructiv președinte”.

Partidul nostru este UNIT și PUTERNIC și înțelege pe deplin că luptăm împotriva celui mai rău, mai incompetent, corupt și distructiv președinte din istoria Statelor Unite. Milioane de oameni invadează țara noastră, mulți din închisori și instituții psihice din alte țări, a transmis Trump, pe Truth Social.

În campanie, Trump va trebui să convingă țara că fluxul său de acuzații penale și hotărâri civile adverse nu îl vor urma la Casa Albă și nu îi vor împiedica eficacitatea, deoarece sondajele arată că o condamnare i-ar afecta statutul politic, scrie The Wall Street Journal.

Fostul președinte se confruntă cu 91 de acuzații penale. Este anchetat pentru un spectru larg de infracțiuni, de la gestionarea documentelor clasificate până la eforturile de a răsturna alegerile prezidențiale din 2020.

În timp ce președintele în exercițiu, va trebui să convingă o mare parte din americani că are acuitatea mentală pentru a ocupa o poziție considerată cea mai dificilă din lume, deoarece aproape trei sferturi dintre alegători spun că este prea bătrân pentru a candida din nou, comentează jurnaliștii americani de la WSJ.

Alegerile prezidențiale din SUA vor avea loc la 5 noiembrie 2024.

CITEȘTE ȘI:

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Raport SUA, mesaj DUR despre România: „Corupția rămâne problema eternă”. Ce să facă investitorii
Digi24
„Premierul calamitate”. Rareș Bogdan, atac fără precedent la adresa șefului său de partid, Ilie Bolojan
Cancan.ro
Vlad Bălțățeanu și-a agresat unchiul cu 24 de ore înainte de crima din Vâlcea: 'M-a închis într-o cameră fără geamuri și...'😲
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, anunț despre planurile cu milionarul Dorin Mateiu: „Să trăiesc liber, departe de judecată”
Adevarul
Susținătorii lui Călin Georgescu au instalat corturi în fața Arestului Central. Fotografia care a stârnit indignare și îngrijorare
Mediafax
Când apare raportul privind alegerile prezidențiale anulate? Nicușor Dan: „Dacă l-am promis, o să-l avem”
Click
Neti Sandu, previziuni îngrijorătoare pentru 2027. Astrologul de la PRO TV avertizează: „Nu mai merge!”
Digi24
O susținătoare de-ale lui Georgescu, care amenința că va sări DIICOT în aer, a fost săltată de polițiști și a ajuns la Obregia
Cancan.ro
Ce avere are Ciprian Șerban, deputatul cu care s-a căsătorit Cristina Dorobanțu. Cei doi urmează să devină părinți!
Ce se întâmplă doctore
Recunoști vedeta? Așa arăta una dintre cele mai admirate femei din România când era doar o școlăriță. Fiica sa seamănă izbitor cu ea
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
EXCLUSIV | Cei care nu și-au cumpărat TollRO nu vor fi amendați. CNAIR: Vor circula gratis, deocamdată
Descopera.ro
Fetele pot fi mai atrase de chipuri decât de obiecte încă din primele zile de viață
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Descopera.ro
Nu toate drumurile duceau la Roma. Harta care schimbă imaginea uneia dintre cele mai mari rețele ale Antichității
Mediafax Italia
SCUMPIRI ÎN LANȚ. Inflația explodează, energia urcă cu peste 22%
Mediafax Spania
Mergi cu bicicleta? De azi s-au schimbat regulile: ce trebuie să știi!