Prima pagină » Știri politice » Reacția lui Nicușor Dan, despre pensiile magistraților: „O greșeală uriașă a clasei politice”

Reacția lui Nicușor Dan, despre pensiile magistraților: „O greșeală uriașă a clasei politice”

Cristina Corpaci

„O greșeală uriașă a clasei politice” în cazul magistraților care au ajuns să primească pensii mai mari decât salariul, este declarația lui Nicușor Dan, făcută despre pensiile speciale ale magistraților. 

„O chestiune importantă, pentru că vom vorbi în setul al doilea de măsuri: de pensiile speciale ale magistraților. Aici sunt de spus câteva lucruri. Primul rând că a fost o greșeală uriașă a politicului în momentul în care pensia a ajuns să fie mai mare decât salariul”, spune Dan.

 

Președintele mai menționează și despre pierderea unor profesioniști.

„Și atunci, evident că în momentul în care, într-o meserie, pensia este mai mare decât salariul, stimulează oamenii să iasă din sistem. Asta a fost prima greșeală. A doua greșeală a clasei politice față de magistrați a fost că, în ultimii ani, față de situația, evident, nepotrivită care a fost creată, au fost mesaje heirupiste care au făcut ca din zona de magistrat și procuror foarte mulți să iasă la pensie și în felul ăsta, tocmai pentru că nu era ceva previzibil și în felul ăsta, din păcate, calitatea, prin pierderea unor profesioniști, calitatea actului de justiție a scăzut în România”, a mai spus președintele.

Președintele Nicușor Dan îi îndeamnă, de asemenea, pe procurori să nu se grăbească să iasă la pensie.

„Acum, mesajul care este important, care este foarte ferm în legea magistraților în acest moment, există o prevedere tranzitorie care spune că persoanele care îndeplinesc condiția de pensionare, la acest moment, își păstrează drepturile pe care legea le prevede, la acest moment, în ipoteza în care vor ieși la pensie mai târziu. Și ceea ce vreau să transmit foarte ferm este că această prevedere tranzitorie va rămâne în modificare îndeplinesc vârsta de pensionare în acest moment, nu trebuie să se precipite, să iasă din sistem, pentru că această prevedere va rămâne în vigoare și asta este în folosul sistemului de justiție din România a legii magistraților. Adică, mesajul meu este că toți cei care îndeplinesc vârsta de pensionare în acest moment, nu trebuie să se precipite, să iasă din sistem, pentru că această prevedere va rămâne în vigoare și asta este în folosul sistemului de justiție din România”, a mai spus Dan.

AUTORUL VĂ RECOMANDĂ ȘI:

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Europa pierde cursa cu SUA și China! Sute de universități, inclusiv din România, cer INVESTIȚII MASIVE în cercetare
Digi24
Victor Ponta a participat la deschiderea Jocurilor Nomade din Bișkek, unde în tribune a fost și Putin: „Nu am știut că va fi prezent”
Cancan.ro
Luciana Păunescu a murit fulgerător la 46 de ani! Cu doar o lună înainte, își făcuse analizele și le-a mărturisit prietenilor că vrea să devină mamă
Prosport.ro
Imaginile cu Victoria au făcut furori pe net. Fosta soție a apărut în bikini
Adevarul
„Schimbul de ulei japonez”, explicat de un mecanic cu 20 de ani de experiență. De ce metoda a devenit virală în rândul șoferilor
Mediafax
Caz ȘOCANT la Brașov. Unii studenți acuză un profesor de HĂRȚUIRE, alții îl apără
Click
De ce nu-și deschide chef Sorin Bontea restaurant: „Se alege praful!”. Cum se menține după ce a slăbit 15 kilograme
Digi24
Evadare incredibilă. Cu mâinile legate, un soldat și-a dezarmat paznicul, s-a aruncat în râu și a fugit 4 zile prin munți
Cancan.ro
Nepotul fostului interlop Adrian Mogoș a murit la doar 6 ani! Familia a sperat la o minune până în ultima clipă 🥲
Ce se întâmplă doctore
Cine este Valerie Lungu de la Asia Express 2026. Fosta finalistă „Bravo, ai stil!” participă în competiție alături de logodnicul ei, Alex Gâlcă
Ciao.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Promotor.ro
Muzica la volan: piesa din 2017 care crește riscul de accidente
Descopera.ro
Fenomen astronomic extrem, nemaivăzut până acum!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. După prima noapte împreună, Bulă se duce la duş...
Descopera.ro
Luna Pământului s-ar fi format în doar 5 ore după un impact gigantic
Mediafax Italia
NEWS ALERT! Românul a fost EXTRĂDAT pentru că este considerat PERICULOS!
Mediafax Spania
Vestea de ULTIMĂ ORĂ care îi sperie pe pensionarii români! RISCĂ SĂ-ȘI PIARDĂ PENSIA de la 30 septembrie