Prima pagină » Știri politice » Val de excluderi în PNL Suceava. Fostul primar Ion Lungu și primarul comunei Salcea, Ezekiel Belțic, au fost excluși din partid

Val de excluderi în PNL Suceava. Fostul primar Ion Lungu și primarul comunei Salcea, Ezekiel Belțic, au fost excluși din partid

Val de excluderi în PNL Suceava. Fostul primar Ion Lungu și primarul comunei Salcea, Ezekiel Belțic, au fost excluși din partid

Ion Lungu, fostul primar al Sucevei, și Ezekiel Belțic, primarul comunei Salcea, au fost excluși din Organizația Județeană PNL Suceava. Decizia a fost luată joi, în cadrul ședinței Comitetului Director Județean, cu majoritate de voturi, potrivit unor surse citate de Monitorul de Suceava.

Ion Lungu, care a condus municipiul Suceava din 2004 până în 2024, a fost exclus din PNL după ce, în urma alegerilor locale de anul trecut, liberalii suceveni au decis să nu îl mai susțină pentru un nou mandat. Fostul primar a fost înlocuit cu Lucian Harșovschi, fost viceprimar al Sucevei.

După aceste alegeri, Lungu a anunțat oficial că susține PSD atât în alegerile parlamentare, cât și în cele prezidențiale care au avut loc la sfârșitul anului trecut. Această schimbare de orientare a dus la excluderea sa din PNL Suceava.

Și primarul din Salcea, Ezekiel Belțic, a fost exclus din PNL, după ce, în apropierea alegerilor parlamentare, și-a anunțat susținerea pentru candidații PSD Suceava, deși fusese ales primar din partea liberalilor. Belțic se înscrisese în PNL înainte de alegerile locale din 2020.

În aceeași ședință, Comitetul Director Județean al PNL Suceava a decis primirea înapoi în partid a primarilor Eduard Dziminschi din Moara și Ionuț Andreica din Râșca. Deși cei doi nu au fost prezenți la ședință, au transmis că doresc să rămână în echipa liberală prin intermediul actualilor viceprimari ai celor două localități.

Înainte de alegerile parlamentare, și Dziminschi, și Andreica își declaraseră susținerea pentru candidații PSD Suceava.

Sursa FOTO: Mediafax – Alexandru Dobre


CITEȘTE ȘI:

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Celebrul tren de lux care a trecut prin România își schimbă traseul din 2027! Noua destinație exclusivistă
Digi24
George Simion: Se pregătește un mare, mare blat. Vor să fărămițeze AUR. După Călin Georgescu, urmez eu
Cancan.ro
CONFESIUNEA făcută de Valeriu Gheorghiță, după moartea colonelului (rtg.) Oana Ciobanu: 'Am cunoscut-o înainte de pandemie'
Prosport.ro
FOTO. Soția lui Cristiano Ronaldo, apariție spectaculoasă
Adevarul
„Pisica s-a ascuns supat”. Substantivul care a stârnit un val de reacții: „Să ne râdem umpic”
Mediafax
„Nu trebuie să fie unul fraierit și unul șmecher”. Grindeanu NU vrea guvern minoritar
Click
Mirabela Grădinaru, o nouă gafă vestimentară: „A îmbrăcat rochia invers, ca să nu se deoache?” Sfatul stiliștilor
Digi24
Putin e Dobby. O rusoaică a făcut un scandal monstru pentru că celebrul personaj expus într-o vitrină semăna prea mult cu dictatorul
Cancan.ro
Amendă între 10.000 și 20.000 lei pentru toți românii care locuiesc la curte și fac acest lucru în fața porții de intrare
Ce se întâmplă doctore
Gabriella de la „Insula Iubirii”, înainte de operațiile estetice. Cum s-a schimbat ispita în ultimii ani? Mulți nu au recunoscut-o
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
A venit la RAR să-și recupereze talonul, dar inspectorii au descoperit ceva mult mai grav
Descopera.ro
Moștenim traumele strămoșilor? Unde se termină știința și începe pseudoștiința
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Descopera.ro
Un mecanim italian explică la câți kilometri trebuie să schimbi uleiul de motor ca să nu afectezi turbina
Mediafax Italia
Părinții DIVORȚAȚI pot primi 500 de euro pentru chirie! Până când SE DEPUN CERERILE
Mediafax Spania
Te poți angaja și tu aici! Cazare gratis, mese incluse și 4 ORE DE MUNCĂ