Proiectul bugetului de stat pentru 2026 a fost transmis vineri Parlamentului, după mai multe săptămâni de negocieri tensionate în interiorul coaliției de guvernare. În centrul disputei se află pachetul social propus de PSD, redus semnificativ de Ministerul Finanțelor, care a alocat doar 1,7 miliarde de lei, față de 3,4 miliarde de lei cât ceruseră inițial social-democrații.
Liderii PSD au anunțat deja că vor încerca să modifice proiectul în Parlament prin amendamente, ca bugetul să includă integral măsurile de sprijin pentru categoriile vulnerabile.
În paralel cu negocierile politice, Ministerul Muncii a transmis Ministerului Finanțelor o cerere oficială de suplimentare a bugetului, avertizând că alocările din proiectul de buget sunt sub nivelul necesar. Gândul a obținut acest document.
Potrivit documentului transmis către ministrul Finanțelor, alocările pentru 2026 sunt cu 7,51% mai mici decât execuția bugetară din 2025, ceea ce riscă să afecteze implementarea unor programe sociale importante.
Ministerul condus de Petre-Florin Manole arată că fondurile prevăzute în proiect nu acoperă integral costurile unor măsuri de sprijin pentru categoriile vulnerabile.
Printre programele pentru care instituția cere bani suplimentari se numără:
majorarea ajutorului pentru familiile cu copii cu venituri reduse, componentă a venitului minim de incluziune
creșterea prestațiilor sociale pentru copiii cu handicap
acordarea unui ajutor financiar pentru aproximativ 2,8 milioane de pensionari cu venituri de cel mult 3.000 de lei lunar, plătit în două tranșe
Numai acest program destinat pensionarilor este estimat la aproximativ 2,4 miliarde de lei în 2026, potrivit documentului Ministerului Muncii.
De asemenea, ministerul semnalează că bugetul nu include suficiente fonduri pentru compensarea facturilor la energie, program prevăzut în legislația actuală.
:format(webp):quality(80)/https%3A%2F%2Fwww.gandul.ro%2F%2Fwp-content%2Fuploads%2F2026%2F03%2Fscreenshot-2026-03-13-at-11-57-56.png)
Pachetul social solicitat de PSD vizează mai multe măsuri de sprijin pentru pensionari, mame și alte persoane cu venituri reduse. Social-democrații au cerut un program în valoare de 3,4 miliarde de lei, din care o parte importantă ar urma să fie destinată ajutoarelor punctuale pentru pensionari.
Ministerul Finanțelor, condus de Alexandru Nazare, a transmis însă că spațiul fiscal este limitat și a propus o variantă mult mai restrânsă a programului, cu o alocare totală de aproximativ 1,7 miliarde de lei.
Diferența a devenit unul dintre principalele puncte de tensiune din coaliție. Surse politice spun că discuțiile dintre partidele aflate la guvernare au fost blocate mai multe zile din cauza acestor sume, PSD insistând că bugetul trebuie să includă măsuri sociale consistente.
Premierul Ilie Bolojan a venit cu un răspuns pentru social democrați care acuză Guvernul că este principalul vinovat pentru neadoptarea bugetului pe 2026 până acum.
„În condițiile în care un partid din coaliție nu este mulțumit de modul în care funcționează coaliția sau Guvernul are posibilitatea parlamentară să inițieze moțiuni de cenzură să facă ceea ce consideră de cuviință, să facă propuneri, dacă vor apărea astfel de situații, sigur că putem discuta pe tema asta. Indiferent de cine este premier și cine este în guvernare, trebuie să fim conștienți că stabilitatea politică, mai ales în astfel de vremuri, este un element important pentru că ea concură la nivelul dobânzilor pe care le plătește România, la nivelul împrumuturilor pe care le face, deci are și efecte economice, nu doar strategii politice”, a răspuns Ilie Bolojan.
Nemulțumiți de varianta finală a bugetului, liderii PSD iau în calcul depunerea unor amendamente în Parlament pentru suplimentarea fondurilor destinate măsurilor sociale.
„Vom rezolva în Parlament ceea ce a fost blocat la nivel guvernamental”, a transmis PSD după ce miniștrii partidului au avizat proiectul de buget cu obiecții.
În interiorul partidului există presiuni pentru creșterea bugetului alocat Ministerului Muncii și pentru includerea integrală a programelor promise în negocierile din coaliție. Potrivit liderilor PSD, forma actuală a bugetului nu reflectă acordurile discutate anterior între partenerii de guvernare.
Grindeanu a transmis că votul final pe buget va depinde de modul în care aceste amendamente vor fi acceptate în Parlament.
”Duminică, aşa cum am spus, vom hotărî acţiunile noastre pentru săptămâna viitoare, când, în mod normal, vom avea dezbaterile în Parlament şi vom avea votul final pe buget. Duminică vom hotărî dacă vom vota bugetul sau nu şi dacă vom depune amendamente noi, ca şi grup”, spune Grindeanu.
Proiectul bugetului de stat pentru anul viitor este construit pe un deficit estimat de 6,2% din PIB, într-un context în care guvernul încearcă să reducă presiunea pe finanțele publice, dar în același timp să mențină nivelul investițiilor.
„Am propus un buget echilibrat, care are câteva provocări. Una din cele mai importante a fost să reducem deficitul bugetar, și practic este primul pas important în care reintrăm în traiectoria asumată acum 3-4 ani de zile pentru reducerea deficitului, după derapajul din anii trecuți”, spunea Ilie Bolojan.
Cheltuielile totale ar urma să ajungă la aproximativ 864 miliarde de lei, cu peste 55 miliarde mai mult decât în anul precedent, în timp ce investițiile publice sunt estimate la peste 8% din PIB, unul dintre cele mai ridicate niveluri din ultimii ani.
În acest context, Ministerul Finanțelor a susținut că spațiul pentru programe sociale suplimentare este limitat, prioritatea fiind menținerea deficitului bugetar sub control și finanțarea proiectelor de investiții.
Pentru PSD, pachetul social are o miză politică majoră. Liderii partidului susțin că măsurile sunt necesare pentru a compensa presiunea economică asupra pensionarilor și familiilor cu venituri reduse.
Pe de altă parte, partenerii din coaliție insistă asupra unei politici fiscale prudente și argumentează că extinderea programelor sociale ar putea afecta obiectivele de reducere a deficitului.
Disputa urmează să se mute acum în Parlament, unde proiectul de buget va fi analizat și amendat în comisiile de specialitate înainte de votul final din plen.
Ilie Bolojan a răspuns amenințărilor PSD: „Să inițieze moțiune de cenzură”
Salariul minim crește de la 1 iulie. Guvernul a aprobat bugetul pentru 2026