Prima pagină » Știri politice » „Virgula politică” MRU: Lăzăroiu, un „zgomot parazit”

„Virgula politică” MRU: Lăzăroiu, un „zgomot parazit”

„Virgula politică
După câteva zile de tăcere, ex-premierul Mihai Răzvan Ungureanu răspunde atacului consilierului prezidențial Sebastian Lăzăroiu, care l-a etichetat pe el și pe Adrian Papahagi drept „două virgule în politică".

După câteva zile de tăcere, ex-premierul Mihai Răzvan Ungureanu răspunde atacului consilierului prezidențial Sebastian Lăzăroiu, care l-a etichetat pe el și pe Adrian Papahagi drept „două virgule în politică”.

În cursul unei conferințe de presă susținute sâmbătă la Brașov, unde s-a desfășurat ședința Colegiului Director al Partidului Forța Civică, Mihai Răzvan Ungureanu a fost întrebat de jurnalistul gândul dacă a înțeles ieșirea lui Lăzăroiu drept un mesaj al președintelui Băsescu, în replică la solicitarea sa insistentă de a se stabili cât mai rapide un candidat unic al dreptei la prezidențialele din 2014.

„Răspunsul este foarte clar și foarte decis: nu, nu cred, este una dintre libertățile pe care domnul consilier prezidențial Lăzăroiu și le asumă. Noi nu i-am răspuns până acum, nu am considerat că este necesar să facem acest lucru, cred că domnia sa trebuie întrebat dacă are cuvenita competență și libertate, în calitatea oficială pe care o are, să se exprime în acest mod. Din punctul nostru de vedere, asemenea replici sunt zgomote parazite, care din păcate reflectă lipsa de decizie, atitudinea timorată a dreptei și incapacitatea momentană de coagulare a unei voci puternice. Noi ne desprindem de această atitudine, considerăm că Partidul Forța Civică nu are timp de pierdut și-i lăsăm pe cei care au timp de glume să-și vadă liniștiți de timpul lor”, a răspuns MRU.

În același registru a venit și răspunsul la întrebarea dacă va încerca să repete sceneta „Fiți ungurenii mei!”, pentru a se legitima, într-un fel sau altul, ca lider al opoziției de dreapta și implicit candidat al acesteia pentru Cotroceni, profitând de degringolada din PDL. „Ca președinte al unui partid parlamentar de opoziție, Forța Civică, nu cred că-mi pot permite luxul de a nu ridica vocea și de a aștepta momentul propice – și pun expresia între ghilimele – când, pe seama unor compromisuri, partidul ar putea să fie interesant și pentru cei de la putere. Partidul Forța Civică nu va face niciodată compromisuri toxice cu Puterea, pe seama asigurării unor privilegii mărunte, nu se va compromite, din punctul acesta de vedere ridicăm vocea și vom demonstra, timpul va demonstra, în următoarele două – trei săptămâni, care este vocea cea mai puternică și mai articulată din Opoziție”.

„Vom avea, în cel mai scurt timp, antamarea de discuții clare cu PDL și PNȚCD pentru a discuta subiectul promovării unui candidat unic pentru poziția supremă din stat. Aceste discuții dorim să le inițiem noi, pe baza protocolului politic al ARD, care nu a fost denunțat de nimeni și care este cărămida pe care se poate construi o colaborare politică, începând de astăzi încolo. Și vom vedea, pe seama disponibilității partenerilor noștri politici din centru-dreapta, în ce măsură va exista sau nu intenția de a merge de la discuții la realizarea unui obiectiv comun cât mai repede posibil. Noi suntem pregătiți pentru a oferi nu doar un nume, ci un portret dezirabil al candidatului la președinție, un ansamblu de calități pe care credem că ar trebui să le aibă. Momentul în care vom face publică o asemenea propunere depinde însă de proiectele noastre politice și de pașii tactici pe care urmează să-i facem, care vizează, între altele, creșterea puterii politice și a greutății Partidului Forța Civică”, a mai spus Ungureanu.

În contextul în care Forța Civică va avea candidați proprii și la europarlamentare, MRU a mai fost întrebat dacă va candida separat la prezidențialele de anul viitor, în cazul în care „obiectivul comun” pentru Cotroceni nu va fi el. Fostul premier nu a exclus câtuși de puțin o asemenea eventualitate. „Partidul Forța Civică are răspuns la toate întrebările și este pregătit să-și promoveze propriii candidați pentru procesele electorale din 2014”, a conchis el.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Noua țară membră a UE! Are 630.000 de locuitori și intră PRIMA după Croația
Digi24
Tanczos Barna, după botezul lui Alfred Simonis: „Noi la UDMR nu avem asemenea evenimente. La nunta domnului Kelemen nu au ieșit știri”
Cancan.ro
'Sfârșitul Lumii va fi pe 13 noiembrie 2026'. În 1960, un matematician renumit a calculat data exactă a Apocalipsei
Prosport.ro
FOTO. Rivala Simonei Halep, imagini incendiare din vacanța în Maldive
Adevarul
Românul care l-a consiliat pe Trump dezvăluie ce sfaturi i-ar da acum: „Să nu uităm că pe vremuri a fost democrat”
Mediafax
LOVITURĂ pentru consumatori! De ce oprește Spania ieftinirea uleiului de măsline
Click
„Cancer?” Tudor de la Fly Project, de nerecunoscut după ce a slăbit peste 40 de kilograme
Digi24
Gen. Dorin Toma, fost comandant NATO: „România începe târziu proiectul unei baze americane permanente”. Cu cât suntem în urma Poloniei
Cancan.ro
Umilită de Marco după noaptea petrecută împreună, Gabriella nu s-a mai putut abține! A cedat și...
Ce se întâmplă doctore
Îl mai recunoști pe adolescentul din „Karate Kid”? Ralph Macchio împlinește 65 de ani
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Mașina Zilei: Skoda Scala 2021, compacta ideală pentru familii și oraș. Puncte forte și compromisuri la sub 8.000 de euro
Descopera.ro
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Sorin Ene, invitat la „Podcast cu Prioritate” #116 by ProMotor. Drift, familie, mașini spectaculoase și noua generație de piloți din România
Mediafax Italia
Codul secret care TE POATE SALVA pe stradă!
Mediafax Spania
BREAKING! Șoferului premierului, ARESTAT!