Tăriceanu mustră și laudă presa de ziua ei: Astăzi, ziarele aproape au dispărut. În schimb au apărut jurnaliști specializați în filaj/ Sunteți enervanți, sunteți agasanți, dar sunteți ultima redută a democrației

Tăriceanu mustră și laudă presa de ziua ei: Astăzi, ziarele aproape au dispărut. În schimb au apărut jurnaliști specializați în filaj/ Sunteți enervanți, sunteți agasanți, dar sunteți ultima redută a democrației
Publicat: 03/05/2019, 08:43

„Un reputat jurnalist american scria cu ani în urmă că dacă dintr-o clădire în flăcări ies țipând de spaimă mii de inși, iar alți câțiva încearcă să intre, aceștia din urmă sunt precis ziariștii. Concluzia e că sunteți nițel nebuni, dar democrația se sprijină, necondiționat, pe vorbele și scrierile voastre. Sunteți frumoșii nebuni ai societății și lumea ar fi de neimaginat fără voi. Bine au spus că e mai ușor fără guvern decât fără presă și vă confirmă asta un fost șef de guvern. Unul care vă poate oricând trage la răspundere pentru părul alb din dotare”, a afirmat Călin Popescu Tăriceanu, printr-un comunicat de presă remis, vineri, MEDIAFAX.

Liderul ALDE a adăugat că românii au avut o relație specială cu presa, după căderea comunismului.

„Noi, românii, am avut, până la căderea comunismului, o relație foarte specială cu presa, după cum ne amintim. Am avut gazetele partizane și certărețe, intens satirizate de nenea Iancu. Am avut mari ziariști întemnițați în pușcăriile carliste ori comuniste pentru delict de opinie. Am avut, până târziu, la sate și prin mahalalele orașelor bătrânul difuzor monocanal contectat la stația comună de radioficare, am avut «tranzistoarele» japoneze ori nemțești care ajungeau pe sub mână la noi, pe când alții ajungeau pe Lună. Am avut televizoarele alb-negru care ne scoteau sufletul alergând după lămpi de schimb, am avut antenele pentru bulgari, sârbi sau unguri, care lichidaseră stocurile ligheanelor de aluminiu din comerț”, a completat Tăriceanu.

El amintește de vremurile în care ziarele nu erau citite „pe diagonală”, fiind unul dintre puținele popoare care urmăreau pe furiș presa.

„Pe vremea lui Nea Nicu am dezvoltat o tehnică unică de a citi ziarele și revistele, de la coadă la cap, pentru că primele pagini erau mereu dedicate partidului și mărețului cârmaci. Când nu se citeau în diagonală, ziarele se citeau printre rânduri, ca să se descifreze tâlcuri ascunse în articolele politice. Și am mai fost printre puținele popoare care urmăreau presa pe furiș, cu urechea lipită de difuzor, mă refer, desigur, la Europa liberă ori Vocea Americii sau BBC. O operațiune care te putea aduce în ancheta Securității dacă aveai vecini prea vorbăreți. Nu e de mirare că, în compensație, după căderea comunismului, timp de câțiva ani buni, România a fost țara cu cel mai mare consum de presă probabil din întreaga lume. Din păcate, azi, de ziua voastră, dragi ziariști, constatăm contrariul: am ajuns țara din care ziarele aproape au dispărut, avem o stranie inflație de televiziuni de știri, nu mai există săptămânale generaliste, în schimb și-au descoperit vocație de jurnaliști cetățeni specializați mai degrabă în trageri de noapte, filaj și operațiuni sub acoperire”, a mai spus liderul ALDE.

În opinia acestuia, presa românească este slăbită pentru că s-a dorit acest lucru.

„Pe la începutul secolului 16, Papa dispusese ca toate textele de presă să fie supuse controlului bisericii înaintea publicării, una dintre primele manifestări ale cenzurii. Cinci sute de ani mai târziu, am uneori neplăcutul sentiment că metoda se mai păstrează, ici-colo. O țară cu o presă slăbită e o țară vulnerabilă, iar acest lucru e mai grav decât căderea bursei sau o epidemie. Iar dacă presa românească e momentan slăbită, nu e pentru că s-a nimerit, ci pentru că s-a dorit”, a explicat Tăriceanu.

„Ne amintim cum, după izbucnirea crizei economice mondiale, statele democrate au alocat ajutoare financiare consistente trusturilor de presă greu lovite, pentru a le ajuta să supraviețuiască. Nimic similar la noi, din nefericire. Nu există trust românesc de presă care să se fi extins în afara țării, cum se întâmplă în alte state foste comuniste precum Polonia sau Cehia; de fapt, abia dacă mai există trusturi românești în interiorul țării noastre. De câte ori se stinge un organ de presă, memoria internetului devine și ea mai săracă, iar faptele trecutului se estompează și ele, în mare măsură. E trist, e regretabil, e nedrept. Va trebui ca, dincolo de vorbe frumoase, să ne gândim curând la modalități concrete prin care să sprijinim mass-media și să îi redăm forța de odinioară. Nu de alta, dar nu aș vrea să ajungem cândva să ne fixăm iar antenele pe bulgari sau sarbi și radiourile pe posturi străine, ca să putem avea parte de informații cât de cât corecte și oneste”, a mai afirmat președintele ALDE.

Nu în ultimul rând, Tăriceanu spune că jurnaliști sunt „ultima redută a democrației”, chiar dacă uneori sunt „agasanți”.

„Dați-mi voie să vă urez în final un sincer «La mulți ani!» de ziua voastră și să vă rog să rămâneți mereu frumoșii nebuni ai societății. Sunteți enervanți, sunteți agasanți, dar sunteți ultima redută a democrației, sunteți de neînlocuit și avem mare nevoie de voi”

Ziua Mondială a Libertății Presei este dedicată, în 2019, temei „Media pentru democrație: jurnalism și alegeri în vremurile dezinformării” iar principalele evenimente dedicate celebrării sunt organizate în Etiopia, la Addis Abeba.

Data de 3 mai a fost declarată Ziua Mondială a Libertății Presei la 23 decembrie 1993 de către Adunarea Generală a ONU, ca urmare a unei propuneri formulate în cadrul Conferinței Generale UNESCO din 1991. Evenimentul comemorează Declarația de la Windhoek, adoptată în 1991, în cadrul Seminarului pentru promovarea unei prese africane independente și pluraliste, organizat la Windhoek, în Namibia.

Foto: Mediafax Foto

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Temu şi Shein sunt verificate în România de ANPC. Ce trebuie să facă clienții înainte...
Detalii explozive! Ce s-a întâmplat în apartamentul lui Mititelu jr, după miezul nopții. Beinur a...
FOTO. Ioana Țiriac a făcut ravagii într-un costum de baie spectaculos!
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Ultimele ore de viață ale Corinnei, femeia găsită moartă în dulapul din dormitor. Poliția l-a...
Primele & singurele imagini cu Mititelu Jr., după ce s-a intoxicat cu medicamente! E bine,...
Dieta lui Lili Sandu la 44 de ani | Alimentul la care a renunțat definitiv....
EXPERIMENT. Cum deosebim vopseaua naturală pentru ouă de cea clasică, plină de E-uri
Veste extraordinară despre pensiile românilor! Marcel Ciolacu a făcut anunțul
Ce au descoperit anchetatorii în mașina presupusului criminal din Orhei. Polițiștii au luat în calcul...
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan...
La ce viteză sar airbag-urile mașinii în caz de impact?
Vicepreşedintele Comisiei de Apărare: Rusia a urlat din toţi şoşocii în Parlamentul României
ANUL în care Pământul NU a avut VARĂ! Cum a fost posibil?
Decizie pentru cei care nu locuiesc la adresa din buletin. E OBLIGATORIU în 15 zile
Luna plină din 24 aprilie influențează anumite zodii. Cine va cunoaște succesul după acest fenomen
Amenzi de 2900 de lei pentru ȘOFERII care fac această greșeală în trafic
Cum era Corneliu Vadim Tudor în rolul de părinte? Cum se impunea fostul politician în...
”Petrecere Hawaii de 38 de ani” Ce surprinză i-a pregătit Dinu Maxer Magdalenei Chihaia de...
BANCUL ZILEI. Bula îsi întreabă dirigintele: - Dom’ profesor, care e diferența dintre bărbați și...
Lupta unei femei din Peru pentru o „moarte demnă” s-a sfârșit cu o decizie istorică