UPDATE | Celebra „ORDONANȚĂ TRENULEȚ” a fost adoptată de guvern. Valoarea punctului de amendă se majorează

UPDATE | Celebra „ORDONANȚĂ TRENULEȚ” a fost adoptată de guvern. Valoarea punctului de amendă se majorează
Publicat: 14/12/2023, 11:00
Actualizat: 15/12/2023, 00:20

Ordonanța de urgență privind unele măsuri fiscal bugetare în domeniul cheltuielilor publice, pentru consolidare fiscală, combaterea evaziunii fiscale, pentru modificarea și completarea unor acte normative precum și pentru prorogarea unor termene, cunoscută public sub denumirea de „ordonanța trenuleț”, a fost programată să fie discutată în ședința de Guvern de joi, care trebuia să înceapă de la ora 12:00. 

UPDATE 00:15 Ordonanța „trenuleț” a fost adoptată, transmite Palatul Victoria, asta după o ședință amânată cu 9 ore.

UPDATE 19:01. Consiliul Legislativ a publicat motivarea avizelor favorabile, cu observații, pentru „ordonanța trenuleț”.

Documentul integral, aici.

UPDATE 17:50: CES a publicat motivarea avizului nefavorabil pentru ordonanța „trenuleț”.

Potrivit membrilor CES, creșterea salariilor personalului plătit din fonduri publice cu în procent de 5% este sub nivelul ratei inflației pentru perioada noiembrie 2022 – noiembrie 2023 în procent de 6,7% ceea ce contravine principiului impreviziunii în contractele prevăzut la art. 1271 Cod civil. „Personalul contractual are încheiate Contracte individuale de muncă și se află sub incidența acestui principiu chiar dacă nu este stipulat în legea nr. 153din 2017. Diferențele de creșteri salariale între diferite categorii profesionale în sectorul public duce la discriminare ceea ce contravine legii salarizării. Practic, datorită inflației mai mare decât procentul de creștere duce la încălcarea principiului forței obligatorii a contractului prin dezechilibrul prestațiilor în detrimentul angajaților”.

În plus, se reclamă calculul greșit al indemnizație de hrană, raportat la salariul minim brut pe economie din 2019 de 2080 lei, dar de la 1 oct 2023, el este stabilit la nivelul a doua salarii minime. „Modul de calcul actual este: 2080*2=4160-=-121uni=346 lei, dar următorul calcul ar trebui aplicat: 3300*2=66001ei-121uni=550lei”, adică o creștere de aproape 200 de lei.

Potrivit CES, prevederile referitoare la reducerile de tarife și gratuități, dar și la statutul persoanlului feroviar cresc impactul bugetar față de situația în care s-ar menține cele actuale.

CES a constatat o limitare a finanțărilor și sponsorizărilor pentru ONG, precum și limitarea accesului la sponsorizări private pentru UNICEF, dar și că nu s-a avut în vedere indexarea cu indicatorul social de referință cu efect direct asupra cuantumurilor indemnizației persoanelor cu handicap care sunt printre cele mai sărace persoane din România.

„Din cauza timpului insuficient pentru analiză, sub 24h pentru documente complexe, ce însumează peste 1200 de pagini, impactul prezentului pachet legislativ nu a putut fi evaluat în mod corespunzător. O analiză preliminară relevă un optimism excesiv și nejustificat în privința nivelului veniturilor și un impact semnificativ asupra numeroase industrii, angajatori și angajați și mediului non-guvernamental deopotrivă”, potrivit motivării CES.

CES atrage atenția că lipsește un studiu de impact financiar, care să arate și numărul de întreprinderi/organizații afectate prin noile modificări aduse Codului Fiscal și că există numeroase aspecte nefavorabile dezvoltării mediului de afaceri, printre care:

  • este limitat numărul de microîntreprinderi în care un asociat poate deține mai mult de 25% de la 3 la una singura, iar deținerea nu trebuie să fie directă, ci poate fi și indirectă, fiind incluse astfel și societățile unde există asociați soț/soție sau rude până la gradul III inclusiv. Prin aceasta modificare se lărgește baza de impozitare iar acest lucru nu ar trebui să se facă prin limitarea/încălcarea unor drepturi de asociere, într-un mod prin care se afectează liberul arbitru atunci când se ia decizia de asociere.
  • este limitată deductibilitatea amortizării și a cheltuielilor de funcționare aferente sediilor sociale achiziționate de contribuabil în ansambluri rezidențiale la 50% dacă nu sunt utilizate exclusiv în scopul activității, iar în situația în care un astfel de sediu este utilizat și în scop personal de către asociați, toate cheltuielile ante enumerate sunt nedeductibile. Aceasta prevedere va da naștere la abuzuri în măsura în care nu este clar cum se poate demonstra dacă sediul este folosit și ca locuință, în condițiile în care, mai ales după pandemie, sunt foarte multi întreprinzători care prestează servicii remote/work-from-home.
  • recuperarea pierderilor fiscale nu se mai poate face decât în proporție de 70% și doar în 5 ani
  • nu se mai poate deduce din impozit costul cu aparatele de marcat electronice fiscale, în condițiile in care modificările legislative din ultima perioada au obligat contribuabilii la investiții in astfel de echipamente pentru a-si putea îndeplini obligațiile legale
  • nedepunerea la timp a bilanțului de către plătitorii de impozit pe venitul microîntreprinderilor conduce la încadrarea ca plătitor de impozit pe profit, iar termenul pentru depunerea situațiilor financiare pe 2023 pentru microîntreprinderi va fi 31 martie 2024.
  • este diminuat plafonul cheltuielilor ce puteau fi decontate angajaților pentru abonamente medicale sau la facilitați sportive fără a fi considerat venit impozabil la aceștia de la 400 euro/an la 100 euro/an, afectând capacitatea de a motiva, retine, si de a asigura capacitatea deplina de munca a angajaților. De asemeni, este diminuat si plafonul cheltuielilor cu abonamentele medicale sau sportive pe care angajații au dreptul sa si-1 deducă din baza impozabila daca își achita singuri aceste abonamente, de la 400 euro/an la 100 euro/an.
  • se introduce in sarcina chiriașilor persoane juridice obligativitatea reținerii, declarării si virării la buget a impozitului pe venituri din chirii datorat de proprietari persoane fizice, majorând fără nici un contra-avantaj efortul de conformare al contribuabililor, pentru ca statul nu a fost capabil sa implementeze masuri eficiente de colectare a acestui impozit de la persoanele fizice”.

În plus, susțin membrii CES, „derogarea adusă prin art. XXVI din proiectul de OUG de la prevederile art. 134 din Legea nr. 198/2023, cu modificările ulterioare, respectiv ale art. 147 din Legea învățământului superior nr. 199/2023, prin care în anul 2024 finanțarea cheltuielilor pentru educație, la nivelul sistemului național de învățământ preuniversitar și superior, cu toate componentele sale, reprezintă, minimum 10,0% din cheltuielile bugetului general consolidat, în loc de minimum 15,0%, cum prevăd în forma lor originală aceste acte normative, este inadmisibil de acceptat. Constatăm că noile acte normative fundamentale din domeniul educației ajung să fie încălcate încă din primul an de implementare, la fel cum s-a întâmplat timp de 12 ani și cu prevederea din Legea educației naționale nr. 1/2011 referitoare la alocarea a minimum 6% din Produsul Intern Brut pentru educație. Menținerea sistemului educațional în continuare subfinanțat are consecințe deosebit de grave pentru întreaga societate și pentru viitorul României”.

.În plus, în absența precizărilor clare cu privire la cine trebuie să deconteze naveta personalului din învățământ, ne aflăm în situația de a nu mai putea acoperi posturile ocupate de angajați navetiști, deoarece costurile de transport sunt foarte mari. În proiectele de acte normative nu se face nicio referire la corectarea salariilor funcțiilor de conducere din învățământ.

CES reclamă și prevederea care limitează aplicarea hotărârilor judecătorești cu privire la drepturile salariale.

„Emiterea unui act normativ prin care statul român se legitimează să nu respecte obligațiile stabilite prin hotărâri pronunțate de puterea judecătorească, are un caracter arbitrar, lasă fără conținut forța executorie a hotărârilor judecătorești și este un atac direct la independența justiției, în ansamblul său; prin introducerea în proiectul de ordonanță de urgență a unor măsuri fiscal-bugetare exclusiv cu privire la salariații din sistemul judiciar, Guvernul României instituie un tratament discriminatoriu în interiorul sistemului bugetar, întrucât numai drepturile salariale ale acestora sunt transformate în titluri de plată; nerespectarea obligațiilor de plată cu privire la creanțele reprezentate de neaplicarea integrală a prevederilor Legii nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, respectiv prin prorogarea, suspendarea, menținerea în plată la un nivel inferior, reprezintă un abuz de putere din partea Guvernului”.

Documentul integral al CES, aici.

UPDATE 15:55

CES a dat aviz nefavorabil în unanimitate pe ordonanța trenuleț.

UPDATE 13:10

Potrivit unor surse din interiorul patronatelor, ședința CES a fost amânată pentru ora 14:00. Potrivit ordinii de zi a Consiliului Economic și Social, ordonanței trenuleț îi lipsesc avizele M.A.D.R., M.T.I., MApN, S.G.G., M.C.I.D. și M.J.

UPDATE 11:35

Ședința de guvern se amână în jur de ora 13:00-14:00, spune surse guvernamentale.

Se așteaptă ședința Consiliului Economic și Social, programată inițial pentru ora 09:00. Ședința CES a fost amânată pentru ora 12:00, pentru ca Guvernul să poată trimită toate documentele necesare.

Știrea inițială:

Ordonanța trenuleț a stârnit vâlvă între sindicatele din educație și ministrul Boloș, după ce miercuri, atunci când a fost pusă în transparență de două ori pe site-ul Ministerului Finanțelor, prima formă a ordonanței prevedea o creștere de 8% de la 1 ianuarie 2024 a salariilor personalului didactic din învățământ.

Marcel Boloș a explicat la Digi24 că a fost o „greșeală” produsă de funcționarii MF care lucrează de 24 de ore la acest proiect, și a dat asigurări că va verifica cărui funcționar public îi aparține eroarea. De asemenea, Boloș a precizat că în legea bugetului pe 2024 a fost inclusă majorarea salariilor profesorilor cu 13% de la 1 ianuarie 2024. (detalii AICI)

După ce a fost publicat a doua oară, în ordonanță este prevăzută majorarea salariile din Educație cu 13% din 1 ianuarie 2024, urmând ca profesorii să beneficieze de majorarea de 20% în 2024, așa cum a fost promisă de Guvern. A doua majorare a salariilor profesorilor cu 7% ar urma să fie făcută la 1 iunie 2024, conform ordonanței trenuleț. (detalii AICI)

În ordonanță se specifică faptul că „cuantumul brut al salariilor de bază ale personalului didactic, personalului didactic auxiliar precum și ale personalului nedidactic din sistemul naţional de învăţământ se majorează în anul 2024 cu 20% în două tranșe, după cum urmează:

a) începând cu data de 1 ianuarie 2024 se acordă o majorare cu un procent de 13% faţă de nivelul acordat pentru luna decembrie 2023;

b) începând cu data de 1 iunie 2024 se acordă diferența până la 20%”.

La ora 11, sunt programate consultări la Guvern cu sindicatele din educație.

Potrivit notei de fundamentare, noua ordonanță este menită să atingă obiectivele Programului de guvernare 2023-2024, respectiv:

– asigurare a sustenabilitătii finanţelor publice pe termen mediu şi lung;
– adaptare şi implementare a recomandărilor formulate pe parcursul anului 2022 de către Comisia Europeană şi Fondul Monetar Internaţional.

Crește valoarea punctului de amendă

Având în vedere creșterile salariului minim brut pe economie de la 1 octombrie 2023, noua ordonanță trenuleț prevede și creșterea punctului de amendă. Astfel, valoarea punctului de amendă va fi de 5% din salariul minim brut pe țară garantat în plată

În prezent, legea prevedea ca un punct de amendă să reprezinte 10% din salariul minim brut, însă valoarea fusese plafonată la suma de 145 de lei, valoare stabilită încă din 2017.

„La articolul 98 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 670 din 3 august 2006, cu modificările și completările ulterioare, alineatul (2) se modifică și va avea următorul cuprins: (2) Un punct-amendă reprezintă valoric 5% din salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată, stabilit prin hotărâre a Guvernului”, se arată în proiectul de act normativ.

Noua ordonanță prevede și majorarea cu 5% de la 1 ianuarie 2014 a salariilor bugetarilor, fără a fi inclusă și mărirea salariilor demnitarilor.

Ordonanța trenuleț poate fi citită integral – AICI.

CITIȚI ȘI:

UPDATE Planul Comisiei Europene pentru a îl „îndulci” pe Viktor Orban privind ajutorul UE pentru Kiev / Ungaria primește zece miliarde de euro

VIDEO | Iohannis dezminte că suntem cu un pas în Schengen. Totuși, un consiliu extraordinar al JAI pe această temă este posibil

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Trupul unei tinere a fost turnat în beton în urmă cu peste 50 de ani....
Polițista care a luat mită de la Lidia Buble, condamnată definitiv! Ce pedeapsă a primit...
FOTO. Cât de bine arată cea mai frumoasă hocheistă din lume!
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
SUA au cumpărat 81 de avioane sovietice de la un aliat al lui Putin cu...
Reghe cere sprijinul instanței: 'Trebuie să înceteze această hărțuire!' Poliția nu confirmă urmărirea penală împotriva...
Detalii tabu din viața intimă a unei actrițe: și-a pierdut virginitatea la 35 de ani
Momentul în care strada din Cluj s-a surpat și s-a format un crater uriaș. Un...
Tragedie în România! A MURIT
Cum va fi vremea în luna mai! Specialiștii de la ANM preconizează o perioadă imprevizibilă...
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Filtru de particule înfundat se REPARĂ sau se ARUNCĂ? Ce durată de viață are DPF?
Gorghiu: Ministerul Justiţiei depune eforturi ca prinţul Paul să-şi execute pedeapsa în România
Cea mai BOGATĂ actriță de la Hollywood! „Puțină lume știe despre mine că...
Devine imposibil în România. Se interzice direct prin lege. S-a votat azi, 29 aprilie
Artist internațional, filmat într-o ipostază neașteptată, la Costinești. Este urmarit de zeci de milioane de...
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Robi, hotărât să lupte pentru Roberta! Concurentul nu este impresionat de chimia dintre Roberta și...
"M-am săturat". David Pușcaș a ajuns la capătul puterilor. Ce piedici întâmpină fiul adoptiv al...
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă,...
Astronomii au descoperit cum s-a format „inima” de pe Pluto