Prima pagină » Știri politice » Voinescu,despre propunerea lui Ponta: Nu putem înfrânge prin voința politică prevederile Constituției

Voinescu,despre propunerea lui Ponta: Nu putem înfrânge prin voința politică prevederile Constituției

Voinescu,despre propunerea lui Ponta: Nu putem înfrânge prin voința politică prevederile Constituției
Purtătorul de cuvânt al PDL, Sever Voinescu, a declarat, joi, pentru MEDIAFAX, că forțele politice pot ajunge "la orice acord politic visează" Victor Ponta, dar nu pot înfrânge prin voința lor politică prevederile Constituției, menționând că premierul "lansează false întrebări".

Purtătorul de cuvânt al PDL, Sever Voinescu, a declarat, joi, pentru MEDIAFAX, că forțele politice pot ajunge „la orice acord politic visează” Victor Ponta, dar nu pot înfrânge prin voința lor politică prevederile Constituției, menționând că premierul „lansează false întrebări”.

Voinescu a precizat că, potrivit Constituției, durata unei legislaturi poate fi scurtată într-o singură situație, și anume cea în care președintele României dizolvă Parlamentul, ca urmare a respingerii a două propuneri de guvern.

„O altă formulă constituțională pentru reducerea cu o lună sau cu două luni a duratei actualei legislaturi nu există. Putem să ajungem la orice acord politic vizează domnul Ponta, dar nu putem înfrânge prin voința noastră politică, chiar și unită, prevederile Constituției”, a declarat Sever Voinescu.

El a arătat că, pe de altă parte, Victor Ponta are acum o majoritate „cu care își poate trece bugetul (prin Parlament – n.r.) dacă e atât de sigur că va câștiga detașat alegerile, cum tot spune”.

„Din punctul meu de vedere, domnul Ponta lansează false întrebări, pentru a acoperi lipsa răspunsurilor la următoarele: de ce îl acoperă pe Adrian Năstase, de ce îl acoperă pe Dan Voiculescu prin menținerea lui Daniel Constantin la Agricultură, de ce nu este în stare să găsească un ministru al Educației și altele asemenea. Repet, noi nu putem, prin voință politică, să înfrângem această dispoziție constituțională”, a mai spus Sever Voinescu.

Liderul PSD, premierul Victor Ponta, a declarat că alegerile parlamentare ar trebui organizate în luna octombrie, astfel încât noul Guvern să își poată promova în Parlament proiectul de buget cel târziu în luna noiembrie, spunând că speră să ajungă cu PDL la un acord politic în acest sens.

„Încerc să obțin un acord al tuturor forțelor politice, pentru că aici nu este vorba de a impune ceva, și sper să fie până la urmă și PDL de acord, chiar dacă tactica lor acum este să nu fie de acord cu nimic. Eu cred că ar trebui să facem alegerile parlamentare undeva în luna octombrie. Constituțional este un mic impediment, deoarece este o prevedere care spune că trebuie în 20 de zile de la alegeri să convocăm noul Parlament, dar dacă avem un acord politic și dacă întrebăm și Curtea Constituțională, să nu adoptăm o hotărâre care să nu fie declarată neconstituțională, cred că este în interesul tuturor ca în luna octombrie când, până să vină sărbătorile de iarnă, până să vină zăpada, ploaia, toate celelalte, să avem alegeri, iar noul Guvern să aibă timp să își adopte bugetul în Parlament în luna noiembrie, nu cum am făcut tot timpul, în decembrie, de Crăciun, când nu este nimeni atent”, a spus Ponta, la Realitatea TV.

El a precizat că a discutat despre acest subiect atât cu cei din USL, cât și cu cei de la UDMR și UNPR, intenționând să aibă o discuție similară și cu reprezentanții PDL, probabil după alegerile locale.

„Să discutăm, este și în avantajul lor până la urmă”, a adăugat Ponta.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Alarmă pentru tineri: conservantul alimentar care apare în tot mai multe cazuri fatale
Digi24
Mesaje de „La mulți ani” pentru Sfânta Maria 2026: Urări pe care să le trimiți sărbătoriților pe 15 august
Cancan.ro
Alertă seismică în România! Un nou cutremur a fost înregistrat în Vrancea
Prosport.ro
„Doamna Diana, ne omorâți”. Imagini incendiare cu fosta soție a lui Claudiu Niculescu, în costum de baie
Adevarul
Care sunt șansele ca R. Moldova să renunțe la independență pentru a intra în UE. Scenariul unirii cu România, analizat de presa internațională
Mediafax
A spart peretele și a rămas fără cuvinte! Ce a găsit un student valorează 9 milioane de euro
Click
Ce a vorbit Dan Alexa cu Alina Pușcău după ce boala s-a agravat. „Să ne rugăm pentru ea că e mult mai greu”
Digi24
Cum a pregătit Rusia „trupe de șoc” care să creeze haos în Rep. Moldova: Un plan pus la cale din „Silicon Valley”-ul Kremlinului
Cancan.ro
Cu ce se ocupă acum pensionarul de pe Transfăgărășan? Incidentul deosebit de GRAV care l-a retrogradat din funcție. Avem detalii 💣
Ce se întâmplă doctore
Cum arată casa de 21 de milioane de dolari în care locuiesc Meghan Markle și Prințul Harry. „Este vindecător. Te simți liber”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Afecțiuni medicale din cauza cărora șoferii pot ajunge la închisoare. Problema e tratamentul, nu boala
Descopera.ro
Un studiu, în premieră, dezvăluie că doar o oră în plus de somn îi ajută pe studenți să aibă note mai bune
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BUBULINA: – Facem dragoste de trei ori pe săptămână!
Descopera.ro
Cartofii „fierb” în pământ, în Asia. Val de căldură record