Prima pagină » Știri politice » Traian Băsescu, despre demisie: „Ar fi cea mai mare lașitate, ar fi ridicol, un președinte nu abdică”

Traian Băsescu, despre demisie: „Ar fi cea mai mare lașitate, ar fi ridicol, un președinte nu abdică”

Traian Băsescu, despre demisie:
După ce a făcut noi apeluri la responsabilitate și la încetarea abuzurilor USL în privința actualizării listelor electorale, Traian Băsescu a spus ce crede despre o demisie în cazul său

După ce a făcut noi apeluri la responsabilitate și la încetarea abuzurilor USL în privința actualizării listelor electorale, Traian Băsescu, întrebat dacă va demisiona din funcția de președinte al României, a răspuns: „Un președinte nu abdică niciodată”.

„Ar fi cea mai mare lașitate să demisionez. Un președinte nu abdică niciodată. Demisia mea ar fi atingerea obiectivelor celor care au dat lovitura de stat. Dacă Curtea Constituțională va decide că trebuie să plec, atunci îmi iau bocceluța și am plecat. Altfel, ar fi ridicol ca eu însumi să duc la finalizarea cu succes a loviturii de stat. Plus că nu am cum să demisionez eu, ca președinte suspendat, dintr-o funcție pe care n-o am”, a declarat Băsescu.

Mai mult, președintele suspendat a ținut să specifice și că românii care nu au fost la vot la referendumul național nu înseamnă că sunt de partea lui.

„Nu-i consider votanții mei pe cei care au stat acasă”, a completat el.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Te cumpăr și pe tine”, „Mor cu voi de gât”. Dominic Fritz, despre amenințările primite în lupta pentru patrimoniul Timișoarei
Digi24
Cum se spală fructele și legumele pentru a elimina pesticidele. Ce produse se păstrează în frigider și care la temperatura camerei
Cancan.ro
BREAKING! După Valentina, o altă femeie de 27 de ani din Vrancea a fost uc!să de soț. Ce s-a întâmplat între cei doi
Prosport.ro
Sharon Stone, mesaj direct pentru Sydney Sweeney după ce sportivele s-au revoltat pentru că a pozat goală: „Asumă-ți responsabilitatea”
Adevarul
Cât poți economisi dacă îți schimbi furnizorul de energie: diferențe de până la 90 de lei pe lună la curent și 380 de lei la gaze
Mediafax
O femeie a fost evacuată din propria casă. Mii de oameni au ieșit în stradă
Click
Ultimul bal înainte de prăbușirea unui imperiu. Rochii cu diamante, costume de sute de ruble și un lux greu de imaginat
Digi24
Obiectul 1335 de sub Muntele Apocalipsei. Rușii reînvie un sistem de răspuns nuclear automatizat din timpul Războiului Rece
Cancan.ro
Patronul Dristor Doner Kebap a fost arestat în Turcia! Rețeaua lui de trafic folosea mai mulți studenți din România
Ce se întâmplă doctore
Lași ușa mașinii de spălat deschisă după fiecare spălare? Motivul pentru care ar fi cazul să nu o mai faci
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
De ce întârzie sistemul autonom Tesla în Europa și când este programat votul-cheie?
Descopera.ro
O nouă grupă de sânge a fost descoperită după jumătate de secol de întrebări
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Doi canibali stau într-un pom. Pe jos trece un cavaler...
Descopera.ro
Materiale care pot capta apă din aer și stoca energie, dezvoltate de un chimist român de la Princeton
Mediafax Italia
Românca devenită MISS ITALIA are o problemă pe care nu o rezolvă nicio coroană!
Mediafax Spania
NOUA REGULĂ de circulație. De la 1 octombrie NU MAI AI VOIE să faci asta la trecerile de pietoni!