VIDEO | Eugen Tomac (PMP), mesaj de la Bruxelles: „Avem o criză de securitate, iar UE şi NATO sunt obligate să reacţioneze”

Publicat: 11/05/2022, 13:06
Actualizat: 11/05/2022, 13:12

Europarlamentarul Eugen Tomac, președintele Partidului Mișcarea Populară, a explicat, într-o transmisie tv de miercuri, de la Bruxelles, cele mai recente evoluții din Ucraina.

Uniunea Europeană are de gestionat cea mai mare criză cu care se confruntă de când s-a creat blocul comunitar, a apreciat, miercuri, europarlamentar PPE Eugen Tomac, președintele Partidului Mișcarea Populară, cu referire la situaţia din Ucraina, în a 77-a zi de când a debutat „operațiunea militară specială” a Rusiei. Declarațiile liderului PMP au fost difuzate pe canalul cu transmisii de la Bruxelles al postului Antena 3, Be EU.

„UE trebuie să vină cu un răspuns pe măsura acestei provocări”

Războiul din Ucraina este responsabil de crearea a patru crize, respectiv cea economică, umanitară, a energiei şi, nu în ultimul rând, cea a refugiaţilor, relatează Antena 3.

„Despre situaţia din Ucraina, observăm că un stat care nu a greşit cu absolut nimic este invadat de Federaţia Rusă, iar principalul motiv pentru care a fost realizată această agresiune este dorinţa majorităţii cetăţenilor ucraineni de a se apropia de UE şi NATO. Şi acum UE trebuie să vină cu un răspuns pe măsura acestei provocări. În primul rând, ne-am trezit cu o criză umanitară, pentru că avem aproape şase milioane de refugiaţi în statele membre al UE”, a declarat Eugen Tomac, miercuri, la Parlamentul European.

Potrivit europarlamentarului Eugen Toman, în prezent „avem o criză de securitate, iar în acest caz UE şi NATO sunt obligate să reacţioneze”. Mai avem, apoi, o criză a energiei, la fel de importantă, și avem şi criza economică, cea care afectează toţi cetăţenii europeni, dar şi Ucraina.

„Din acest punct de vedere, cred că avem o solidaritate, aproape toate statele s-au aliniat acestor sancţiuni. Nu cred că exagerez atunci când spun că Uniunea Europeană are în faţă de gestionat una dintre cele mai mari crize cu care se confruntă de când s-a creat blocul comunitar”, a declarat europarlamentarul PPE Eugen Tomac.

Europarlamentarul Eugen Tomac a fost ales președintele PMP în 19 februarie, în congresul extraordinar al formațiunii. Eugen Tomac a primit 421 de voturi din cele 456 exprimate de membrii PMP prezenți la congres, iar 18 voturi au fost împotriva sa. Totodată, au existat și 17 abțineri.

Tags:
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Raisa a fost găsită moartă. Fetița de doi ani dispărută ieri era într-o râpă și...
Gabriela Lucuțar divorțează! Regina Întunericului și soțul ei au de împărțit o avere de 2,7...
FOTO. „Ce rușine!”. Imaginile indecente pentru care Mădălina Ghenea a fost desfințată de fani
Mama fostei campioane olimpice la gimnastică a murit duminică într-un accident rutier
Trei dintre rudele Raisei, fetița găsită moartă într-o râpă, sunt audiate de polițiști. Pista pe...
Mădălina Ghenea a stârnit controverse cu ultima sa apariție! S-a urcat pe masă și ce...
TEST IQ | Aceste două poze par identice, dar nu sunt. Găsiți diferențele
Produsele de pe Shein şi Temu s-ar putea scumpi. UE vrea taxe vamale pentru toate...
Șocant unde au găsit-o moartă pe Raisa, fetița de 2 ani dispărută din fața casei
De ce niciun trecător nu a intervenit pentru a-l salva pe bărbatul ucis în Crângași!...
Vântul le-a dezgolit pe divele din România! Nu au avut nicio şansă în faţa naturii!...
S-a dus la RAR să înmatriculeze mașina dar a primit DOSAR PENAL
Una dintre cele mai frumoase biserici gotice târzii din Transilvania va fi restaurată
Cel mai SENZAȚIONAL film al lui Demi Moore! Câți ani avea pe atunci?
Îți fac direct dosar penal. ALERTĂ pentru șoferii care merg la RAR. Îți confiscă și...
Toți șoferii fac această mare greșeală. Amenda e usturătoare
Daliana Răducan a decis ce rochie de mireasă va purta. Reacția savuroasă a lui Răzvan...
Armata, din nou obligatorie? Ce se întâmplă dacă cineva îl refuză: „Un viitor mai periculos”
Cristina Șișcanu și Mădălin Ionescu, acuzați că mimează fericirea în mediul online! Cum se înțeleg,...
"Era o fată nevinovată". Ipoteza polițiștilor în cazul fetiței de doi ani din Dolj găsită...
BANCUL ZILEI. Într-o zi vine o băbuță la Banca Națională să depună o suma mare...
Prețurile la biletele de avion ajung la cote maxime
×