Prima pagină » Știri politice » RETROSPECTIVĂ POLITICĂ. Prezidențialele, un război Iohannis – Dăncilă în locul unei dezbateri electorale. De la episodul „broșe versus case” la comicul de nume

RETROSPECTIVĂ POLITICĂ. Prezidențialele, un război Iohannis – Dăncilă în locul unei dezbateri electorale. De la episodul „broșe versus case” la comicul de nume

RETROSPECTIVĂ POLITICĂ. Prezidențialele, un război Iohannis - Dăncilă în locul unei dezbateri electorale. De la episodul „broșe versus case
Campania pentru alegerile prezidențiale din acest an a fost a doua din istoria postdecembristă care nu a avut o dezbatere publică între candidați, în al doilea tur de scrutin. În schimb, aceasta a fost marcată doar de un război mediatic între prezidențiabilii Klaus Iohannis și Viorica Dăncilă.

De la primele alegeri libere din anul 1990 până în prezent, dezbaterile electorale au avut un rol important în rezultatul final al alegerilor prezidențiale, cu rezultate răsturnate peste noapte și recuperări procentuale spectaculoase.

Campania electorală pentru alegerile prezidențiale din noiembrie 2019 a fost a doua din istoria post-decembristă, fără o dezbatere electorală între candidații intrați în turul al doilea.

Prima campanie fără dezbateri între candidații intrați în turul al doilea a fost cea din anul 2000, între Corneliu Vadim Tudor (Partidul România Mare) și Ion Iliescu (PSDR, actualul PSD).

Turul al doilea al alegerilor prezidențiale din noiembrie 2019 i-a adus față în față pe Klaus Iohannis susținut de PNL și pe Viorica Dăncilă sprinită de PSD, însă președintele în exercițiu a refuzat o dezbatere electorală cu contracandidatul său. Nici în primul tur de scrutin, Iohannis nu a vrut să participe la o dezbatere electorală.

Strategia de campanie a liberalilor a fost una care să asigure pierderi procentuale minime, dar care a atras un val de acuzați și tachinări din partea contracandidatului Viorica Dăncilă, toate având ca obiectiv forțarea organizării unei dezbateri publice.

Episodul caselor

Pe 12 noiembrie, prezidențiabilul Viorica Dăncilă relua tema numărului caselor pe care le are președintele Klaus Iohannis. Ea a subliniat că șeful statului ar trebuie să prezinte public „rețeta” prin care a obținut cele șase case prin meditații.

În replică, președintele Iohannis a declarat că Viorica Dăncilă este „prost informată”. Șeful statului a explicat că nu are șase case, ci cinci case, „obținute legal”.

„Nu știu cine o informează pe doamna Dăncilă, eu nu am nicio problemă nici în civil, nici în penal. Am cumpărat casele într-un mod absolut legal”, a afirmat Klaus Iohannis.

Șeful statului mai spunea că nu participă la o dezbatere cu Viorica Dăncilă deoarece aceasta „a fost parte activă a mârlăniilor pesediste și a sprijinit activ încercările de acaparare a Justiției”.

Cu toate acestea, Iohannis a anunțat o dezbatere publică pentru data de 19 decembrie, în care, preciza el, cu jurnaliști și politologi pentru a avea o „discuție așezată”.

Într-un final au fost selectate nouă persoane care puteau pune întrebări, jurnaliști și politologi trecuți prin filtrul staff-ului de campanie al președintelui și al Administrației Prezidențiale. La evenimentul care a avut loc la Biblioteca Central Universitară, au participat aproximativ 90 de studenți ai Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative și profesori.

Șeful statului reitera că nu dorește o dezbatere cu Viorica Dăncilă și atrăgea atenția că, în cazul în care aceasta își va arăta intenția de a veni la discuția organizată de el la BCU, nu va fi primită.

La rândul său, prezidențiabilul PSD a anunțat organizarea unei dezbateri libere cu presa, care să aibă loc tot pe 19 decembrie la Parlament.

Episodul broșe versus case

Chestionată în cadrul dezbaterii cu jurnaliștii, din 19 noiembrie, despre bijuteriile care apar în declarația de avere, Viorica Dăncilă a răspuns că nu știe exact câte broșe sau ceasuri deține, dar va face un inventar. Aceasta a completat că și președintele Klaus Iohannis ar trebui întrebat câte meditații a făcut într-un an pentru a-și permite să cumpere cinci case.

Viorica Dăncilă era acuzată atunci de către liderul deputaților PNL Florin Roman că nu a trecut în declarația de avere un ceas în valoare de peste 80.000 de lei. În declarația de avere a prezidențiabilului PSD erau trecute bijuterii de aur în valoare estimată la 5.000 de euro, dobândite în anul 2017.

Întrebată despre valoarea ceasului, Viorica Dăncilă a răspuns: „Este un ceas primit de la soțul meu, care nu valorează mai mult de 5.000 de euro, ca să îl trec în declarația de avere. Soțul meu nu ar fi alocat 20.000 de euro. Ceea ce am văzut eu că a dat un domn, era un alt ceas. O să aduc acest ceas să vi-l prezint”.

Comicul de nume: Vasilica Viorica Dăncilă

Atât președintele Iohannis, cât și alți lideri ai PNL, dar și internauți, au ironizat prenumele liderului PSD de la acea vreme, „Vasilica”, încă de la momentul învestirii în funcția de premier.

Ea a declarat în cadrul unei emisiuni televizate că este mândră de prenumele său cu origini românești, completând ulterior numele paginii sale de Facebook cu prenumele „Vasilica”.

Iohannis, „șef de lagăr de concentrare” sau „dictator”

Pe tot parcursul campaniei electorale, Viorica Dăncilă și susținători ei au folosit o serie de fraze cheie, multe dintre ele legate de etnia germană a președintelui Klaus Iohannis și având rezonanțe istorice negative.

În cadrul unei emisiuni televizate, șefa de campanie a prezidențiabilului PSD, Lia Olguța Vasilescu afirma că „președintele Klaus Iohannis probabil se vede deja «șef de lagăr de concentrare» și toți PSD-iștii băgați acolo pentru reeducare”.

Olguța Vasilescu nu este la prima abatere de acest fel. În urma acuzelor aduse Guvernului PSD în privința evenimentelor de la 10 august, aceasta i-a replicat șefului statului „ca neamț să vorbești de gazare trebuie să ai mult curaj”.

„Președintele dictator” a fost laitmotivul discursului electoral al Vioricăi Dăncilă. Ea l-a acuzat în nenumărate rânduri pe Klaus Iohannis că are tendințe dictatoriale.

„Ne îndreptăm spre un monopol de putere, un monopol de putere pe care îl vrea președintele Iohannis, cel care vrea să conducă și România din calitatea de președinte, cel care conduce Guvernul României, cel care vrea să conducă Parlamentul României, cei care vrea să aibă puterea absolută în România. Acum la 30 de ani de la căderea comunismului, vedem un președinte dictator, care vrea să aibă puterea și să o folosească împotriva celor care nu acceptă să meargă pe drumul pe care îl creionează el sau nu acceptă să facă ceea ce i se ordonă”, atrăgea atenția Viorica Dăncilă în timpul campaniei electorale.

Analiștii politici și mass-media consemna că că refuzul președintelui în exercițiu de a organiza o dezbatere publică ar putea duce la o prezență scăzută la urne în al doilea tur al prezidențialelor.

Cu toate acestea, prezența la urne în turul al doilea a fost 54,86% . Rezultatul final al al alegerilor a fost în favoarea lui Klaus Iohannis, care a câștigat 66,09% din voturile valabile exprimate, în timp ce Viorica Dăncilă a obținut 33,91%.

Înfrângerea suferită de Viorica Dăncilă a fost cel mai slab rezultat obținut de Partidulul Social Democrat din 1990 până în prezent și care a atras după sine demisia lui Dăncilă de la șefia partidului.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Ghidul CNAS 2026: Ce analize și consultații gratuite poți face indiferent dacă ești asigurat
Digi24
Barack Obama explică afirmațiile despre extratereștri și Area 51, după valul de reacții pe rețelele sociale
Cancan.ro
Câți bani a primit eliminata Larisa Uță, de la Antena 1, pentru cele 6 săptămâni petrecute la Survivor 2026
Prosport.ro
FOTO. Transformarea Larisei Iordache. Cum arată după ce a născut
Adevarul
Nicușor Dan, absent de la München, în timp ce Maia Sandu a avut întâlniri cu greutate. Capcana marginalizării
Mediafax
UE își reduce criticile la adresa lui Viktor Orbán de teama unor acuzații de interferență în alegeri
Click
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
Digi24
Poveste de film: A vândut tot ce avea în SUA și s-a mutat în România, după ce iubita lui a fost deportată. „I-a luat 10 zile”
Cancan.ro
Ex-soția vedetei Antena 1 s-a combinat cu multimilionarul Cosmopolis. De Sfântul Valentin, a scos-o la o înghețată
Ce se întâmplă doctore
Apariția incendiară a Andreei Bănică în costum de baie la 47 de ani a stârnit reacții: „De ce simți nevoia să te vedem dezbrăcată?”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
2026: O singură bandă are prioritate în sensul giratoriu, dar mulți șoferi o evită. Cum se aplică noua regulă din Codul Rutier
Descopera.ro
Singurul animal care nu moare de bătrânețe!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: -Eram cu iubita în pat, când am primit un mesaj...
Descopera.ro
Cea mai mare rezervă de hidrogen a Pământului ar putea zace la peste 5.000 de kilometri adâncime