PSD vrea să reintroducă examenul de admitere la facultate, din 2014. Ecaterina Andronescu, pentru Gândul: „Am discutat la partid, toată lumea a fost de acord”

PSD vrea să reintroducă examenul de admitere la facultate, din 2014. Ecaterina Andronescu, pentru Gândul: Am discutat la partid, toată lumea a fost de acord
Publicat: 11/07/2013, 23:10
Actualizat: 29/07/2014, 18:25

Examenul de admitere la facultate va fi reintrodus din 2014 prin modificarea legii educației naționale, susține fostul ministru al Educației, Ecaterina Andronescu. Ea precizat că există sprijinul conducerii PSD pentru această propunere.

Conducerea PSD a discutat în ședința de luni a Biroului Permanent Național despre modificarea legii educației, în sensul reintroducerii examenului de admitere pentru faculte și modificarea sistemului de admitere în liceu. Fostul ministru al Educației, Ecaterina Andronescu, a declarat pentru gândul că modificarea legii își va produce efectele începând din 2014, când toate facultățile, de stat sau private, vor trebui să reintroducă examenul de admitere pentru facultate. Potrivit, senatorului PSD, premierul Ponta nu s-a împotrivit unei asemenea propuneri, toți cei din conducerea PSD fiind de acord cu reintroducerea acestui sistem de admitere pentru bacalaureat. Și vicepremierul Liviu Dragnea s-a pronunțat pentru reintroducerea examenului de admitere la liceu și bacalaureat.

INTERVIUL INTEGRAL CU FOSTUL MINISTRU AL EDUCAȚIEI, ECATERINA ANDRONESCU – vicepreședinte PSD

În ședința de luni a conducerii PSD s-a discutat despre reintroducerea examenului de admitere pentru facultate. În ce stadiu se află propunere, se va modifica legea educației naționale?

Subiectul a fost subiectul unei discuții mai largi despre examenul de Bacalaureat și despre sistemul de învățământ. Propunerea aceasta eu am făcut-o deja public de mai multă vreme și cred că este o cale de a reduce presiunea care este în acest moment pe Bacalaureat, care este văzut ca o miză pentru intrarea în facultate, ceea ce nu este normal. Este un examen de evaluare la sfârșit de ciclu și el nu ar trebui să se constituie într-un examen de admitere în egală măsură, un examen de admitere în universități. Ca să putem face acest lucru, trebuie evident să modificăm legea.

Legea educației naționale?
Da. Să știți că nu numai aici trebuie să realizăm un demers de natură normativă, ci și în ceea ce privește evaluarea de la clasa a opta, dar acolo se poate rezolva și prin metodologie, în sensul în care să scădem presiunea de pe nivelul mediilor din timpul anilor de gimnaziu. Încercăm să dăm greutate numai evaluarii de la sfârșitul ciclului gimnazial, respectiv evaluării de la clasa a opta.

Astfel nu vor mai conta mediile din cei patru ani de gimnaziu.
Da, este o propunere.

Membrii conducerii PSD au fost de acord cu aceste propuneri?
Da, au fost de acord. Nu a fost subiectul acesta de discuție axat doar pe bacalaureat, ci pe întreg sistemul de învățământ și legat de finanțare și de modul în care este văzut sistemul de învățământ de către societate, a fost un context mai larg al discuțiilor.

Concluzia a fost că trebuie să avem acest examen de admitere la facultate?
Da. Pentru acest an, acest lucru nu se poate întâmpla, pentru că anunți condițiile de admitere cu un an înainte.

Deci modificarea legii va intra în vigoare din 2014.
De acord. Să știți că foarte multe universități, printre care și Politehnică, susțin examen de admitere.

Vor fi obligate și facultățile private să organizeze examen de admitere?
Da. Dacă este lege, este valabilă pentru toți, de aceea spuneam că este nevoie modificarea legii.

Eu acum mă întorc de la o dezbatere pe probleme de învățământ, dezbatere pe care a organizat-o cel mai mare sindicat din învățământul preuniversitar FSLI și am discutat și acolo acest subiect și, să spunem, acordul este unanim.

Sindicatele sunt de acord cu această reintroducere a examenului pentru admiterea în facultate?
Da, da.

Premierul Ponta susține aceste propuneri?
Premierul Ponta susține sistemul de învățământ, ceea ce este extrem de important.

Dar susține și examenul de admitere pentru facultate?
Cred că da, pentru că nu s-a pronunțat împotriva discuției pe această temă.

S-a discutat și despre o predictibilitate a sistemului de învățământ, despre introducerea în Constituție a unor prevederi privind examenele pentru a nu se schimba sistemul pentru 10 – 20 de ani, în funcție de partidele aflate la putere?
Nu. Eu nu sunt de acord. Societatea în ansamblul său se schimbă. Schimbările, dacă ne uităm cu ochii larg deschiși, sunt fără precedent și de o anvergură uriașă. Ca urmare nu putem să ținem școala pe loc în timp ce societatea se schimbă. Normal ar fi ca școala să meargă cu un pas înaintea schimbărilor din societate. Trebuie să vă gândiți că noi pregătim acum în școală pe cei care vor exercita o profesiune sau mai multe timp de 30 – 40 de ani după ce termină școala. Poate că pe mulți îi pregătim acum în școală pentru profesiuni care nu s-au născut încă. Drept consecință, școala trebuie să fie mai flexibilă și mai ușor de adaptat în sensul de a răspunde schimbărilor care au loc în societate.

Există o discuție amplă în toată lumea despre schimbările din școală, cred că inflexiunea este maximă pe aceste schimbări în acest moment. Un mare specialist în educație, lordul Ken Robinson spune că noi trebuie să îi creștem pe cei mici, pe cei care se află în școală, în sensul în care să fie capabili să scoată o lume din mințile lor. Dar pentru asta, expresia este foarte frumoasă, faceți o lume scoasă din minți, dar pentru asta trebuie să avem grijă ce punem în mințile lor.

Cred că trebuie să schimbăm și noi radical școala în conținut pentru a crește componenta creativității. O societate evoluează în măsură în care ea are componenta de creativitate și inovare.

Profesor Kahn, profesor de matematică la Harvard, în anul 2004, nemulțumit de principiile școlii tradiționale își dă demisia de la Harvard și face o platformă de cursuri online, video, platformă pe care a reușit din 2004 până în 2012 să strângă șase milioane de cursanți.

El are ideea școlii pentru toți. În felul acesta găsim cei mai talentați profesori pe care să îi înregistrăm video cum predau cursurile, elevul are la dispoziție acasă explicația profesorului la ora la care el se pregătește și pentru durata pe care el o consideră necesară pregătirii lui.

Deocamdată nu putem înlocui școala tradițională, dar este o componentă complementară extraordinar de importantă. Devine din ce în ce mai importantă în toate școlile din lume. Ulterior lui Kahn, trei mari universități au realizat un consorțiu și în consorțiu o platformă de cursuri video, ceva mai elaborată decât cea a lui Kahn, în care selecționează profesori extrem de talentați, iar cursurile au și etape de evaluare și se finalizează cu o certificare.

Când vom avea o astfel de platformă în România?

Să știți că foarte curând. Noi la Politehnică o să încercăm să facem începând chiar de anul viitor. Nu poate, ci sigur. Noi avem o platformă informatică, în care ne punem cursurile în format electronic, dar să facem și pasul următor spre video.

Revenint la ședința BPN a PSD de luni, au fost și colegi care au pledat pentru menținerea actualului sistem de admitere la liceu și facultate sau toată lumea a fost pentru modificarea sistemului?
Nu îmi amintesc să fie cineva împotrivă. Fiecare și-a spus punctul de vedere, dar nu au existat frământări sau contraziceri.

S-a mers pe ideea revenirii la sistemul anterior, cu examen pentru facultate?
Da, pornind de la preocuparea tututor pentru sistemul de învățământ.

Concluzia este că în 2014 să ne așteptăm la o modificare a legii educației, în sensul acestor examene pentru admitere?
Da, da. Exact. Sunt multe solicitări și din partea sindicatelor pentru a corecta legea.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
GALERIE FOTO „Am 61 de ani, dar am corpul unui bărbat de 38”. Dave explică...
Ce salariu primește un angajat la 'împinge tava' în Mamaia, acum, în 2024. Are o...
FOTO. Grațiela e văduva lui Costel Corduneanu. Femeia e cu 20 de ani mai tânără...
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Mișcarea strategică a lui Putin în Marea Neagră. Fotografii din satelit arată unde și-au mutat...
Anunțul făcut de Lavinia Pîrva după 7 ani de mariaj cu Ștefan Bănică Jr.: ”Întotdeauna...
Vedeta celebră, diagnosticată cu CANCER la sân. A suferit 4 operații în doar 10 luni
Afacerea cu care investitorii arabi ar putea da lovitura în România. Şeicii vor să facă...
Adio, doamnă! Vestea morții ei a picat ca un trăsnet
Ce a făcut Mădălin Paul Păduran cu câteva ore înainte de accident! Dezvăluirile făcute de...
Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră
Poți radia mașina dacă n-o mai folosești, fără s-o casezi?
UE are nevoie de gaz natural lichefiat rusesc pentru a evita un şoc energetic -...
Ceva CIUDAT se întâmplă cu SATELIȚII lui ELON MUSK! De ce NU trebuie lăsați să...
S-a dat INTERDICŢIE de la Guvern. A devenit ILEGAL chiar din 2024
Soluția eficientă pentru a elimina buruienile. Rezultate în doar 24 de ore, fără chimicale
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou...
"Dumnezeu s-o ierte!" De ce a murit, de fapt, Naomi! Acum s-a aflat!
Gabriela Cristea, despre sacrificiile prin care a trecut pentru a ajunge un antreprenor de succes:...
"A scos o canistră şi a turnat pe el". Cine este bărbatul care și-a dat...
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
Chiar și șefii se tem că Inteligența Artificială le va lua locul de muncă!