Prima pagină » Știri politice » Probleme la Primăria Cluj: viceprimarul și-a anunțat demisia după plasarea sub control judiciar

Probleme la Primăria Cluj: viceprimarul și-a anunțat demisia după plasarea sub control judiciar

Probleme la Primăria Cluj: viceprimarul și-a anunțat demisia după plasarea sub control judiciar
Viceprimarul municipiului Cluj-Napoca, Horvath Anna, aflată în concediu fără plată după ce a fost plasată de către DNA sub control judiciar pentru trafic de influență, a anunțat, joi, că va demisiona din funcție, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Horvath Anna a declarat, joi, într-o conferință de presă, că va continua să lupte în justiție pentru a-și găsi dreptatea.

„S-au împlinit 5 luni de când sunt sub control judiciar și s-a instituit interdicția de a-mi exercita funcția de viceprimar. În aceste cinci luni am fost în concediu fără plată, nu am avut niciun venit. Sunt o persoană activă, iar interdicția care mi se impune și care nu are nicio limită juridică în timp mă conduce la decizia de a nu putea continua, astfel că în prima ședință a Consiliului Local Cluj-Napoca îmi voi înainta demisia din funcția de viceprimar. Mi-am făcut datoria și mi-am exercitat atribuțiile așa cum am jurat, respectând Constituția și legile țării în beneficiul clujenilor. Nu îmi rămâne decât să mă lupt în justiție pentru a-mi găsi dreptatea. Mulțumesc echipei din Primărie și colegilor mei, primarului Emil Boc și viceprimarului Dan Tarcea cu care am format o echipă extraordinară”, a spus Horvath.

Aceasta își va continua activitatea ca și consilier local din partea UDMR în Consiliul Local Cluj-Napoca.

Președintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat, în aceeași conferință de presă, că nu este niciun raționament ca, după cinci luni, Horvath Anna să nu fie lăsată să se întoarcă la locul de muncă și să își continue activitatea ca viceprimar.

„Sunt convins că procurorul poate prelungi interdicția fără nicio limită. Susțin demisia lui Horvath Anna, care a fost un viceprimar extraordinar de bun, un lider al comunității locale, a servit cu cinste binele public. Dacă procurorul ar fi avut dovezi solide am fi depășit această fază. Interdicția de a se întoarce înseamnă discreditarea Annei Horvath. După ședința Consiliului Local, când demisia va fi înregistrată, i-am propus Annei Horvath să ocupe funcția de vicepreședinte executiv al UDMR pentru relația cu autoritățile locale, care este vacantă. Avem nevoie de un om care cunoaște segmentul administrației locale, înțelege problemele comunităților locale. Va fi un ajutor real pentru proiectele legislative pe care vom încerca să le depunem pentru a amenda legislația care dirijează activitatea administrației locale”, a spus Kelemen.

La rândul său, președintele UDMR Cluj, deputatul Csoma Botond, a declarat, pentru MEDIAFAX, că regretă demisia Annei Horvath considerând că aceasta și-a desfășurat activitatea în Primăria Cluj-Napoca în beneficiul tuturor locuitorilor municipiului.

„Îmi pare foarte rău de această situație în care se află și de gestul demisiei. Cred că Horvath Anna a fost un foarte bun viceprimar, am apreciat foarte mult munca pe care a depus-o. A avut o forță de muncă extraordinară și a lucrat în beneficiul clujenilor indiferent de etnie. Horvath Anna a fost un viceprimar de pe urma căruia Clujul și clujenii au câștigat”, a spus Csoma.

Acesta a subliniat că nu știe cine va fi consilierul local din grupul UDMR care va lua locul Annei Horvath ca viceprimar, o ședință a UDMR Cluj urmând să aibă loc zilele următoare.

Horvath Anna este cercetată sub control judiciar de DNA Cluj pentru trafic de influență, după ce, în 10 octombrie, procurorii au făcut percheziții la Primăria Cluj-Napoca și la domiciliul său, suspectând nereguli în finanțarea campaniei electorale pentru alegerile locale din iunie 2016.

În 13 octombrie, Horvath Anna a anunțat pe o rețea de socializare că își va lua concediu fără plată pe durata celor 60 de zile de control judiciar dispuse de DNA, considerând că ar fi incorect să obțină remunerație în condițiile în care nu poate presta munca la care s-a angajat.

Horvath a contestat măsura controlului judiciar în instanță, inclusiv la ICCJ, dar demersurile sale au fost respinse.

Horvath Anna a deținut funcția de viceprimar al municipiului Cluj-Napoca din 2012.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
SCANDAL la Guvern! Sindicatul angajaților, atac la adresa lui Bolojan: La 17 august unde erați?
Digi24
Doi neozeelandezi au pedalat pe lângă Dunăre „de la izvor până la mare” și au documentat cea mai mare problemă din această vară
Cancan.ro
DRAMA neștiută a medicului rezident de 28 de ani care s-a aruncat de la etajul 14. De ce boală sufereau părinții lui
Prosport.ro
Ce a pățit o turistă la hotelul Simonei Halep din Mamaia: „Am făcut plângere la Poliție și la ANPC!”
Adevarul
Selecționerul Egiptului ar fi leșinat încercând să oprească o păruială între cele două soții ale sale
Mediafax
IREAL! Un al doilea război ar putea izbucni la granița României
Click
Detalii cutremurătoare despre drama medicului rezident care s-a sinucis. Ce se întâmpla în viața lui
Digi24
„O minune care mi-ar putea salva viaţa”. Câștigătoarea celui mai mare premiu din istoria jocului Loto 6/49 și-a ridicat banii
Cancan.ro
Cea mai nouă PROFEȚIE a 'Profetului Apocalipsei': Război total între aceste 5 țări, în octombrie 2026
Ce se întâmplă doctore
Îl mai ții minte pe Vierme de la Animal X? Cum arată acum, la 42 de ani, și cu ce se ocupă! E schimbat total și mulți nu l-au mai recunoscut
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Licitație pentru mașini electrice la Onești. Cum arată cerințele tehnice pentru cele șapte vehicule?
Descopera.ro
Mulți greșesc: Cum calculezi corect câți ani are câinele tău?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – De ce ai burta așa mare? – Am mâncat 10 sarmale
Descopera.ro
Ruinele unei civilizații uitate, descoperite cu ajutorul tehnologiei LiDAR în pădurea amazoniană