Prima pagină » Știri politice » Viorica Dăncilă, propusă de PSD pentru funcția de premier. „Colegii au avut încredere în mine, nu trebuie să-i dezamăgesc”. Dragnea: „Este și un semnal către Bruxelles”

Viorica Dăncilă, propusă de PSD pentru funcția de premier. „Colegii au avut încredere în mine, nu trebuie să-i dezamăgesc”. Dragnea: „Este și un semnal către Bruxelles”

Viorica Dăncilă, propusă de PSD pentru funcția de premier. „Colegii au avut încredere în mine, nu trebuie să-i dezamăgesc
Viorica Dăncilă este, oficial, propunerea PSD pentru preluarea funcției de premier.

Liderul PSD Liviu Dragnea a precizat, marți, că propunerea PSD ca funcția de premier să fie preluată de europarlamentarul PSD Viorica Dăncilă reprezintă și un „semnal” pentru Bruxelles, el arătând că se simte nevoia ca relațiile Guvernului cu CE să fie mult mai bune.

„Viorica Dăncilă este europarlamentar din 2009, respectat la Bruxelles, cu relații foarte bune, e femeie civilizată, neconflictuală, deosebit de comunicativă, are o relație bună și cu oficiali din Comisia Europeană. Pentru noi asta reprezintă și un semnal pentru Bruxelles, pentru că se simte nevoia serioasă ca relațiile Guvernului cu Comisia Europeană să fie mult mai bune, să aibă întâlniri mai dese”, a spus Dragnea.

„Anul viitor preluăm președinția Consiliului UE, trebuie să ne pregătim foarte bine, va fi o perioadă importantă pentru România, o oportunitate uriașă, iar faptul că cunoaște lucrurile la Bruxelles, oficialii de acolo, procedurile, ne va ajuta pe toți, inclusiv pe președintele Iohannis, ca pregătirile din acest an să fie în grafic”, a adăugat Dragnea.

El a mai spus despre Dăncilă că este foarte respectată în interiorul PSD.

„În interiorul PSD e foarte respectată, este președintele organizației de femei, este foarte veche în partid, nu a avut conflict niciodată cu nimeni, e o garanție că nu va avea o activitate sau nu va genera acțiuni care să ne aducă în cele 2 situații (referitoare la crizele politice care au dus la căderea Guvernelor Grindeanu și Tudose, n.r.)”, a mai spus Dragnea.

Dăncilă: „Cred că trebuie să gândesc pozitiv”

Europarlamentarul PSD Viorica Dăncilă a precizat că are experiența necesară pentru a prelua această funcție, ea menționând că nu trebuie să-i dezamăgească pe colegii săi, care au avut încredere în ea.

„Dacă colegii au avut încredere în mine, trebuie să nu-i dezamăgesc”, a spus Viorica Dăncilă.

Întrebată dacă îi este teamă că va sta puțin la Guvern, având în vedere antecedentele cu guvernele Grindeanu și Tudose, Dăncilă a spus: „Eu sunt o fire optimistă și echilibrată și cred că trebuie să gândesc pozitiv”.

Ea a evitat să spună ce o recomandă pentru această funcție la Palatul Victoria, menționând doar că președintele partidului, Liviu Dragnea, a făcut declarații în acest sens.

Întrebată dacă are experiență pentru a prelua funcția de premier, Dăncilă a răspuns: „Cred că da”.

„Voi răspunde la toate întrebările după ce domnul președinte (Klaus Iohannis, n.r.) va fi de acord cu desemnarea mea, e prematur să spun acum”, a arătat Dăncilă.

Ea a mai spus că, dacă va fi desemnată, va discuta cu toți colegii săi din PSD, inclusiv cu fostul premier Mihai Tudose.

„Categoric, voi discuta cu toată lumea, toți sunt colegii mei”, a mai spus Dăncilă. 

Președintele Klaus Iohannis a invitat pentru miercuri partidele la consultări, primii chemați fiind liderii PSD-ALDE, începând cu ora 12.00. Vor urma celelalte partide parlamentare, șeful statului anunțând că este nevoie de instalarea unui nou Guvern cât mai repede.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
PUTIN și Trump, convorbire de 90 de minute. Ce au discutat
Digi24
Putin l-a sunat pe Trump de Ziua Americii. Ce au vorbit cei doi timp de o oră și jumătate
Cancan.ro
Câți lei primește un profesor supraveghetor la Bacalaureat 2026, pe zi
Prosport.ro
Imagini unice: Gigi Becali, în șlapi, discută cu preoții cărora le-a dat un Bentley de peste 300.000 de euro. EXCLUSIV
Adevarul
Ne va distruge inteligența artificială? Ion Stoica, românul care controlează infrastructura AI globală, dărâmă mitul apocalipsei
Mediafax
TRUMP, în centrul atenției la summitul NATO. Ce STRATEGIE are Rutte
Click
Dieta care îl ține pe Leo Messi în formă la 39 de ani. Ce se găsește zilnic în farfuria lui și la ce alimente a renunțat
Digi24
„Marea barieră de foc” vs. „inima întunecată” a Eurasiei: Pe unde trece linia frontului în războiul pentru următoarea ordine mondială
Cancan.ro
Alertă la granița României! Avioanele de vânătoare au decolat de urgență
Ce se întâmplă doctore
Cum arată vila de lux în care locuiesc Adelina Pestrițu și Virgil Șteblea! Cum au văzut-o au și achiziționat-o: „Le are pe toate”
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
O stație de autobuz în formă de sardină pusă pe frigăruie va costa 1,5 milioane de euro
Descopera.ro
Descoperire majoră! Istoria umanității va fi rescrisă?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BUBULINA: - Bulă, de ce nu-mi mai muști urechea când te trezești...
Descopera.ro
De ce eșuează obiectivele și cum poate metoda unui om de știință să ne schimbe viața