Prima pagină » Știri politice » Zgonea reclamă la CCR modificarea Regulamentului Camerei Deputaților

Zgonea reclamă la CCR modificarea Regulamentului Camerei Deputaților

Zgonea reclamă la CCR modificarea Regulamentului Camerei Deputaților
Fostul președinte al Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea, a sesizat recent CCR cu privire modificarea Regulamentului Camerei, afirmând că sesizarea va fi judecată pe 21 iunie.

„În concordanță cu prevederile Regulamentului, președintele Camerei este singurul abilitat în afară de grupurile parlamentare. Bineînțeles (că am sesizat CCR-n.r.) și va fi judecată pe 21 iunie. Am depus sesizarea în urmă cu câteva zile, în termenul legal”, a declarat fostul președinte al Camerei Deputaților Valeriu Zgonea pentru MEDIAFAX.

El a afirmat că a invocat în sesizarea făcută la CCR faptul că prin modificările aduse Regulamentului Camerei Deputaților se încalcă „tot ce este strict legat de atribuțiile constituționale”.

„Am atras atenția că modificările la Regulament, în forma în care au fost făcute, încalcă prevederi ale CCR (…) Acolo sunt câteva noțiuni care au fost modificate neregulamentar de Comisia de regulament și au fost încălcate de la articolul 85 până la articolul 155. Am atras atenția că sunt câteva expresii care redefinesc dreptul și CCR este singura care se poate pronunța asupra constituționalității modificărilor aduse Regulamentului Camerei. Modificările care au fost făcute nu respectă spiritul Constituției, din punctul meu de vedere. Ele sunt aplicabile, ieri a fost făcută revocarea președintelui, ceea ce înseamnă că din expresia pe care o folosesc constituționaliștii este un act legal și regulamentar, dar neconstituțional”, a explicat Valeriu Zgonea.

Revocarea lui Zgonea s-a produs după ce adresa Comisiei de stat privind revocarea președintelui Camerei Deputaților a fost înaintată Birourilor Permanente reunite, iar acestea au decis să transmită punctul de vedere al Comisiei către Cameră, care a introdus-o apoi pe ordinea de zi a Biroului Permanent și a plenului de luni. Deputații au adoptat proiectul de hotărâre pentru revocarea lui Valeriu Zgonea cu 167 de voturi „pentru”, 32 „împotrivă” și o abținere.

Deputații au adoptat săptămâna trecută și modificările la regulamentul Camerei cu 204 voturi „pentru”, un vot „împotrivă” și 88 de abțineri, introducând două noi modalități de revocare a președintelui acestui for- prin vot sau prin retragerea sprijinului politic.

Deputații au modificat articolul 21, alin. 4 din regulamentul Camerei, după cum urmează: „Calitatea de Președinte al Camerei Deputaților (…) încetează înainte de expirarea mandatului ca urmare a revocării în condițiile prezentului regulament sau, încetează de drept, în următoarele condiții: lit. d) în caz de pierdere a sprijinului politic, potrivit art. 32, alin. (3) din legea nr. 96 / 2006, republicată, la data informării plenului Camerei Deputaților despre încetarea calității de membru al Biroului Permanent”. Articolul în vigoare anterior prevedea doar: „Calitatea de președinte al Camerei Deputaților sau cea de membru al Biroului permanent încetează în urma demisiei, a revocării sau a pierderii calității de deputat”.

O altă modificare a regulamentului Camerei pentru facilitarea demiterii lui Valeriu Zgonea a fost adusă articolului 26 și prevede cine poate face propunerea de revocare din funcție. Astfel, potrivit amendamentului depus și adoptat, noul articol are următoarea formulare: ”Propunerea de revocare (n. r. a președintelui Camerei Deputaților) se face în scris de către liderul grupului parlamentar respectiv (n.r. care l-a propus). Articolul în vigoare prevede că „propunerea de revocare se face în scris de către liderul grupului parlamentar căruia îi aparține membrul biroului a cărui revocare se solicită”.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Viitorul mașinilor chinezești în Europa: UE a luat decizia momentului
Digi24
Donald Trump s-a autoproclamat „președinte interimar al Venezuelei”. Imaginea postată de liderul american pe platforma sa socială
Cancan.ro
BREAKING! Mario Iorgulescu vrut să se SINUCIDĂ. Mesajul de ADIO lăsat părinților
Prosport.ro
Cristina ICH, apariție hot în costum de baie, în St. Barts
Adevarul
Ce se află sub gheața celei mai mari insule din lume. Pământul le-a ascuns aici dintr-un motiv anume
Mediafax
Criză în America! Cât a ajuns să coste o banală pizza cu brânză
Click
Bijuteria regală, veche de 1.100 de ani, care are gravat mesajul: „Alfred a poruncit să fiu făcută”
Digi24
Reacția Chinei după ce Donald Trump a declarat că SUA vor prelua Groenlanda ca să nu ajungă pe mâinile Beijingului
Cancan.ro
Câți bani a primit Iustin HVNDS, de la Antena 1, pentru cele doar 3 zile la Survivor 2026
Ce se întâmplă doctore
O mai țineți minte pe Adela Lupșe, cunoscută pentru replica „Vreau să sune telefonul”? Cum arată acum, la 10 ani de când a renunțat la tv
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Un McLaren diferit de toate: povestea INCREDIBILĂ a monopostului care a însoțit titlul lui Lando Norris
Descopera.ro
Polul Sud tocmai s-a mutat! Cum a fost posibil?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BUBULINA: – Explică-mi și mie de ce te-ai culcat cu soră-mea?
Descopera.ro
Test de cultură generală. Cât timp ar dura să zbori în jurul lumii?