Prima pagină » Știri politice » Vâlcov: Agenția pentru recuperarea prejudiciilor va fi promovată prin Parlament, nu prin ordonanță

Vâlcov: Agenția pentru recuperarea prejudiciilor va fi promovată prin Parlament, nu prin ordonanță

Vâlcov: Agenția pentru recuperarea prejudiciilor va fi promovată prin Parlament, nu prin ordonanță
Ministrul Finanțelor, Darius Vâlcov, a susținut la o dezbatere a PNL pe marginea confiscării averilor ilicite, că admite soluția promovării actului normativ care va înființa o Agenție destinată recuperării prejudiciilor printr-un proiect de lege și nu printr-o Ordonanță de urgență a Guvernului.

La dezbaterea organizată de grupul parlamentar al PNL pe tema „Ce soluție națională vom adopta pentru confiscarea bunurilor dobândite din infracțiuni” au luat parte, din partea Guvernului, ministrul Finanțelor, Darius Vâlcov și cel al Justiției, Robert Cazanciuc.

În finalul dezbaterii, care s-a axat în cea mai mare parte pe subiectul înființării unei structuri naționale care să se ocupe de procedurile de recuperare a prejudiciilor în urma deciziilor de condamnare ale instanțelor, co-președintele PNL Alina Gorghiu a solicitat ca actul normativ să nu facă obiectul unei Ordonanțe de urgență a Guvernului, ci a unui proiect de lege promovat în procedură de urgență în Parlament.

„Pentru că s-a invocat extrem de apăsat lipsa de transparență în proceduri, lipsa unor proceduri și așa mai departe, mă gândesc domnilor miniștri că poate nu ar fi rău să nu treceți acest proiect de înființare a Agenției printr-o ordonanță de urgență, mă gândesc că poate avem posibilitatea să ne coordonăm pe un proiect de lege și atunci să ne revedem la sfârșitul lunii martie, când doreați să dați ordonanța, într-o dezbatere în Comisia juridică, cu tot ce înseamnă mediul asociativ (…) chiar în procedură de urgență cu acest proiect de lege”, a susținut Gorghiu.

În replică, ministrul Finanțelor, Darius Vâlcov, a răspuns pozitiv solicitării liderului PNL.

„Cred că soluția unui proiect de lege este cea mai bună și așa cum ați văzut, anul acesta cred că a fost doar o ordonanță sau cel mult două ordonanțe aprobate de Guvern, mergem pe această idee și acesta să fie un proiect de lege. Cred că avem un consens și cu Ministerul Justiției”, a susținut ministrul.

El și-a exprimat speranța ca în Parlament să fie urgentate procedurile de adoptare a proiectelor înaintate de Guvern, invocând faptul că de un an de zile proiectul Guvernului de limitare a tranzacțiilor cash a fost tergiversat.

Vâlcov a menționat că și Codul fiscal propus de Guvern va fi înaintat printr-un proiect de lege în Parlament și nu prin ordonanță de urgență.

Ministrul Finanțelor a afirmat că de lipsă de transparență nu poate fi acuzat ministerul pe care îl conduce.

În acest sens, Vâlcov a admis că nu deține o evidență a sumelor care trebuie recuperate la nivel național, însă se află în curs un proces de inventariere care se va finaliza cel mai probabil la sfârșitul săptămânii viitoare.

„Situația actuală a recuperării prejudiciilor din infracțiuni, numărul total de dosare aflate în executare la ANAF în perioada 2010 – 2014 este de 8261 de dosare. Numărul total al dosarelor primite în executare la ANAF în 2014 este de 1656. În momentul de față ANAF inventariază sumele stabilite de instanțe și acoperite prin măsuri asiguratorii, precum și defalcarea pe unități ale parchetelor – DNA, DIICOT, parchete județene. În momentul în care această analiză va fi finalizată o vom face publică, pentru că trebuie să vedem de la ce rată am plecat”, a susținut Vâlcov.

El a menționat că motivul ratei scăzute de recuperări la nivelul ANAF este legat de faptul că deciziile instanțelor se comunică direct unităților de administrare, fără a exista o bază de date la nivel național.

Ministrul Finanțelor a menționat că soluția propusă de Guvern vizează înființarea unei structuri aflate în subordinea Ministerului Justiției și facilitarea cadrului legislativ.

„Înființarea și operaționalizarea de la 1 iulie a unei structuri administrative, dedicate, la nivel național, formată din specialiști care se vor ocupa exclusiv de monitorizarea și coordonarea acțiunilor de recuperare a prejudiciilor. Înființarea de servicii teritoriale, de coordonare a acestor noi activități, distincte, la nivelul fiecărei direcții regionale. Aceste servicii vor fi coordonate exclusiv de structura centrală. Odată cu operaționalizarea structurii naționale ANAF va solicita instanțelor de judecată să transmită deciziile și structurii naționale. În acest fel va exista un control direct și eficient asupra situație de ansamblu și asupra problemelor care pot apărea”, a explicat Vâlcov.

De asemenea, ministrul Justiției Robert Cazanciuc a susținut că această structură, aflată în cadrul Ministerului Justiției, ar putea să fie la fel de eficientă ca organisme similare din ale state UE.

El a menționat că vor exista consultări cu procurorii și judecătorii pe marginea redactării proiectului care va înființa Agenția care să se ocupe de recuperarea prejudiciilor.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Anchetă la Gorj după avortul unei adolescente violate în mod repetat de tatăl ei / Medicul ginecolog, dus la audieri
Digi24
Cum vrea Ucraina să preîntâmpine o nouă invazie după încheierea războiului. Obiectivul ambițios postbelic
Cancan.ro
Câți bani au primit eliminatele Mirela Vaida și Oana Tomoiagă, din partea postului Antena 1, pentru cele 10 săptămâni la Asia Express
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă femeie din lume a încins rețelele sociale cu o poză în oglindă: „Superbă!”
Adevarul
Țara europeană cu cel mai ridicat nivel de trai caută 335.000 de angajați. Meseriile pentru care angajează străini
Mediafax
Cine sunt primele calificate în semifinalele Turneului Campioanelor. Cum arată situația în grupe
Click
Ce au descoperit doi vloggeri români în Venezuela: „Oamenii par resemnați”. Este a 99-a țară pe care o vizitează
Digi24
Prima reacţie a jurnalistului Ovidiu Vanghele, după ce Nicușor Dan i-a interzis accesul la Cotroceni
Cancan.ro
Fostul iubit al Rocsanei Marcu, 'executat' de propriul șofer în Seychelles! Lovitură ca-n filme, cu milioane și documente falsificate
Ce se întâmplă doctore
Cu cât ar fi fost plătită Gabriella Barbu la „Insula iubirii” pentru scenele intime cu Marco! Bruneta a încasat o sumă uriașă
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Mașina Zilei: Seat Leon 2.0 diesel din 2015, compacta spaniolă pentru drumuri lungi. Ce dotări oferă, și la ce să fii atent?
Descopera.ro
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Test de cultură generală. Care este diferența dintre etnie, rasă și naționalitate?
Mediafax Italia
„Tata mă violează”. Un român acuzat de abuz sexual chiar de fiica lui
Mediafax Spania
Se închid supermarketurile! Greva afectează și programul Carrefour, Lidl sau Aldi