Prima pagină » Știri politice » Procesul lui Tăriceanu, aproape de final. DNA cere rejudecarea apelului. Președintele Senatului: Este o înscenare

Procesul lui Tăriceanu, aproape de final. DNA cere rejudecarea apelului. Președintele Senatului: Este o înscenare

Procurorul DNA a cerut rejudecarea procesului, la termenul de luni al apelului declarat de Direcție în dosarul în care președintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, a fost achitat în primă instanță pentru mărturie mincinoasă. Instanța a stabilit pronunțarea pe 8 aprilie.

În ultimul cuvânt în fața judecătorilor, președintele Senatului a catalogat întreg procesul ca fiind o înscenare.

„Consider că acest proces în care am fost antrenat este o înscenare ca urmare a recomandărilor făcute în MCV, ca rezultatele luptei împotriva corupției să se soldeze cu „big fish”. Datorită pozițiilor pe care le-am avut sau le dețin fac parte din această categorie. Au încercat să mă târască într-un proces de corupție, nu au avut alte elemente, au încercat cu evaziunea fiscală, ar fi fost simplu pentru procurori să vadă că acea presupusă tranzacție nu a fost în realitate făcută. Au încercat să sugereze că eram la curent cu acea tranzacție. În 2008 aveam o agendă suficientă ca să am grijă și de cabinetul soției”, a spus Călin Popescu Tăriceanu, în fața judecătorilor Înaltei Curți de Casație și Justiție (ÎCCJ).

La rândul său, procurorul DNA a cerut rejudecarea procesului. „Dispuneți casarea sentinței penale 318 din 2018 și rejudecați având în vedere că instanța de fond nu s-a pronunțat pe fapta pentru care a fost trimis în judecată (…) Sunt întrunite în cauză elementele de mărturie mincinoasă, nu cum instanța de fond a refuzat să cerceteze. (…) Vă solicităm să dispuneți casarea cu trimitere spre judecare. Judecătorii de fond nu s-au pronunțat cu privire la actul de sesizare. Ar fi o încălcare a dreptului de apărare al inculpatului și al Parchetului”, a declarat procurorul DNA, în fața instanței.

Apărătorii lui Călin Popescu Tăriceanu au solicitat instanței, să mențină soluția de pe fond. „Solicităm să respingeți apelul ca nefondat menținând soluția atacată. Soluția este legală și temeinică. Consider că instanța fondului a procedat corect, este o hotărâre model și au aplicat corect deciziile Curtii”, a susținut avocatul președintelui Senatului, în fața Înaltei Curți.

Magistrații au stabilit pronunțarea pentru data de 8 aprilie.

DNA a declarat apel în dosarul în care președintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, a fost achitat în primă instanță pentru mărturie mincinoasă.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Bruxelles-ul are în sfârșit calendarul pentru aderarea Ucrainei și Moldovei la UE
Digi24
VIDEO NATO întărește „Poarta Focșani”. General al Alianței: „Suntem pregătiți oricând să luptăm. Chiar și în noaptea aceasta”
Cancan.ro
Nicoleta Luciu, în centrul dezvăluirilor făcute de Sile Cămătaru: ,,A fost doar o..''
Prosport.ro
FOTO. Prezentatoarea TV a revenit pe „sticlă”. Cum arată după ce a fost diagnosticată cu o boală rară
Adevarul
Ce va alege UE între zâmbetul mieros al chinezilor și ostilitatea lui Trump. „Nu cred prea mult în acest scenariu”
Mediafax
Povestea-șoc a unui copil norvegian de 10 ani, abandonat de părinți în India pentru a învăța să supraviețuiască
Click
Ce nu se face de Rusalii. 7 superstiții și tradiții respectate de credincioși
Digi24
„Iată cum doborâți un F-18”: imagini din taberele milițiilor iraniene. Antrenamente cu rachete antiaeriene contra avioanelor de luptă
Cancan.ro
Predicție cutremurătoare pentru viitorul omenirii: Atac nuclear pe teritoriul SUA
Ce se întâmplă doctore
Cum arată Diana Matei în costum de baie la 44 de ani. Artista a dezvăluit cum reușește să se mențină în formă: „Mi-e foame de când mă știu”
Ciao.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Promotor.ro
Exclusiv | Cele 400 de radare fixe vor fi puse în funcțiune abia în toamna anului viitor. CNAIR: „Acum se analizează ofertele”
Descopera.ro
De ce turcii fac cafea la nisip?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. El și ea în pat. El: - Ești agitată?
Descopera.ro
Unde pleacă românii în 2026? Destinațiile exotice sunt în topul preferințelor!