Primul test al Guvernului Grindeanu. Ce prevede proiectul de buget elaborat de PSD

Publicat: 05/01/2017, 10:44
În realizarea proiectului de buget pentru 2017,

Citeste mai mult: adev.ro/oi2yz4

Concret, PSD își propune trei direcții majore prin bugetul de stat pe 2017: creșterea veniturilor populației, investiții masive și reducerea taxelor. La primul capitol, social democrații promit creșterea salariului minim, creșterea salariilor în educație și sănătate, creșterea salariului minim, creșterea punctului de pensie și a pensiei minime garantate și creșterea burselor studenților.

La capitolul „investiții”, PSD garantează investiții în infrastructura rutieră, sănătate, educație, agricultură și înființarea Fondului Suveran de Dezvoltare și Investiții.

În ceea ce privește reducerea taxelor, PSD repune pe tapet eliminarea celor 102 taxe nefiscale. În plus, social-democrații vor să reducă impozitul pe cifra de afaceri la 1% pentru 90% din firmele românești, garantează TVA 0% la vânzarea locuințelor, dar și eliminarea impozitului pe transferul proprietăților cu valoare mai mică de 450.000 lei.

Raportul creșteri-tăieri care se va aplica instituțiilor va arăta în felul următor: la Sănătate, Educație, Transporturi, Agricultură și Apărare vor fi alocați mai mulți bani, în timp ce instituțiile de unde PSD va reduce cheltuielile sunt: Parlamentul, Guvernul, Ministerul de Finanțe, Ministerul Energiei și Ministerul Comunicațiilor.

înființării Fondului Suveran de Dezvoltare și Investiții,

Citeste mai mult: adev.ro/oi2yz4

Ce indicatori a luat în considerare pentru construcția bugetului

În realizarea proiectului de buget pentru 2017, social-democrații au estimat un Produs Intern Brut (PIB) de 815 miliarde lei, pentru anul viitor, o creștere economică de 5,5%, un deficit bugetar de 2,7% din PIB, cheltuieli totale în valoare de 33,8% din PIB, venituri totale care să reprezinte 31,1% din PIB, un curs valutar de 4,46% și o inflație medie anuală de 1,2%.

Totodată, PSD a ținut cont de creșterea salariului minim pe economie la 1.450 lei, a salariului mediu la 3.100 lei și a majorării punctului de pensie la 1.000 lei și garantarea unei pensii minime de 520 lei.

VEZI PROIECTUL DE BUGET

Veniturile totale ar urma să crească, conform proiectului de buget al PSD, de la 227,8 miliarde lei în 2016 (30% din PIB), cât au estimat social-democrații, la 253,7 miliarde lei în 2017 (31,1% din PIB). Singurele care ar urma să se reducă sunt veniturile nefiscale, de la 18,9 miliarde lei la 15,2 miliarde lei, asta și dacă proiectul privind eliminarea celor 102 taxe nefiscale va ajunge să fie promulgat de președinte.

Potrivit PSD, în urma creșterii veniturilor populației, a investițiilor publice și a celor din fonduri europene, precum și în urma înființării Fondului Suveran de Dezvoltare și Investiții și programului „Start-up”, va crește baza la care se aplică taxele și impozitele și astfel se vor genera venituri fiscale suplimentare.

În plus, social-democrații estimează că, în urma creșterii salariului minim și a salariului mediu, precum și în urma creșterii veniturilor celor care desfășoară activități independente, dar și în urma creării cu 204.000 locuri de muncă în plus, se va înregistra o creștere de 4,7 miliarde lei a contribuțiilor pentru asigurări sociale, ajungând la 66,7 miliarde lei în 2017.

Optimismul PSD nu se oprește aici. La capitolul „sume primite de la Uniunea Europeană”, social-democrații estimează o creștere a veniturilor din fonduri europene de 14 miliarde lei, ajungând la 21,3 miliarde lei în 2017.

În ceea ce privește cheltuielile, conform proiectului de buget al PSD, nivelul total al acestora va crește, în 2017, la 275,6 miliarde lei, reprezentând 33,8% din PIB, de la 238,7 miliarde lei, suma estimată de social-democrați în 2016. Singurele care fac excepție de la trendul majorărilor, la acest capitol, sunt cheltuielile cu bunuri și servicii, care vor scădea de la 40 de miliarde lei în 2016 la 38,9 miliarde lei în 2017.

„Scad în toate domeniile cu 10%, exceptând Sănătatea și Apărarea Națională, unde cresc cu 2 miliarde de lei”, se arată în proiect.

În primul rând, PSD estimează creșterea cheltuielilor de personal, în 2017, cu 8,8 miliarde lei, până la 65,8 miliarde lei, de la 57 miliarde lei în 2016, în urma creșterii salariilor pentru medici, profesori și ceilalți bugetari. Principalele „destinații” pentru aceste cheltuieli: creșterea veniturilor celor care lucrează în Sănătate și Educație cu 15% de la 1 ianuarie 2017 (OUG 20/2016) și a salariilor tuturor angajaților din sectorul public de la 1 iulie 2017.

Totodată, social-democrații prognozează creșterea cheltuielilor pentru subvenții, cu 600 milioane lei, până la 7,1 miliarde lei, de la 6,5 miliarde lei, nivelul din 2016, majorarea însemnând avansul acordat pentru Programele de sprijinire a 50.000 de fermieri, pentru producția de tomate și carne de porc.

De asemenea, PSD estimează că vor crește cheltuielile cu asistență socială cu 4,8 miliarde lei, la 86,3 miliarde lei, reprezentând „în principal creșterea punctului de pensie de la 871 la 1.000 lei și creșterea pensiei minime garantate de la 400 la 520 lei”, după cum se arată în proiectul de buget.

Creșteri cu cheltuielile sunt estimate și în cazul proiectelor europene, unde social-democrații se așteaptă la o mărire cu 17,1 miliarde lei, până la 26,9 miliarde lei în 2017.

În aceeași linie se mențin și cheltuielile de capital, care, conform promisiunilor PSD, ar urma să crească cu 6,8 miliarde lei, până la 23,8 miliarde lei, reprezentând creșterea investițiilor publice.

Cum vor fi repartizate fondurile pe ministere

Potrivit proiectului de buget al PSD, cea mai mare creștere este estimată la Sănătate, unde vor fi alocate în plus 5.410 milioane lei. Următoarele ministere care vor primi mai mulți bani sunt: Ministerul Educației (5.349 milioane de lei în plus), Ministerul Apărării (4,815 milioane lei mai mult), Ministerul Transporturilor (4.514 milioane lei în plus), Ministerul Agriculturii (3.290 milioane lei în plus), Ministerul Dezvoltării (3.956 milioane lei mai mult) , Ministerul Afacerilor Interne ( 523 milioane lei în plus), Ministerul Culturii (275 milioane de lei mai mult), Ministerul Tineretului și Sportului (198 milioane de lei mai mult), Ministerul Muncii (513 milioane lei mai mult), Ministerul Mediului (1.458 milioane lei mai mult), Ministerul Economiei (2.197 milioane lei în plus), Ministerul Fondurilor Europene (1.237 milioane lei mai mult), Ministerul Justiției (160 milioane lei mai mult) și Ministerul Public (87 milioane lei în plus).

Totodată, bugetul Fondului de pensii ar urma să crească cu 4.832 milioane lei.

În schimb, PSD își propune să taie de la Ministerul Finanțelor Public (153 milioane lei), Ministerul Energiei (106 milioane lei) și Ministerul Comunicațiilor (280 milioane lei).

Ce mai prevede programul de guvernare

PSD promite crearea a peste 850.000 de locuri de muncă, și asta doar în trei ani. Mai mult, PSD asigură că peste un milion de români vor avea salariul de peste 1.000 euro brut până în 2020. Totodată, social-democrații vor reducerea impozitului pe venit de la 16 la 0% pentru cei care obțin venituri din activități independente mai mici de 24.000 lei/ an. PSD promite și creșterea salariului minim la 1.750 în 2020, primul pas în 2017 fiind de 1.450 de lei. De asemenea, pensionarii care nu iau mai mult de 2.000 de lei brut ar urma să fie scutiți de plata oricăror taxe.

VEZI PROGRAMUL DE GUVERNARE

Dragnea garantează că impactul tuturor măsurilor pe care le propune, în programul de guvernare, va fi de doar 8,8% din PIB și că deficitul se va menține sub 3%.

PSD promite și creșterea salariului minim la 1.750 în 2020, de la 1.250 de lei cât este în prezent. Totodată, social-democrații vor ca punctul de pensie să crească cu 60% până în anul 2020, iar cei cu pensii mai mici de 2.000 lei brut, adică circa 90% dintre pensionari, să nu mai plătească niciun tip de impozit sau contribuții.

PSD promite că CASS-ul nu se va mai plăti pentru venituri din chirii, dividende, arendă etc și că cei care obțin venituri de acest tip vor plăti un impozit de 10% din totalul veniturilor în primul trimestru al anului următor obținerii acestora.

Mai mult, social-democrații le promit celor care obțin venituri din activități independente mai mici de 24.000 lei/ an că nu vor mai plăti nicio taxă sau impozit pe activitatea desfășurată și celor cu venituri mai mari de 24.000 lei / an că vor plăti doar 10% din diferența ce depășește această sumă.

Nu în ultimul rând, PSD le garantează tinerilor care au până în 26 de ani, care urmează o școală profesională, sunt studenți sau angajați că le va da un credit în valoarea de 40.000 de lei, reprezentând dobânda care ar urma să fie subvenționată integral de către stat.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Su-57 vs F-16: Cum se compară cel mai avansat avion de luptă al Rusiei cu...
Cum arată mașina viitorului de la Dacia. Mașina pare desprinsă din filmele SF
FOTO. I-a luat actriței din filmele pentru adulți un inel de logodnă de 1.000.000 de...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
„S-a dezlănțuit iadul”. Pasagerii avionului care n-a mai ajuns la Singapore descriu coșmarul trăit. Imagini...
Surpriza anului la Pro TV! S-au sărutat și s-au logodit la Survivor All Stars. Avem...
DIETA-MINUNE a Nicoletei Luciu | Așa a slăbit rapid 35 de kilograme. Arată de milioane...
Cum poţi calcula când ieşi la pensie. Vârsta de pensionare se va modifica în funcţie...
Cât a ajuns să coste roșiile românești în piețe! Românii, în pragul disperării
Cât câștigă o stewardesă la una dintre cele mai bine plătite companii aeriene: „Nu se...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Trebuie să scoți mașina din viteză de câte ori oprești la semafor?
O persoană a murit după ce avionul Londra-Singapore s-a confruntat cu turbulenţe
Împăratul CRUD care a ordonat ca SOȚIA să-i fie FIARTĂ de vie!
Klaus Iohannis a rămas FĂRĂ CUVINTE. Nu am crezut că o să văd vreodată AȘA...
Recalcularea pensiilor. A fost publicat cel mai așteptat document
Imagini incendiare cu Babs, fosta iubită a lui Dorian Popa în Dubai. Bruneta de 41...
Bunicul Florentinei, fata ucisă la Sibiu, detalii șocante! "Nu a..."
Tavi Colen, mărturisiri despre trădarea din trupa Talisman. Artistul nu îl poate uita Alin Oprea....
"Cu adâncă tristeţe anunţăm trecerea la Veşnicie". Este doliu în lumea filmului românesc! Costel Constantin...
BANCUL ZILEI. - I-am dat împrumut unui amic 200 de lei, dar văd că nici...
Două schelete dezvăluie pedepsele crunte aplicate în China acum 2.500 de ani
×