Prima pagină » Știri politice » Războiul din PNL continuă în forță. Gruparea pro-Bolojan condamnă Platforma Conservatoare din partid

Războiul din PNL continuă în forță. Gruparea pro-Bolojan condamnă Platforma Conservatoare din partid

Războiul din PNL continuă în forță, după lansarea Platformei Conservatoare din partid. Gruparea pro-Bolojan condamnă apariția noii platforme, reamintind că facțiunea politică și-a asumat doctrina prin documentele adoptate în ultimii 2 ani.

Dan Motreanu susține că PNL nu are nevoie să își redescopere identitatea liberal-conservatoare. El amintește că partidul și-a asumat oficial această doctrină prin documentele adoptate la congresele din 2025 și 2026. Motreanu ironizează lansarea noii platforme, spunând că aceasta nu ar aduce nimic nou. Vezi AICI ce este Platforma Conservatoare a PNL.

Mesajul lui Dan Motreanu. Sursă foto: Facebook

„Am citit o serie de declarații despre nevoia ca PNL să revină la identitatea sa liberal-conservatoare și, sincer, nu știu dacă să mă îngrijorez sau să zâmbesc când văd că unii aleg să trăiască într-o realitate paralelă.

În primul rând, PNL nu trebuie să „redescopere” liberal-conservatorismul. Acesta este deja consacrat prin documentul programatic „Modernizare cu Rădăcini”, adoptat de Congresul PNL în 2025 și votat inclusiv de cei care astăzi se autointitulează liberali-conservatori, apoi reconfirmat la Congresul din 2026, congres la care, în mod ironic, au ales să lipsească. A propune astăzi o platformă liberal-conservatoare într-un partid care și-a asumat oficial această doctrină este ca și cum ai propune amenajarea unui lac în Marea Neagră. Sună spectaculos, dar este greu de înțeles ce aduce, în mod concret, nou”, notează Dan Motreanu pe Facebook.

Il critică pe Adrian Veștea

În continuare, Dan Motreanu, secretarul general al PNL, a precizat că partidul este unul democratic. El îl critică pe Adrian Veștea, susținând că a ignorat voința majorității și a rămas în funcție după pierderea sprijinului politic. Totodată, îi reproșează că a susținut intrarea PNL la guvernare alături de PSD. El susține că, deși Veștea a respins colaborarea cu AUR în partid, ulterior a acceptat ideea de a solicita sprijinul formațiunii pentru atingerea unor obiective politice.

„În al doilea rând, PNL este un partid democratic, în care au avut loc, în ultimele luni, dezbateri reale, îndelungate, finalizate prin decizii adoptate în mod statutar și democratic. Tocmai de aceea este surprinzător că apelul la dialog vine și de la cel care, după nenumărate dezbateri, voturi și rezoluții adoptate de forurile partidului, a ales să ignore voința majorității. Un gest de onoare ar fi fost ca, după acceptarea desemnării pentru funcția de prim-ministru, în momentul în care propriul partid a decis că nu îți mai acordă încrederea politică, să îți depui mandatul. În schimb, ai ales să mergi mai departe și să susții intrarea PNL într-o guvernare alături de PSD, partidul socialist care contribuise, împreună cu AUR, la căderea Guvernului prin moțiune de cenzură”, mai spune Motreanu.

„Politica nu se face în laborator și nici ignorând realitatea”

Dan Motreanu spune că politica trebuie adaptată realităților și compromisurilor unei coaliții. El afirmă că a susținut o guvernare secvențială, pentru ca fiecare partid să își promoveze propriile politici. Totodată, subliniază că libertatea de exprimare trebuie dublată de respectarea deciziilor democratice din partid și de consecvență.

„În al treilea rând, politica nu se face în laborator și nici ignorând realitatea. Când ai făcut parte dintr-o coaliție largă, în care nici măcar nu erai partidul cu cei mai mulți parlamentari, într-o perioadă în care România este obligată să îndeplinească jaloanele din PNRR și să adopte măsuri pentru reducerea deficitului bugetar, este iluzoriu să pretinzi că vei aplica exclusiv programul propriului partid.

Tocmai din acest motiv am susținut ideea unei guvernări secvențiale, astfel încât fiecare partid din fosta coaliție să poată promova, pe rând, politici cât mai apropiate de propria doctrină. Era o soluție realistă, care ar fi permis fiecărui partener să își pună în practică propriile priorități, nu un simplu exercițiu de retorică.

Dialogul, pluralismul și libertatea de exprimare sunt valori fundamentale ale PNL. Dar ele merg mână în mână cu un alt principiu la fel de important: respectul pentru deciziile democratice ale partidului și consecvența în propriile acțiuni. Altfel, riscăm să transformăm discursul despre principii într-un simplu exercițiu de memorie selectivă”, a mai scris Dan Motreanu.

Sursă foto: Facebook, Mediafax Foto

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
România intră în DISPUTA dintre marile puteri. București ia poziție înainte de summitul UE - Canada
Digi24
Un armistiţiu între Rusia şi Ucraina era „aproape” înainte ca Trump să ia o decizie care a schimbat totul. „Acum va fi mult mai greu”
Cancan.ro
Insula Iubirii, scoasă din grila din 14 noiembrie. Motivul pentru care șefii Antenei 1 au luat această decizie
Prosport.ro
FOTO. 1.100 de trandafiri pentru fosta iubită a lui Adrian Cristea! Bianca Drăgușanu a surprins pe toată lumea cu reacția ei
Adevarul
Cine e liderul PSD care a garantat pentru Luca Niculescu | SURSE
Mediafax
Nicușor Dan, întrebat dacă România renunță la Starlink după scandalul dintre Musk, Trump și Ucraina. Ce spune președintele?
Click
Horoscop 23-29 octombrie 2026. Proiecte noi pentru Berbeci, în viețile Scorpionilor reapar probleme mai vechi
Digi24
Bodyguardul lui Georgescu, audiat la DIICOT. Ce ar fi făcut Marin Burcea, poreclit „Lunetistul”
Cancan.ro
Cum a fost împărțită averea de 800.000 de euro a Mădălinei Apostol. Scandalul genților dispărute după moartea ei
Ce se întâmplă doctore
Alertă pentru românii care vor să se vaccineze antigripal! Farmaciile au rămas fără stocuri. Când ajung noile doze
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Mașina Zilei: Dacia Duster 4×4 din 2022, modelul economic de oraș care are și abilități de off-road. Ce trebuie verificat?
Descopera.ro
Cine a spus cuvintele: „Cine nu e revoluționar la douăzeci de ani, n-are inimă”
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Cum zăpăcești o blondă? – O pui într-o ...
Descopera.ro
Pisicile și stăpânii lor împărtășesc o conexiune hormonală care poate îmbunătăți starea de spirit
Mediafax Italia
Bagaje GRATUITE în avion din 2027: reguli noi pentru Ryanair și Wizz Air
Mediafax Spania
Se anunță UN CUTREMUR PUTERNIC?! Ce arată noua hartă a riscului seismic