Prima pagină » Știri politice » Șefii partidelor din coaliția de guvernare condamnă agresiunea Rusiei într-o declarație comună: Federația Rusă este arhitectul celei mai grave crize de securitate de după cel de-al Doilea Război Mondial

Șefii partidelor din coaliția de guvernare condamnă agresiunea Rusiei într-o declarație comună: Federația Rusă este arhitectul celei mai grave crize de securitate de după cel de-al Doilea Război Mondial

Șefii partidelor din coaliția de guvernare condamnă agresiunea Rusiei într-o declarație comună: Federația Rusă este arhitectul celei mai grave crize de securitate de după cel de-al Doilea Război Mondial

Președinții partidelor din coaliția de guvernare au transmis joi o declarație comună privind condamnarea agresiunii armate a Ucrainei de către Federația Rusă. Prin invazia de azi, Federația Rusă este arhitectul celei mai grave crize de securitate de după cel de-al Doilea Război Mondial, care pune în pericol viața a milioane de oameni, se arată în declarație.

Partidul Social Democrat, Partidul Național Liberal, Uniunea Democrată Maghiară din România și Grupul Parlamentar al Minorităților Naționale condamnă ferm invadarea și agresiunea armată de către Federația Rusă a teritoriului Ucrainei.

„Acțiunile Federației Ruse încalcă în mod criminal principiile de drept internațional, începând cu cel al respectării suveranității și integrității teritoriale ale Ucrainei. Prin invazia cinică de azi, Federația Rusă este arhitectul celei mai grave crize de securitate de după cel de-al Doilea Război Mondial, care pune în pericol viața a milioane de oameni, deopotrivă copii, bătrâni, femei sau bărbați. Cei care au dat ordinul de declanșare a invaziei vor fi priviți de acum înainte, în toată lumea democratică, drept agresori care au pe conștiință victime nevinovate”, se arată în declarație.

„Nu doar românii, ci și sute de milioane de oameni de pe toate continentele care privesc imaginile dramatice din Ucraina, știu și simt că oricât de puternic este azi agresorul, nu există forță militară care să poată invinge adevărul. Iar adevărul este că dreptul poporului ucrainean la suveranitate și independență nu poate fi negat de voința vreunui conducător vremelnic al unui alt stat.

Îi asigurăm pe toți românii că sunt în siguranță, iar țara noastră nu va fi implicată în niciun posibil conflict militar. Niciodată în istoria ei, România nu a avut garanții de securitate mai solide decât acum, în calitatea sa de membru NATO. În această perioadă de insecuritate regională, se vede cu atât mai pregnant cât de importante sunt apartenența României la NATO și Uniunea Europeană și parteneriatul strategic foarte solid cu Statele Unite ale Americii.

Folosirea ilegală a forței armate pentru îndeplinirea unor obiective determinate de o istorie falsificată este inacceptabilă pentru lumea secolului XXI și Federația Rusă va suporta consecințele acestor acțiuni care încalcă flagrant fundamentul relațiilor internaționale. Acțiunile inacceptabile ale Federației Ruse vor primi un răspuns pe măsură de la partenerii României din NATO și UE, cu care România se află în permanentă coordonare. Federația Rusă trebuie să înțeleagă să înceteze de urgență agresiunea asupra Ucrainei, precum și să evite cu orice preț pierderea de vieți omenești.
Mai mult, agresiunea Federației Ruse va avea consecințe devastatoare nu doar asupra Ucrainei, ci și asupra poporului rus, care va suferi inevitabil în urma sancțiunilor ample, economice și de alt tip, care le vor afecta profund țara, până la izolare internațională.
Considerăm că este datoria noastră, a forțelor politice democratice responsabile românești să ne arătăm solidaritatea cu sutele de mii de familii care fug din calea invaziei orchestrate de Vladimir Putin. Guvernul României îi va ajuta pe toți cetățenii ucraineni care caută refugiu în țara noastră și vom acorda asistență umanitară Ucrainei”, este declarația semnată de președintele PSD, Marcel Ciolacu, președintele PNL, Florin Cîțu, președintele UDMR (RMDSZ), Kelemen Hunor și liderul Grupului Parlamentar al Minorităților Naționale, Varujan Pambuccian.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Panică în partide după amenințarea pe surse cu anticipatele a lui Nicușor Dan
Digi24
Parlamentul ar putea fi dizolvat vineri. Planul lui Nicușor Dan dacă Guvernul Niculescu nu are majoritate
Cancan.ro
SCANDAL de jumătate de milion de euro în culisele Las Fierbinți! Toma Cuzin se consideră protagonist, dar adversarii din proces îl pun la punct. Ce spune Pro TV
Prosport.ro
FOTO. Eugenie Bouchard, apariție spectaculoasă într-o rochie scurtă din piele de șarpe
Adevarul
Ritualul neobișnuit al fiicei actriței Diana Rigg. De ce înghite cenușa mamei sale înainte de a urca pe scenă
Mediafax
Cătălin Drulă îi cere lui Nicușor Dan să demită un consilier prezidențial. Cina care a stârnit scandalul
Click
Florin Piersic, surpriză de proporții la MasterChef! Ce a făcut marele actor la 90 de ani, în fața concurenților
Digi24
VIDEO Guvernul hibrid al lui Luca Niculescu: ce nume ar putea face parte din cabinetul tehno-PSD (surse)
Cancan.ro
Prima reacție a PRO TV după ce actorul Cuzin Toma ar fi fost reținut. Ce spun despre comportamentul lui Firicel din Las Fierbinți
Ce se întâmplă doctore
Plătești prea mult la întreținere? Documentele pe care trebuie să le ceri administratorului și cum poți contesta suma mare
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Dedeman vinde blocator automat de parcare cu telecomandă. Dispozitivul care îți protejează locul de parcare
Descopera.ro
Cercetătorii au descoperit cum pot produce hidrogen ieftin din apă
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Descopera.ro
Avertisment de la FMI: economia mondială, aproape de limita rezistenței
Mediafax Italia
CELE MAI BUNE LOCURI DE MUNCĂ! Poți câștiga o avere...
Mediafax Spania
Cât ar putea câștiga în plus angajații dacă s-ar aplica reforma fiscală?!