Prima pagină » Știri politice » Radu Oprea, PRECIZĂRI despre repetarea CAZULUI Cîrstoiu la alegerile prezidențiale: „Este hotărârea publicată în Monitorul Oficial”

Radu Oprea, PRECIZĂRI despre repetarea CAZULUI Cîrstoiu la alegerile prezidențiale: „Este hotărârea publicată în Monitorul Oficial”

Cristina Corpaci

Radu Oprea a declarat că deciziile privind alegerile prezidențiale au fost publicate în Monitorul Oficial, iar cele două mari partide PSD și PNL au decis deja că se va merge cu candidatura lui Crin Antonescu, reprezentantul PSD fiind întrebat dacă se va ajunge la scenariul medicului Cătălin Cîrstoiu, când nu a mai fost susținut de coaliție și fiecare partid a mers cu propriul candidat. 

„Eu vă spun că săptămânile din urmă, în dezbaterile pe care le-am avut în platourile televiziunilor, și eu și colegii mei am avut acest scenariu tot timpul că n-o să ajungem la o dată a alegerilor. Aveam a 2-a zi ședința de guvern și spuneam că este pe ordinea de zi și totuși în platourile televiziunilor exista neîncrederea că nu va fi acest document.”, a transmis Radu Oprea.

Reprezentantul PSD a mai menționat că: „Este hotărârea publicată în Monitorul Oficial. Apoi au venit discuțiile că nu va fi candidatul comun Crin Antonescu și uitați-vă că astăzi și suntem în această situație. CPN al PSD a validat această candidatură. Biroul permanent al PNL a validat această candidatură. Suntem în acei pași pe care-i facem pentru această candidatură.

CITEȘTE ȘI:

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Atac cu bombă în Monaco, orașul bogaților. Un oligarh ar fi fost ținta atacului
Digi24
Câte minute rezistă rușii pe linia frontului: „Situația este de așa natură încât în toamnă va fi fie pace, fie mobilizare”
Cancan.ro
S-a aflat! Cine e bărbatul MORT în atentatul din Monaco. Panică totală în Principat, după atacul cu bombă
Prosport.ro
Carmen Negoiță, apariție incendiară în costum de baie! În trecut a pozat complet goală
Adevarul
Sesizare penală după controlul la complexul Cosmopolis: Ministrul Mediului reclamă un „atentat la sănătatea publică”
Mediafax
Mulți șoferi fac asta pe caniculă fără să știe că pot fi AMENDAȚI
Click
Secretele lui Djokovic la 39 de ani: dieta și rutina zilnică a marelui campion. La ce a renunțat sportivul care caută un nou titlu la Wimbledon
Digi24
O țară din Balcani reintroduce serviciul militar obligatoriu după 15 ani. Cine va fi chemat în armată
Cancan.ro
Cum a reușit Matei să copieze la Bacalaureat: 'Nici Einstein nu putea să vină cu asta'
Ce se întâmplă doctore
Intervenția estetică la care Gina Pistol a apelat din nou! E total schimbată: „Nu trebuie să fim toate la fel”
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Chery Tiggo 9: SUV-ul chinezesc care vine cu ambiții mari în România
Descopera.ro
Care este orașul din lume cu cei mai mulți oameni?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BUBULINA: – Nu ratezi nicio fustă, Bulă! Niciuna!
Descopera.ro
Cremele de protecție solară sunt esențiale, însă unele pot fi neconforme