INTERVIU document. Istoricul Marius Oprea și Corneliu Mănescu (1996): „După Scrisoarea celor 6, a urmat pentru mine o anchetă care a durat opt luni” (Partea I)

Redactor:
Marius Oprea
INTERVIU document. Istoricul Marius Oprea și Corneliu Mănescu (1996): „După Scrisoarea celor 6, a urmat pentru mine o anchetă care a durat opt luni” (Partea I)
Fostul ministru de Externe, Corneliu Mănescu, (1916-2000) a fost unul dintre semnatarii "Scrisorii celor 6", un gest de opoziție în interiorul Partidului Comunist Român, care nu a rămas nesancționat de Nicolae Ceaușescu, fostul secretar general dorind să arate că menține sub un control strict PCR. Campania Revoluție 30 vă prezintă un interviu realizat de istoricul Marius Oprea cu Corneliu Mănescu și care a fost realizat în 1996.

În 1971, întoarcerea lui Nicolae Ceaușescu din China și Coreea de Nord a fost momentul care avea să constituie în România debutul cultului personalității și a fundamentării „național-comunismului”, ca opoziție față de Moscova a regimului de la București. Noua orientare a nemulțumit o serie de activiști de partid rămași fideli Moscovei, dintre care cel mai cunoscut a fost Ion Iliescu.

De la simplele discuții în Herăstrău ale unor activiști nemulțumiți și marginalizați și pînă la conturarea unei opoziții în partid, menită să încerce răsturnarea de la putere a lui Ceaușescu nu a mai fost decît un pas. Acesta s-a concretizat însă abia 18 ani mai tîrziu, prin Scrisoarea celor 6, singurul „gest de opoziție” față de Ceaușescu în interiorul partidului care a avut notorietate.

Corneliu Mănescu, (n. 6 februarie 1916Ploiești, – d. 26 iunie 2000București) a fost ministru de Externe al României (1961-1972), iar la 19 septembrie 1967 a fost ales președinte al celei de-a XXII-a sesiuni a Adunării Generale a ONU; a fost prima dată când un reprezentant al unei țări socialiste era ales în această funcție.

Anterior, ocupase funcții politice în cadrul Ministerului Apărării, cu gradul de general-maior. La 11 martie 1989, a fost unul dintre semnatarii „Scrisorii celor 6”, care aducea critici dure politicii interne și externe a lui Nicolae Ceaușescu, un gest cu ecouri importante în medile externe, dar fără niciun efect în interiorul partidului. Pozițiile lui Ceaușescu au rămas neclintite, iar asupra semnatarilor s-a revărsat furia dictatorului. Am stat de vorbă ca reporter-corespondent al postului de radio Europa Liberă în 7 martie 1996 cu Corneliu Mănescu, la aproape șapte ani de la acest act de curaj, care a fost prima fisură în „partidul-monolit”, anunțând sfîrșitul dictaturii la finele aceluiași an. 

Problema aceasta, a sănătății mele,  a fost de mai multe ori subiect de discuție și în anumite situații a căpătat chiar dimensiuni politice

Marius Oprea: Domnule Mănescu, au existat o serie de zvonuri privind starea sănătății dumneavoastră. Cel puțin, eu așa am fost informat, că sînteți foarte bolnav.

Corneliu Mănescu: Problema aceasta, a sănătății mele a fost de mai multe ori subiect de discuție și în anumite situații a căpătat chiar dimensiuni politice. Prima dată a fost în 1972, cînd am fost îndepărtat de la Ministerul de Externe. Era exact cu o zi înainte de vizita pe care trebuia să o facem în Belgia. Așteptam cu multă bucurie întîlnirea cu prietenul meu, ministrul de externe, Pierre Armin. Atunci mi s-a comunicat hotărîrea de destituire. Această mișcare a stîrnit foarte multe discuții și în țară, dar mai ales în străinătate. Atunci, Ministerul de Externe a fost obligat să trimită o circulară tuturor ambasadelor noastre din străinătate, afirmînd că starea sănătății mele nu mai îmi permite să îmi continui funcția de ministru de externe, în care lucram de aproape 12 ani. A mai fost un moment cînd sănătatea mea a constituit un subiect animat.

Citește continuarea pe platforma REVOLUTIONS

Inchide