Prima pagină » Sănătate » A fost creat un test sangvin capabil să depisteze cancerul pulmonar în stadii incipiente

A fost creat un test sangvin capabil să depisteze cancerul pulmonar în stadii incipiente

A fost creat un test sangvin capabil să depisteze cancerul pulmonar în stadii incipiente
Medicii francezi din Nisa au anunțat sâmbătă că au pus la punct un test revoluționar care este capabil să depisteze cancerul pulmonar în stadii incipiente, grație unei simple analize de sânge, informează lefigaro.fr.

Potrivit cercetătorilor coordonați de profesorul Paul Hofman de la Spitalul Universitar din Nisa, noul test sangvin reprezintă „o descoperire extraordinară în domeniul cancerelor pulmonare invazive”.

Studiul realizat de cercetătorii francezi a fost publicat în revista științifică americană Plos One.

Grație acestui studiu, va fi posibil, peste câțiva ani, ca medicii să depisteze de o manieră precoce orice cancer pulmonar, cu ajutorul unei simple analize de sânge, iar acest fapt va putea fi realizat cu câteva luni sau chiar cu câțiva ani înainte ca tumorile să devină vizibile și să poată fi detectate prin intermediul tehnicilor clasice – radiografii și tomografii.

„Am avut această idee în 2008, ne-am gândit să folosim această tehnică de detectare, utilizată deja pe persoane care au raportat un cancer pulmonar, dar aplicând-o de această dată asupra persoanelor cu risc crescut de îmbolnăvire, dar care nu prezintă încă tumori canceroase”, a explicat profesorul Hofman.

„Am ales pentru acest studiu un grup de 168 de persoane, din orașele Nisa și Nancy, diagnosticați cu o bronhopatie cronică obstructivă. Pentru cinci dintre ei, adică 3%, testul sangvin a evidențiat prezența unor celule tumorale circulante (CTC) care joacă rolul de santinelă, a unui sistem de alertă. În lunile care au urmat, un nodul tumoral a apărut într-adevăr la acei cinci pacienți, confirmând astfel în procent de 100% sensibilitatea testului. Cu toții au putut să fie operați într-un stadiu precoce și sunt astăzi considerați vindecați”, a adăugat cercetătorul francez.

Depistarea în stadii precoce a cancerului pulmonar, unul dintre cele mai grave dintre toate tipurile de cancer – rata de supraviețuire în primii cinci ani după diagnosticare este sub 15% – este crucială pentru că, în majoritatea cazurilor, atunci când medicii descoperă o tumoare pe radiografii, tratamentul necesar este foarte dificil de suportat, iar șansele de vindecare sunt minime.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Mario De Mezzo nu dă înapoi! Primarul Slatinei: „Dacă aș da timpul înapoi, aș lua aceleași decizii”
Digi24
„Un atac împotriva Federației Ruse”. Moscova amenință direct Republica Moldova
Cancan.ro
Motivul REAL pentru care Denise Rifai a fost înlocuită cu Cătălin Măruță la Antena 1
Prosport.ro
FOTO. Antonela, iubita mult mai tânără a milionarului Arpad Paszkany, în jacuzzi
Adevarul
Fata din Roșiori de Vede care a absolvit Harvard și lucrează la NATO. Povestea Laviniei Teodorescu: „M-aș întoarce oricând în România”
Mediafax
Fenomen SPECTACULOS astăzi! Eclipsa de Soare poate fi observată din România. Care sunt cele mai bune locuri
Click
România, zgâlțâită de cutremure! Sofia Vicoveanca stă într-un bloc cu bulină roșie: „E pericol!” Avertismentul arhitectului Mihai Albu
Digi24
Noi informații despre accidentul mortal din centrul Brașovului. Ce s-ar fi întâmplat, de fapt, cu șoferul
Cancan.ro
Anna și pensionarul MApN s-au autodenunțat. Gestul de pe Transfăgărășan e pistol cu apă. Iubirea lor a trecut granița (și nu doar o dată)!
Ce se întâmplă doctore
Dieta cu două mese pe zi a Amandei Holden! Actrița își expune cu nonșalanță trupul perfect, la 55 de ani
Ciao.ro
De ce a lipsit Vierme de la reuniunea Animal X de la UNTOLD 2026. Explicația oferită de Șerban Copoț
Promotor.ro
Problema neașteptată a cablurilor pe bază de soia. Un șofer a plătit scump
Descopera.ro
Furnicile lucrează mai bine în grupuri mari, au aflat oamenii de știință
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Ieri m-am jucat cu soția de-a doctorița și pacientul!
Descopera.ro
Deținerea unui câine ar putea avea efecte surprinzătoare asupra sănătății copiilor, indică un studiu