Prima pagină » Știri politice » Se caută bani pentru Forumul constituțional. „Noi nu revizuim Constituția, noi resetăm România”

Se caută bani pentru Forumul constituțional. „Noi nu revizuim Constituția, noi resetăm România”

Se caută bani pentru Forumul constituțional.
După ce a fost numit coordonator al Forumului Constituțional pentru revizuirea Constituției, politologul Cristian Pârvulescu încearcă să obțină finanțare din diverse surse.

Desemnat coordonator al forumului constituțional, Cristian Pârvulescu ar vrea o dezbatere amplă privind modificarea Constituției. Asta ar presupune bani, pe care deocamdată nu-i are, iar dacă nu-i va găsi dezbaterea se va muta pe internet. Într-un interviu pentru gândul, Pârvulescu spune că „sponsorizări” ar putea veni din partea băncilor și estimează că „mai mici de 50.000 de euro” cheltuielile nu vor fi.

„Le-am explicat parlamentarilor că o variantă ar fi, din experiența mea, abordarea unor finanțatori, cum sunt băncile, care ar putea să susțină o parte din această activitate. Nu am făcut un calcul pentru buget pentru că încă nu știu care este disponibilitatea. În 2002, cheltuielile pe care le-am avut au fost undeva la 50.000 de euro și Forumul a fost unul relativ modest. Deci nu mi-aș putea imagina că ar putea fi cheltuieli mai mici. Sunt cheltuieli pentru comunicații, în principiu, plus cheltuieli logistice, precum închirieri de spații și deplasări, plus întreținerea site-ului”, a explicat politologul.

Totodată, președintele Pârvulescu, vede revizuirea Constituției ca pe cel mai important proces de până acum. „Acum nu există nicio asemănare cu 2003. Noi nu modificăm Constituția, noi resetăm România. Forumul nu va fi Comisia Cotroceni 2 și nu va acționa sub comanda politică a nimănui. Și de aceea e nevoie de cea mai mare dezbatere publică de până acum”, a declarat el, contactat de gândul.

Împiedicat de problema finanțării, Cristian Pârvulescu spune că se află în imposibilitatea de a-și face o strategie completă privind lucrările forumului, motiv pentru care mizează pe puterea internetului.

„Câtă vreme nu știu ce finanțare există pentru Forum, e foarte greu să merg atât de departe. Cea mai ieftină variantă va fi totuși o consultare cât mai largă pe internet, desigur vor fi și întâlniri face to face”, a mai spus el, adăugând că un alt impediment este și timpul scurt pe care l-au anunțat liderii USL, raportul forumului având termenul final la începutul lunii mai.

Care sunt „bubele” Constituției

Coordonatorul Forumului Constituțional susține că cea mai mare astfel de problemă a Constituției este „viziunea centrată pe rolul puterii politice”. Mai exact, politologul se referă la faptul că legea fundamentele nu se bazează, concret, pe principiul separației puterilor în stat.

„Constituția a fost gândită nu pe baza principiului seperației puterilor în stat, ci pe baza unității puterii. Abuzurile de putere pe care le-am observat în ultimii ani, s-au datorat acestei viziuni centrare pe puterea politică. Nu există separația puterilor”, a declarat Pârvulescu.

O altă „bubă” identificată de politolog este legată de lipsa unui mecanism de control civil asupra parlamentarilor.

„O altă mare problemă este absența unor instrumente democratice de control al politicienilor. Mecanismul de control democratic este esențial. Decât să modific imunitatea, mai bine creez un mecanism de control civic care-i obligă pe politicieni să fie mai responsabili”, a spus acesta.

Ce propune Pârvulescu

Pe lângă liniile generale trasate de coordonatorul Forumului Constituțional, care va fi bazat pe trei axe de dezbatere (teritorială, tematică și academică), Cristian Pârvulescu a menționat și două propuneri de revizuire a legii fundamentale.

Prima face referire la posibilitatea ca cetățenii să poată avea drept de inițiere a referendumului, și nu doar politicienii. A doua propunere, care pune tot cetățenii pe primul loc, se referă la dreptul lor de a respinge o lege.

„ Vrem să introducem și referendumul abrogativ. Dacă o lege este considerată dăunătoare, cetățenii să o poată abroga, după modelul Italian”, a explicat politologul.

Regionalizarea, pe ordinea de zi

Nici Cristian Pârvulescu nu evită subiectul regionalizării, care este din ce în ce mai dezbătut atât în interiorul partidelor, cât și în opinia publică. Deși prima variantă presupunea opt regiuni cu câte o capitală, ministrul Dezvoltării Administrative, Liviu Dragnea, a anunțat că, de fapt, vor fi mai multe centre importante.

„Mi-e greu să cred că o regiune poate funcționa dacă nu există un centru de putere. O regiune difuză, fără un centru de putere clar, nu sunt convins că-și va atinge obiectivele”, a explicat Pârvulescu.

„Imunitatea nu este un privilegiu, ci o protecție”

Întrebat despre capitolul din Constituției care reglementează imunitatea parlamentară, profesorul Cristian Pârvulescu a spus că nu necesită modificări, fiind oricum „la cel mai jos nivel posibil”.

„Imunitatea parlamentară din România este deja reglementată la cel mai jos nivel posibil. Imunitatea nu este un privilegiu, ci o apărare a reprezentanților poporului în fața abuzului executivului. Parlamentul trebuie să-i apere pe cei care sunt puși într-o situație neplăcută de Executiv. Dacă parlamentarii nu vor fi protejați, cetățenii care vor critica funcționarea democrației cum vor fi?.”, a declarat politologul.

Totodată, făcând o comparație cu alte state europene, Pârvulescu a ajuns la concluzia că imunitatea parlamentarilor din România este minimă.

„În Occident, aceste prevederi pot părea desuete, dar în România, care reinvetează democrația de câteva ori în 150 de ani, nu. După cum vedeți, un prim-ministru este deja în închisoare, imunitatea nu l-a apărat”, a mai spus el.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Împăratul lumii interlope”, Petre Geamănu, în arest! Arsenal și câini antrenați, găsiți pe proprietatea sa
Digi24
STB a acumulat 484 de ani de concedii medicale într-un an. Borza: „Vom sesiza și Parchetul, și Casa Națională de Asigurări de Sănătate”
Cancan.ro
Nuntă cu fast în familia lui Ilie Bolojan! Unde are loc evenimentul și cine sunt nașii fiicei sale
Prosport.ro
David Popovici și-a adus iubita să vadă noua „bijuterie” de 7.500.000 de euro construită de magnatul Ion Țiriac pentru români
Adevarul
Manichiurista care ironizează salariile medicilor rezidenți și susține că ea câștigă mai bine: „De bani nu vorbim, că vede ANAF-ul!”
Mediafax
Se circulă în condiții de IARNĂ pe mai multe artere importante din țară! Zeci de utilaje mobilizate
Click
Primele imagini cu fiica lui Ilie Bolojan în rochie de mireasă! Cum a arătat Lucia Maria în ziua nunții
Digi24
Putin mai are la dispoziție doar două planuri pentru înfrângerea Ucrainei. Ce l-ar putea forța să schimbe strategia
Cancan.ro
'Nostradamus al Americii', profeție îngrijorătoare pentru 2028. Război care ar dura 27 de ani!
Ce se întâmplă doctore
Ce s-a ales de Dana, prima soție a lui Dan Petrescu, femeia care l-a înşelat cu Radu Niculescu. Cum arată şi din ce face bani
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
SUV coreean cu motor diesel de 2,2 litri și tracțiune 4x4. Mașina care ține cu portofelul
Descopera.ro
Un obiect misterios care accelerează prin spațiu nu poate fi explicat de cercetători
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Planeta Marte ar putea fi încă activă din punct de vedere vulcanic. Ce indică noi scurgeri misterioase de gaz?
Mediafax Italia
Case ieftine. Unde le găsești și ce trebuie să verifici înainte să cumperi?!
Mediafax Spania
Profeția care s-a adeverit! Ce spunea în urmă cu 12 ani...