Prima pagină » Știri politice » TSD își alege sâmbătă noul lider. Mihai Sturzu: „Indiferent cine câștigă, câștigător va fi Dragnea”

TSD își alege sâmbătă noul lider. Mihai Sturzu: „Indiferent cine câștigă, câștigător va fi Dragnea”

TSD își alege sâmbătă noul lider. Mihai Sturzu: „Indiferent cine câștigă, câștigător va fi Dragnea
Congresul TSD se reunește, sâmbătă, pentru a decide asupra noii conduceri a formațiunii, în urma plecării lui Mihai Sturzu de la șefia organizației, fiind înscriși în cursă trei candidați, actualul lider afirmând însă că, indiferent cine va fi noul șef al TSD, "câștigător va fi Liviu Dragnea".

Congresul este programat să înceapă la ora 11.00, la Romexpo, principalul obiectiv fiind stabilirea noului lider.

În cursa pentru șefia TSD sunt înscriși trei candidați. Este vorba despre deputatul PSD, Gabriela Podașcă, fostul viceprimar al Sectorului 6, Gabriel Petrea și vicepreședintele TSD, Andrei Tinu. Înainte ca Tinu să-și anunțe candidatura, liderul PSD, Liviu Dragnea, spunea despre Podașcă și Petrea, că ambele variante „sunt bune”.

În prezent, funcția de președinte al organizației de tineret a PSD este ocupată de deputatul Mihai Sturzu, care a intrat însă în conflict cu actuala conducere a partidului, după ce a contestat modul în care a avut
loc alegerea lui Liviu Dragnea în fruntea social-democraților, la congresul din octombrie. Dragnea a criticat organizarea TSD pe care a numit-o „o simplă oglindă a organizării în PSD” și a propus ca tinerii social-democrați să vină cu plusvaloare în partid și să susțină oameni cu experiență, fără a copia din metodele de conducere și organizare de la centru.

În plus, Mihai Sturzu, nu mai îndeplinește criteriul vârstei pentru a putea candida la Congresul de sâmbătă.

Întrebat cu ce gânduri părăsește șefia TSD, Mihai Sturzu a declarat, sâmbătă, pentru MEDIAFAX, că pleacă din funcție cu gândul că „dacă PSD are vreo șansă să se reformeze, aceea este doar prin TSD”.

Acesta a mai precizat că, pe viitor, marea sa încercare va fi aceea de „a accelera procesul de reformare a PSD”. „PSD face același dans de doi pași înainte, unul înapoi, ceea ce îmi dovedește că PSD nu a învățat lecțiile din ultimul an. Nu mai putem să ne gândim că oamenii cred în continuare ceea ce văd la televizor fără să treacă informațiile prin filtrul propriei gândiri. Dacă PSD nu decide să se reformeze ca partid, nu va avea șanse mari anul viitor (la alegeri – n.r.)”, a declarat deputatul Mihai Sturzu, pentru MEDIAFAX.

Cu privire la alegerile de sâmbătă, Sturzu a explicat că nu știe dacă liderul PSD, Liviu Dragnea, are vreun favorit pentru șefia TSD, însă Sturzu a precizat că „indiferent cine câștigă alegerile, câștigător va fi Liviu
Dragnea”.

La Congresul PSD din octombrie, liderul TSD, Mihai Sturzu, a lansat o serie de critici la adresa conducerii și a lui Dragnea, cerând ca alegerile interne de săptămâna trecută să nu fie validate, pe motiv că a existat un singur candidat, adăugând că abia” atunci vom face un puternic gest împotriva comunsimului”. „Săptămâna trecută am avut alegeri cu un singur candidat. Domnul Ion Iliescu a asociat acest tip de alegeri cu cel al lui Ceaușescu și bine a făcut. Evident că nu am ce să-i reproșez domnului. Dragnea, omul a candidat, a preluat funcția. Vreau să le reproșez că nu au avut curaj sau nu au știut să ducă până la capăt candidatura celor care nu au candidat pentru că astfel ne-au pus pe noi într-o poziție în care am avut un singur candidat”, a spus Sturzu.

În replică, Dragnea a afirmat că nu i-a urmărit discursul lui Sturzu. „Îmi pare rău că nu l-am văzut pentru că eram afară, mi-a spus cineva. Fiecare alege să-și facă propria campanie așa cum crede de cuviință”, a spus acesta.

Disensiunile au plecat și de la criticile lui Liviu Dragnea la adresa TSD, potrivit cărora tinerii social-democrați doar îi copiază în organizare și structură pe liderii centrali, fără să aducă „plus-valoare”

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Donald Trump anunță posibilitatea unui acord cu Iranul: ”Dacă nu, arunc totul în aer și le iau petrolul”
Digi24
VIDEO „Războiul pe care nu ai voie să-l vezi”. Cum rescriu Emiratele Arabe Unite povestea atacurilor iraniene (Bellingcat)
Cancan.ro
Cât a plătit un client pentru o cursă Uber de 12 km, din București până la Aeroportul Otopeni
Prosport.ro
FOTO. Și-a trădat prietena și a avut o aventură cu soțul acesteia
Adevarul
Mihaela Rădulescu, destăinuiri dureroase la 8 luni de la moartea lui Felix Baumgartner: „Nicio femeie n-ar trebui să fie doar femeia cuiva”
Mediafax
Prognoza ANM: temperaturile scad în Săptămâna Mare. Cum va fi vremea de Paște
Click
Cum au ajuns să-și împartă treburile în gospodărie Anca Țurcașiu și iubitul ei: „Trăim unul pentru celălalt”
Digi24
Scandalul de pe „acoperișul lumii”: cum au ajuns fraudele cu asigurări pe Everest și ce legătură are bicarbonatul de sodiu
Cancan.ro
Localitatea din România în care poți cumpăra o casă cu doar 1960 de euro. Terenul are 1922 de metri pătrați
Ce se întâmplă doctore
Ioana Tamaș, imagini incendiare în costum de baie! Soția lui Tamaș arată senzațional la 37 de ani
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Am condus în România noile Dacia Duster și Bigster cu tracțiune integrală și transmisie automată
Descopera.ro
De ce câmpul magnetic al planetei Saturn este deformat?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Ion îsi sună mama în noaptea nunții: – Mamăăă!
Descopera.ro
Cum ne ajută citricele să ne reglăm emoțiile?