Prima pagină » Știri politice » Șeful de campanie al PNL, despre o confruntare Iohannis – Dăncilă: Nu își are locul în această campanie

Șeful de campanie al PNL, despre o confruntare Iohannis – Dăncilă: Nu își are locul în această campanie

Șeful de campanie al PNL, despre o confruntare Iohannis - Dăncilă: Nu își are locul în această campanie
Șeful de campanie al PNL Dan Motreanu a declarat, luni, că o confruntare între Klaus Iohannis și Viorica Dăncilă, înaintea turului al doilea, nu își are locul. El a precizat că democrația înseamnă în primul rând întâlnirea cu cetățeanul, iar candidatul PNL va merge prin țară.

„Rezultate foarte bune și unde mai avem de muncit. Am făcut o analiză privind strategia de campanie pentru următoarele două săptămâni. Pentru noi este foarte clar că nu trebuie să aibă loc dezbateri în turul al doilea, pentru că din punctul nostru de vedere, democrația înseamnă în primul rând întâlnirea cu cetățeanul. Mergem pe întâlniri cu cetățenii. Din momentul când va începe campania vom avea întâlniri cu organizațiile și cetățenii. Vom face și mitinguri. Nu cred că vom avea mitinguri în București. Preferăm mai degrabă mitinguri în județele țării”, a afirmat Dan Motreanu, la finalul întâlnirii liberalilor cu Klaus Iohannis, luni seara la sediul PNL.

Întrebat dacă șeful statului Klaus Iohannis se teme de o confruntare cu Viorica Dăncilă, șeful de campanie al PNL a spus „nicidecum”.

„Nicidecum. Președintele nu se teme de o confruntare. Cei doi candidați sunt binecunoscuți, activitatea lor politică e cunoscută și cred că o confruntare nu își are locul în această campanie pentru că n uaduce nimic în plus. Cred că cetățenii cunoscut foarte bine punctele de vedere ale celor doi candidați, iar o confruntare nu ar aduce nimic în plus”, a conchis Motreanu.

Înainte de a participa la întâlnirea cu liberalii, Klaus Iohannis a declarat, întrebat luni cum răspunde scrisorii și invitației la o dezbatere electorală transmisă de Viorica Dăncilă, că se va concentra pe întâlnirile cu alegătorii în campania pentru turul al doilea al prezidențialelor.

Campania electorală pentru turul al doilea al alegerilor începe pe 15 noiembrie și se încheie pe 23 noiembrie, ora 7.00.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Telefonul l-a dat DE GOL! Cum a contribuit dispozitivul la căderea unui cancelar european
Digi24
Ce se știe despre presupusul autor al atacului din Cracovia: imagine tulburătoare a unui extremist. Prima zi de doliu național
Cancan.ro
Prințul întoarce armele: Reacție misogină a lui Marco la adresa Gabriellei. Cum a jignit-o și ce a spus despre aspectul fizic al ispitei
Prosport.ro
FOTO. Ioana, moștenitoarea imperiului Țiriac de 2 miliarde de euro, apariție spectaculoasă
Adevarul
De la un profit de 272 de milioane de euro la vânzarea cu 200 de milioane. Cum a ajuns Liberty Galați în pragul falimentului
Mediafax
„Sunt mândru de tine, doamna mea”. Claudiu Manda, mesaj pentru Olguța Vasilescu
Click
Mariana Mihuț a împlinit 84 de ani! Fermecat de frumusețea ei, Victor Rebengiuc a divorțat de prima soție: „Ne-am iubit mult!”
Digi24
După valul de frig și ploi, vom avea vreme de primăvară: temperaturi de peste 20°C
Cancan.ro
Localitățile din România în care ninge săptămâna viitoare. Meteorologii anunță 10 zile consecutive de ninsori
Ce se întâmplă doctore
Cum arăta Mira de la „Insula Iubirii” înainte. Transformarea prin care a trecut iubita lui Ian
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Mașina Zilei: Skoda Scala 2021, compacta ideală pentru familii și oraș. Puncte forte și compromisuri la sub 8.000 de euro
Descopera.ro
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Criptarea care îți protejează contul bancar ar putea fi „spartă” de un calculator cuantic în 3 zile, sugerează un studiu
Mediafax Italia
Codul secret care TE POATE SALVA pe stradă!
Mediafax Spania
BREAKING! Șoferului premierului, ARESTAT!