Prima pagină » Știri politice » Va fuziona PMP cu PNL? Declarațiile lui Cristian Diaconescu

Va fuziona PMP cu PNL? Declarațiile lui Cristian Diaconescu

Madalina Prundea
Va fuziona PMP cu PNL? Declarațiile lui Cristian Diaconescu
Cristian Diaconescu (PMP)

Președintele Partidului Mișcarea Populară, Cristian Diaconescu, neagă vehement fuziunea cu Partidul Național Liberal.

„Știrile apărute în spațiul public privind deciziile care ar fi fost luate de PMP privind fuziunea cu PNL, sunt false”, a declarat liderul PMP, într-un mesaj postat pe contul de Facebook al formațiunii.

Declarațiile vin după ce conducerea PNL a decis, vineri, în şedinţa Biroului Executiv, demararea discuţiilor cu Partidul Mişcarea Populară, în vederea unei fuziuni prin absorbţie, după cum a relatat News.ro.

Florin Cîțu; „Perfect. Atunci, asta e”

Preşedintele PNL, Florin Cîţu, a declarat vineri că în acest moment există „doar negocieri” cu PMP cu privire la o posibilă fuziune.

„Sunt doar negocieri. Nu sunt trase concluziile”, a precizat Florin Cîţu, citat de G4Media, atunci întrebat care ar fi miza unei fuziuni cu PMP, care nu a atins pragul de 5% la alegeri pentru a intra în Legislativ.

În condiţiile în care preşedintele PMP, Cristian Diaconescu, a infirmat informaţia potrivit căreia PMP ar fuziona, prin absorbţie, cu PNL,Florin  Cîţu a spus: „Perfect. Atunci, asta e”.

Biroul Executiv al PNL s-a reunit în şedinţă, vineri, de la ora 11:00, la Palatul Parlamentului, pentru a discute despre negocierile avute, în ultimele zile, cu PSD şi UDMR în vederea formării unui nou Guvern.

Cu această ocazie, forul PNL a decis excluderea din partid a fostului președinte Ludovic Orban.

PNL a demarat negocierile în contextul în care are nevoie de 234 de voturi pentru ca o propubere de Guvern să treacă în Parlament, iar numărul membrilor grupurilor parlamentare liberale este în scădere, după dezafilierea lui Ludovic Orban și a susținătorilor săi. PNL a ajuns la 117 mandate în Parlament, iar PSD are 157.

Președintele PMP susținea, într-o declarație din 8 noiembrie, că programul de guvernare al noului Executiv ar trebui să fie PNRR, indiferent cine va veni la putere. Liderul PMP a subliniat că partidele care forma noul Guvern vor porni cu un deficit de încredere ținând cont de situația de criză politică și de pandemie, dar care trebuie să dea dovadă de mare curaj pentru scoaterea țării din situația gravă în care se află.

„Este nevoie, mai mult decât oricând, de solidaritate politică, dar și de profesioniști la nivel guvernamental, nu de sinecuri politice. Din păcate, negocierile politice pentru noul Guvern se poartă în aceeași, termeni, de împărțire a funcțiilor, ținând cont de numărul de mandate din Parlament, nicidecum de prioritățile României”, a mai spus Cristian Diaconescu.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Mi-era teamă să REFUZ”! Scandal în jurul lui Alexandru Toader. O studentă susține că acesta ar fi încercat să o sărute
Digi24
Milioane de oameni iau aceste suplimente pentru memorie. Un studiu de doi ani arată că nu au efectul așteptat
Cancan.ro
Claudia Ion și ispita-pilot, scandal monstru într-un club din Timișoara! Fosta lui Mocăniță l-a altoit, în văzul tuturor
Prosport.ro
Mitică Dragomir, milionar din imobiliare: „În Pipera, nici acum, când nu cumpără nimeni, nu se vinde metrul pătrat sub 3.000 de euro”
Adevarul
Silicon Valley preia puterea, Rusia exploatează haosul. Nouă tactică a Kremlinului, dezvăluită de românul care predă diplomație la Oxford
Mediafax
Șase cățeluși din Finlanda au cucerit MILIOANE de oameni. Conceptul neobișnuit care îi relaxează și pe străini
Click
Un cuplu a descoperit că era filmat în cabana închiriată din Avrig. Unde era ascunsă camera video
Digi24
EXCLUSIV Ce spune Ilie Bolojan despre posibilitatea unor noi creșteri de taxe anul viitor și deficitul bugetar
Cancan.ro
Scandal cu iz de telenovelă la vârful Armatei! A sunat la 112 după o ceartă conjugalā cu generalul Berdilă
Ce se întâmplă doctore
8 greșeli frecvente pe care să le eviți dacă iei medicamente pe termen lung
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Mașina Zilei: Este Volkswagen Arteon din 2022 doar un Passat mai stilat? Ce trebuie verificat înainte de achiziție
Descopera.ro
Fenomen bizar detectat în spațiul cosmic!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Cum zăpăcești o blondă? – O pui într-o ...
Descopera.ro
Omenirea a „reușit” să transforme un lac antic în cel mai tânăr deșert
Mediafax Italia
Bagaje GRATUITE în avion din 2027: reguli noi pentru Ryanair și Wizz Air
Mediafax Spania
Se anunță UN CUTREMUR PUTERNIC?! Ce arată noua hartă a riscului seismic