SĂPTĂMÂNA MARE A REFERENDUMULUI. Câți oameni ar trebui să scoată USL la vot ca să se asigure de demiterea lui Băsescu

SĂPTĂMÂNA MARE A REFERENDUMULUI. Câți oameni ar trebui să scoată USL la vot ca să se asigure de demiterea lui Băsescu
Publicat: 23/07/2012, 19:15
Actualizat: 24/07/2012, 00:04

Numărătoarea inversă până la ziua referendumului de demitere a lui Traian Băsescu crește tensiunea pe scena politică în ultima săptămână a campaniei. Miza impusă de Curtea Constituțională – prezența a cel puțin 9.150.298 de români la vot pentru validarea referendumului – îi face pe actorii politici să se gândească mai puțin la regulile dezbaterii electorale și mai mult la provocarea, prin orice mijloace, a emoției care să mobilizeze electoratul în favoarea lor. Fierberea cea mai mare este în tabăra USL. Ca să poată a face o figură bună pe 29 iulie, adversarii lui Traian Băsescu ar avea misiunea de a mobiliza la vot aproape 7,5 milioane de români, adică cel puțin diferența dintre numărul necesar de alegători pentru validarea referendumului și cel al susținătorilor care au votat la locale pentru primarii PDL, 1,6 milioane.

Și de această dată primarii vor fi motorul electoral pe 29 iulie, iar USL se bazezează pe cele 5,6 milioane de voturi pe care edilii PSD, PNL și PC le-au obținut la alegerile locale.

DA sau NU la referendum? Votează AICI în REFERENDUMUL VIRTUAL Gândul și câștigi un iPad2!

Cum mesajele dinspre tabăra Traian Băsescu-PDL sunt uneori contradictorii, democrat-liberalii marșând pe ideea neparticipării la vot, iar președintele suspendat susținând contrariul, USL poate miza pe o participare semnificativă, în care opțiunile antiBăsescu să fie majoritare. Nu de neglijat poate fi și prelungirea programului secțiilor, de la 07:00 la 23:00, și înființarea de noi spații de votare în special în zonele turistice.

De partea cealaltă, PDL este adeptul boicotării referendumului sub pretextul nelegitimării loviturii de stat instrumentate de USL. O astfel de strategie i-ar asigura întoarcerea lui Băsescu la Cotroceni, dacă referendumul nu e validat prin prezență. Cu toate acestea planul democrat-liberalilor este riscant deoarece, susțin surse din partid, președintele suspendat ia în calcul o demisie în condițiile în care votul va fi net în defavoarea sa.

Deocamdată, președintele partidului Vasile Blaga nu a dat un mesaj tranșant în acest sens, cei care și-au asumat strategia fiind o serie de lideri locali, prim-vicepreședintele Cezar Preda și vicepreședintele Cristian Boureanu.

Mesaje dure pe final de campanie

Tonul electoral al ultimei săptămâni de campanie a fost dat la Iași, unde, unii după alții, PDL-iștii și USL-iștii au organizat mitinguri în acest week-end. „România are acum nevoie mai mult ca oricând să se vadă că există o forță care pune capăt abuzului și loviturii de stat a lui Ponta și Antonescu, iar această forță nu este alta decât poporul român. Românii înțeleg mai bine interesul național decât un grup de pușcăriabili din Parlamentul României”, a susținut Traian Băsescu, președintele suspendat fiind primul care a urcat sâmbătă pe scenă în fața ieșenilor.

„Acum două luni, când a fost dat jos Guvernul, Traian Băsescu era supărat că el și Mihai Răzvan Ungureanu aveau deja vândută țara străinilor și celor care le dau șpagă. Vă rog să mă sprijiniți să ne apărăm țara și să o păstrăm doar pentru noi. Îin spun lui Traian Băsescu, care stă speriat și turbat ca un scorpion, îi spun că vara aceasta nu se poartă albul lui, și se poartă tricolorul României”, a venit replica lui Victor Ponta, duminică. Premierul a fost susținut de președintele interimar Crin Antonescu, care a spus că vrea „o Românie demnă, nu slugă” Europei.

Practic, cele două tabere și-au transmis pe un ton mult mai dur mesajul în jurul căruia și-au construit în ultimele săptămâni campania electorală.

Chiar înaintea suspendării din Parlament, pe 3 iulie, Traian Băsescu susținea că mutările USL vizează punerea sub control a justiției, construindu-și ulteriror campania pe această coordonată, susținută și pe reacțiile internaționale critice ale reprezentanților UE. Tocmai din acest motiv, USL s-a repliat, dublând mesajul Băsescu egal PDl egal corupție cu unul naționalist de tipul „românii decid, nu UE”.

Traian Băsescu, campanie pe coordonatele punerea sub control a justiției/ lovitură de stat/ România Europeană

3 iulie: „Suspendarea președintelui este doar o etapă intermediară, problema acestor domni și a partidelor lor este punerea sub control a justiției

11 iulie: „Eu nu apăr un scaun, am de apărat România europeană, acea Românie pe care am început să o construiesc împreună cu instituțiile statului și cu românii acum opt ani, acea Românie pe care trebuie să o facem, o Românie europeană”

„Nu este cinstit să ai ca obiectiv acapararea integrală a instituțiilor statului și punerea lor la dispoziția partidului și pentru a legitima această incorectitudine și lipsă de democrație să încerci să te ascunzi în spatele votului popular. De fapt, prin acest referendum USL vrea să își legitimize reflexele totalitare

15 iulie: „Această lovitură dată instituțiilor statului, aproape militar, este dată în numele pușcăriabililor

16 iulie: „Ne putem aștepta la un dezastru, dacă nu răspund rapid și convingător. Dezastru care ne trimite înapoi în 2004, uităm de Schengen și nu mai putem discuta ceea ce era iminent, restrângerea Mecanismului de Cooperare și Verificare (MCV)”

20 iulie: „Ei nu au ca obiectiv demiterea șefului STS, ci destructurarea tuturor instituțiilor de securitate națională.Paiața de la Cotroceni va răspunde în fața legii

21 iulie: România are acum nevoie mai mult ca oricând să se vadă că există o forță care pune capăt abuzului și loviturii de stat a lui Ponta și Antonescu, iar această forță nu este alta decât poporul român”.

USL, campanie pe coordonatele Băsescu=PDL=corupție/ Românii decid, nu UE/ Țara nu e de vânzare

Victor Ponta, 9 iulie: „Nu Angela Merkel votează la referendumul de pe 29 iulie. Cred că din punct de vedere politic creștin democrații germani îl sprijină pe Traian Băsescu fără să știe toate abuzurile și toate încălcările pe care le-a comis Traian Băsescu. Doamna Merkel și creștin democrații germani, pentru că doar ei țin partea domnului Băsescu, sunt cei care au crezut totdeauna în austeritate, în tăieri. E adevărat, mai multă austeritate în România și Grecia și în Italia și Spania, mai puțin la dânșii. Până la urmă, nimeni nu poate după 29 iulie să conteste dreptul poporului român de a se pronunța asupra președintelui României

Victor Ponta, 11 iulie: „Plec la Bruxelles să opresc dezinformarea grosolană și îngrozitoare cu suspendarea lui Băsescu”

Victor Ponta, 13 iulie: Băsescu nu are rușine și onoare, are doar dorința de a nu ajunge în fața justiției. Băsescu își joacă viața și libertatea. Blejnar îi ducea lui Băsescu bani, putem demonstra asta după 29 iulie. Băsescu este bolnav de putere și a doua miză că știe ce a făcut cu Videanu cu energia, știe ce a făcut ca să ajungă Elena Băsescu europarlamentar, știe că va ajunge în fața justiției pentru lucruri grave”

Crin Antonescu, 20 iulie: „Traian Băsescu este o epavă politică prin discurs, atitudine, aspect, comportament și până la urma miza acestui referendum este ca întrega Românie să fie salvată de la a ajunge o epavă”

Despre lovituri de stat, despre aprecierile lui Traian Băsescu legate de Comisia Senatului, despre tot acest delir cum l-am numit din seara trecută, eu aș vrea un singur lucru, anume ca reprezentanții principalelor state cu tradiție democratică să facă cunoscute aceste discursuri ale lui Traian Băsescu, conducerilor lor politice și responsabililor politici din SUA și din România

Victor Ponta, 22 iulie: „Acum două luni, când a fost dat jos Guvernul, Traian Băsescu era supărat că el și Mihai Răzvan Ungureanu aveau deja vândută țara străinilor și celor care le dau șpagă. Vă rog să mă sprijiniți să ne apărăm țara și să o păstrăm doar pentru noi. Îin spun lui Traian Băsescu, care stă speriat și turbat ca un scorpion, îi spun că vara aceasta nu se poartă albul lui, și se poartă tricolorul României

Crin Antonescu, 22 iulie: „Traian Băsescu e un om obișnuit să aibă în spate pe cineva, a avut în spate Partidul Comunist Român, era nomenclaturist la Revoluție. Nu eu și Ponta. A avut în spate Securitatea lui Ceaușescu. Acum minte că are în spatele lui Statele Unite și Europa. Este o minciună. Nimeni din lumea liberă, într-o lume democratică, nu condiționează o țară ca România de prezența unui om ca Băsescu. Diferența dintre mine și Băsescu este următoarea: eu vreau o Românei în picioare, care să nu mai fie confundată cu hoți și cerșetori. Vreau o Europă care să ne mulțumească pentru sutele de mii de români care muncesc acolo. Vreau o Românie demnă și nu slugă

Un ultim mesaj al USL pentru ultima săptămână de campanie a fost lansat dumică de liberalul Mihai Voicu care a susținut că o reîntoarcere a lui Traian Băsescu la Cotroceni echivalează cu disponibilizări, tăieri de pensii și salarii, desființare de școli și grădinițe și desființarea SMURD.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O femeie de 60 de ani, cu un aspect uluitor de tânăr, a câștigat un...
Gestul făcut de Alexandru Ciucu față de Alina Sorescu, după ce și-a ascuns relația paralelă...
FOTO. Face o avere din imaginile cu ea: apariție controversată a jucătoarei de fotbal!
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Replica ironică a unui general finlandez, după ce Rusia a amenințat că va trimite rachete...
Umilită din cauza listei de cumpărături! Ce a pățit Lili din Iași, după ce a...
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota...
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce...
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Doliu la Casa Regală Britanică. Prințesa Beatrice a trecut prin clipe grele după ce primul...
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
China ne bate și la diesel! A creat un motor REVOLUȚIONAR
USR a depus plângere pentru grup infracţional organizat împotriva „caracatiţei lui Piedone”
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Dispare numerarul? Decizia finală UE pentru plata cu BANCNOTE
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate...
Turistă sfârtecată de urs pe Transfăgărășan! Scosese mâna pe geam ca să...
Getuța Sterp, mesaj pentru urmăritorii care spun că prețurile produselor de la stână sunt scumpe....
Cansu Dere, motivul pentru care a luat o pauză de la aparițiile pe micile ecrane
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Epidemie de singurătate printre părinți, dezvăluie un studiu din SUA