Prima pagină » Știri politice » Scrisoarea pentru FMI, amânată în Guvern

Scrisoarea pentru FMI, amânată în Guvern

Motivul amânării îl reprezintă lipsa la momentul ședinței de Guvern, a unui ministru în funcție, la Finanțe.

Scrisoarea de intenție convenită cu Fondul Monetar Internațional (FMI) la ultima misiune de evaluare, din ianuarie-februarie, nu a fost aprobată de Guvern în ședința de miercuri, din cauza lipsei unui ministru titular al Finanțelor, portofoliul PNL, au declarat agenției MEDIAFAX surse guvernamentale

Vineri, premierul Ponta afirmase că documentul va fi aprobat de Guvern în ședința de miercuri, 19 februarie.

Înaintea ședinței de miercuri și în urma unei discuții dintre liderul PNL, Crin Antonescu, și liderul PSD, premierul Victor Ponta, Daniel Chițoiu și-a înregistrat însă oficial demisia din funcția de ministru al Finanțelor, iar ministerul a fost reprezentat la ședința Cabinetului de către un secretar de stat.

După discuția Ponta-Antonescu, Guvernul a transmis un comunicat în care arăta că președintele PNL a refuzat să propună un nou ministru sau un interimar, astfel că premierul Victor Ponta va prelua postul de ministru interimar al Finanțelor.

În urmă cu aproape două săptămâni, PNL a propus o serie de schimbări în posturile de ministru, respectiv Klaus Iohannis – vicepremier și ministru de Interne (în locul lui Radu Stroe, demisonat în luna ianuarie), Teodor Atanasiu – ministru al Economiei (în locul lui Andrei Gerea), Eugen Nicolăescu – ministru de Finanțe (în locul lui Daniel Chițoiu), Cristian Bușoi – ministru al Sănătății (în locul lui Eugen Nicolăescu, propus la Ministerul Finanțelor).

Președintele PNL, Crin Antonescu, a declarat că, luni seara sau marți, va exista fie Guvern USL, fie un guvern USD, „lipsit de orice legitimitate” și căruia liberalii îi vor cere „demisia imediată”.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Bolojan, TRANȘANT după decizia CCR privind Legea ANI: Nu putem schimba principiile în funcție de persoană
Digi24
Cazul avionului chinez interceptat de avioane maghiare de luptă la granița cu România. Ancheta a dezvăluit cauza incidentului
Cancan.ro
Cea mai nouă PROFEȚIE a 'Profetului Apocalipsei': Război total între aceste 5 țări, în octombrie 2026
Prosport.ro
Mădălina Ghenea, apariție răvăşitoare. Fosta iubită a lui Dimitrov s-a pozat aproape goală: „Sunt fericită că trăiesc!”
Adevarul
Numărătoare inversă pe șantierul Autostăzii A1 Lugoj - Deva. Când se va vedea „lumina de la capătul tunelului mare”
Mediafax
Și-a făcut SINGUR „legea” pe stradă! Un clujean și-a construit un LIMITATOR de viteză. Autoritățile l-au demolat, poliția îl caută
Click
Coreeanul care și-a lăsat țara natală pentru România. Ce afacere inedită a pus pe picioare în Prahova
Digi24
Cum au pierdut doi români veniți din Marea Britanie o mică avere pe aeroportul Otopeni. De ce le-au fost confiscați banii
Cancan.ro
Am făcut calculul. Ce pensie vei primi, în România, dacă ai muncit 35 de ani, cu un salariu de 4.000-5000 lei
Ce se întâmplă doctore
Ce i-a provocat infarctul fatal nepotului lui Mircea Rednic, la doar 37 de ani! Mircea Totolici a murit în somn
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Brandul care aduce în România rivalul chinez pentru Land Rover Defender
Descopera.ro
Mulți greșesc: Cum calculezi corect câți ani are câinele tău?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – De ce ai burta așa mare? – Am mâncat 10 sarmale
Descopera.ro
Astronomii ar fi aflat de ce planetele din constelația Orion au orbite înclinate