Prima pagină » Actualitate » PSD este pe primul loc la consiliile județene. Are 25 de președinți de CJ și cele mai multe mandate de consilieri

PSD este pe primul loc la consiliile județene. Are 25 de președinți de CJ și cele mai multe mandate de consilieri

PSD este pe primul loc la consiliile județene. Are 25 de președinți de CJ și cele mai multe mandate de consilieri

PSD a obținut la alegerile din 9 iunie 2024 cele mai multe voturi pentru consiliile județene și este pe prima poziție atât la mandatele de consilieri în cele 41 de județe, cât și la președinții CJ. În consiliile județene pentru următorii patru ani, care vor fi constituite din octombrie, când se încheie mandatele din 2020 ale aleșilor locali, vor mai intra consilieri PNL, UDMR și AUR, care au trecut de pragul electoral cu voturile obținute de la cei care au mers la urne.

Alegerile din 2024 au schimbat configurațiile în administrațiile locale, PSD reușind să câștige fără drept de apel în majoritatea județelor, atât funcțiile de președinte de consiliu județean, cât și cele mai multe mandate de consilier județean.

  • PSD a obținut, la alegeriile din 9 iunie, 25 de consilii județene, cu cinci mai multe decât în 2020. PNL a pierdut șase dintre consiliile județene unde are președinți în prezent și a câștigat două, rămânând cu 12 în viitorul mandat, iar UDMR a câștigat patru consilii, în județele considerate fiefuri ale partidului.
  • Deși cele mai mari scoruri le-au obținut candidații UDMR, în Harghita și Covasna, PSD domină topul județelor cu cele mai multe voturi pentru viitoarele mandate de patru ani la conducerile consiliilor județene. (vezi AICI Top 10 președinți de consilii județene la alegerile din 2024)

TOP 10 partide care au câștigat categoric alegerile pentru mandate în consiliile județene

În top 10 după numărul de votanți pentru membrii consiliilor județene, primele două poziții sunt ocupate de UDMR, în Harghita și Covasna, unde sunt majoritari etnicii maghiari și partidul obține la orice scrutin cele mai multe voturi.

Clasamentul este dominat de PSD, care ocupă șase poziții din top 10 cele mai multe voturi la alegerile pentru consiliile județene.

  1. CONSILIUL JUDEȚEAN HARGHITA: UDMR – 74,7%, 24 de mandate din 30
  2. CONSILIUL JUDEȚEAN COVASNA: UDMR – 66,55%
  3. CONSILIUL JUDEȚEAN DÂMBOVIȚA: PSD – 58,94%
  4. CONSILIUL JUDEȚEAN OLT: PSD – 58,75%
  5. CONSILIUL JUDEȚEAN ILFOV: ALIANȚA PSD-PNL – 57,7%
  6. CONSILIUL JUDEȚEAN MEHEDINȚI: PSD – 55,86%
  7. CONSILIUL JUDEȚEAN GIUGIU: PNL – 55,26%
  8. CONSILIUL JUDEȚEAN DOLJ: PSD – 54,89%
  9. CONSILIUL JUDEȚEAN BUZĂU: PSD  – 54,81%
  10. CONSILIUL JUDEȚEAN GALAȚI: PSD – 55,30%

Consiliul Județean Harghita: UDMR – 24 de mandate

Din cele 30 de mandate de consilieri de la CJ Harghita, UDMR va avea 24.

În Consiliul Județean Harghita vor mai avea câte 2 mandate, PSD, PNL și Alianța Maghiară din Transilvania.

Rezultate alegeri 2024 – Consiliul Județean Harghita. Sursa: prezenta.roaep.ro

Consiliul Județean Buzău: PSD – 21 de mandate

În Consiliu Județean Buzău, care are 32 de mandate, PSD va avea 21 de locuri de consilier, PNL va ocupa 7 poziții și AUR va avea 4 mandate.

Rezultate alegeri 2024 – Consiliul Județean Buzău. Sursa: prezenta.roaep.ro

PSD a câștigat 25 de consilii județene. Marile victorii sunt la CJ Suceava și CJ Prahova

PSD își păstrează, după alegerile locale din 2024, președinția în 19 din cele 20 de consilii județene câștigate în urmă cu patru ani, și anume: Argeș, Bacău, Bistrița, Brăila, Buzău, Călărași, Dâmbovița, Galați, Dolj, Gorj, Hunedoara, Ialomița, Mehedinți, Neamț, Olt, Teleorman, Tulcea, Vaslui și Vâlcea.

Social-democrații pierd însă în favoarea PNL președinția Consiliului Județean Botoșani, dar acolo vor avea majoritate în Consiliu.

Pe lângă cele 19 consilii județene, PSD a reușit să câștige încă șase, toate fiind acum conduse de președinți PNL: Timiș, Vrancea, Caraș-Severin, Maramureș, Prahova și Suceava.

În mandatul de patru ani care va începe din octombrie, PSD va avea 25 de președinți de consilii județene și cele mai multe mandate de consilieri.

În multe dintre județe, Partidul Social Democrat va avea peste 50% dintre locurile din CJ și nu va avea nevoie să facă majoritate cu celelalte partide pentru a putea adopta proiectele susținute de PSD.

Printre marile victorii ale PSD în alegerile din 2024 sunt președinția Consiliului Județean Suceava, unde Gheorghe Flutur, care candida pentru al patrulea mandat de președinte, a fost învins de social-democratul Gheorghe Șoldan, și președinția CJ Prahova, unde candidatul PSD Virgiliu Nanu a câștigat în fața liberalului Iulian Dumitrescu.

Alegeri locale 2024 – Consilii Județene

PNL rămâne cu 12 consilii județene. Pierde șase consilii în favoarea PSD și câștigă unu

PNL are acum președinți de consilii județene în 15 județe: Alba, Arad, Bihor, Brașov, Caraș-Severin, Cluj, Giurgiu, Iași, Ilfov, Maramureș,  Prahova, Sălaj, Sibiu, Suceava și Timiș.

După alegerile din 9 iunie 2024, PNL a pierdut în favoarea PSD președinția consiliilor județene Caraș-Severin, Maramureș, Prahova, Suceava, Timiș și Vrancea.

PNL a câștigat însă președinția CJ Botoșani, deținută acum de PSD, și CJ Constanța, condusă de fostul liberal Mihai Lupu, care a candidat acum din partea PUSL.

În Timiș, președinția Consiliului Județean a fost câștigată de candidatul Alianței PSD PNL, social-democratul Alfred Simonis.

UDMR a obținut patru consilii județene: Covasna, Harghita, Mureș și Satu Mare.


CITEȘTE ȘI:

ANALIZĂ | PSD câștigă la vot politic alegerile locale din 2024, cu 12 consilii județene peste PNL

Top 10 PREȘEDINȚI de consilii județene la alegerile din 2024. PSD domină cu cei mai mulți președinți aleși | VIDEO

Rezultatele PARȚIALE la Locale, ora 20.00/ PSD are 37,63% dintre PRIMARI și 35,86% CONSILIERI locali

După ALEGERI, județul BUZĂU s-a făcut ROȘU/PSD Buzău a câștigat alegerile pe locul I în țară, cu un procent de 87,35 %

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
România a indicat Ucrainei ce nave să nu atace în Marea Neagră
Digi24
Un copil de șase ani din Botoșani a intrat în comă după ce sora lui i-a pus un plasture pe o rană
Cancan.ro
Părinții Victoriei, îngenuncheați de durere lângă sicriu. Mihaela și Cazimir Ionescu, devastați după pierderea fiicei lor
Prosport.ro
Cum și-a împăcat Bogdan Stancu soția după escapada cu prezentatoarea TV. VIDEO
Adevarul
România face eforturi pentru a păstra trupele SUA. Ce ar însemna o retragere americană de pe flancul estic
Mediafax
Tristan Tate se plânge de mâncarea din închisoare și spune că a slăbit aproape 6 kilograme
Click
„Cineva și-a construit o casă pe terenul meu”. Coșmarul unui român care a cumpărat o proprietate în urmă cu 12 ani
Digi24
Când ar putea fi repornită centrala de la Cernavodă
Cancan.ro
Ce au pus părinții Victoriei Ionescu pe sicriul cu trupul neînsuflețit al fiicei lor. Ți se rupe sufletul! 🥲
Ce se întâmplă doctore
Kim Cattrall, în costum de baie la 70 de ani: cum se menține în formă actrița din „Sex and the City”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Anunțul pe care îl aștepta toată lumea despre A7. Cristian Pistol anunță data și ora deschiderii celor 47,10 km noi
Descopera.ro
O descoperire schimbă toate planurile pentru viitoarele misiuni pe Lună
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: – Am o boală care mă împiedică să țin dietă!
Descopera.ro
Cum l-a împiedicat Biserica pe Goethe să devină jurist