Prima pagină » Știri politice » Reacția Alinei Gorghiu la „surpriza tehnocrată” a lui Iohannis

Reacția Alinei Gorghiu la „surpriza tehnocrată” a lui Iohannis

Reacția Alinei Gorghiu la „surpriza tehnocrată
Copreședintele PNL, Alina Gorghiu, a declarat joi că nu este de acord cu punctul de vedere al consilierului prezidențial Laurențiu Ștefan referitor la posibilitatea ca, după alegerile parlamentare, să fie învestit tot un premier tehnocrat, subliniid că liberalii se concentrează pe câștigarea alegerilor și că PNL vrea să aibă în toamnă un premier din rândurile partidului.

„PNL este concentrat în acest an pentru a câștiga alegerile locale și parlamentare. În urma acestor alegeri, ne dorim să administrăm cât mai bine și cât mai multe orașe ale României, iar în toamnă să formăm majoritatea parlamentară pentru desemnarea unui premier liberal. Analizele consilierului prezidențial reprezintă punctul său personal de vedere pe care îl respect, dar nu reprezintă și viziunea Partidului Național Liberal. Tehnocrația este doar o soluție temporară, viabilă doar pe termen scurt, pentru a asigura stabilitate într-un an electoral complicat”, a spus Gorghiu.

Copreședintele PNL a ținut să menționeze că Laurențiu Ștefan a emis un punct de vedere care este diferit de cel al PNL, arătând că tehnocrația nu poate fi o soluție pe termen lung, ci doar una valabilă într-o situație dificilă.

„Analizele consilierului prezidențial reprezintă punctul său personal de vedere pe care îl respect, dar nu reprezintă și viziunea Partidului Național Liberal. Tehnocrația este doar o soluție temporară, viabilă doar pe termen scurt, pentru a asigura stabilitate într-un an electoral complicat”, a adăugat Alina Gorghiu. La rândul său, Vasile Blaga a refuzat să comenteze afirmațiile consilierului prezidențial, dar a precizat că e convins că PNL va câștiga alegerile.

În toamnă, Klaus Iohannis ar putea alege să desemneze un premier tehnocrat, a spus consilierul prezidențial pentru politică internă al președintelui, Laurențiu Ștefan, în cadrul evenimentului Reuters Eastern Europe Investment Summit. Acesta a arătat că, probabil, PSD și PNL vor obține fiecare 32%-35 % la alegerile legislative și nu vor reuși, prin urmare, să guverneze singure. Nici măcar o alianță a social-democraților cu două partide mai mici nu va atinge pragul de 50%, apreciază consilierul prezidențial.

„În mod evident, președintele va căuta un prim-ministru. Vom vedea dacă acesta este un premier politic sau unul cu o carieră politică mai scurtă, ori chiar un tehnocrat… încă sunt multe semne de întrebare”, a spus Laurențiu Ștefan.

Întrebat dacă premierul Cioloș ar putea fi menținut în post, Ștefan a spus: „Este un câștig pentru politica românească. Vorbind la modul foarte abstract, eu cred că România și partidele din România pot avea o resursă de valoare, dacă el se decide să se alăture arenei politice (după alegeri)”.

Consilierul prezidențial a mai declarat, la Reuters Eastern European Investment Summit, că se așteaptă la o rată mică de participare la vot, iar președintele va pleda pentru un guvern care să mențină România ca „un actor credibil pentru Uniunea Europeană” și care să favorizeze un mediu de afaceri prietenos și predictibil.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
România a indicat Ucrainei ce nave să nu atace în Marea Neagră
Digi24
Un copil de șase ani din Botoșani a intrat în comă după ce sora lui i-a pus un plasture pe o rană
Cancan.ro
Părinții Victoriei, îngenuncheați de durere lângă sicriu. Mihaela și Cazimir Ionescu, devastați după pierderea fiicei lor
Prosport.ro
Cum și-a împăcat Bogdan Stancu soția după escapada cu prezentatoarea TV. VIDEO
Adevarul
România face eforturi pentru a păstra trupele SUA. Ce ar însemna o retragere americană de pe flancul estic
Mediafax
Tristan Tate se plânge de mâncarea din închisoare și spune că a slăbit aproape 6 kilograme
Click
„Cineva și-a construit o casă pe terenul meu”. Coșmarul unui român care a cumpărat o proprietate în urmă cu 12 ani
Digi24
Când ar putea fi repornită centrala de la Cernavodă
Cancan.ro
Ce au pus părinții Victoriei Ionescu pe sicriul cu trupul neînsuflețit al fiicei lor. Ți se rupe sufletul! 🥲
Ce se întâmplă doctore
Kim Cattrall, în costum de baie la 70 de ani: cum se menține în formă actrița din „Sex and the City”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Anunțul pe care îl aștepta toată lumea despre A7. Cristian Pistol anunță data și ora deschiderii celor 47,10 km noi
Descopera.ro
O descoperire schimbă toate planurile pentru viitoarele misiuni pe Lună
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: – Am o boală care mă împiedică să țin dietă!
Descopera.ro
O importantă descoperire arheologică ar fi fost făcută pe un șantier din București