Prima pagină » Sănătate » Ce nu trebuie să lipsească din trusa medicală pe care o luăm cu noi în vacanța de iarna

Ce nu trebuie să lipsească din trusa medicală pe care o luăm cu noi în vacanța de iarna

Dr. Ilinca Tranulis, medic pediatru și specialist în lactație, a vorbit, în cadrul emisiunii Super Neatza cu Răzvan și Dani, despre ce ar trebui să conțină trusa medicală dacă mergem în vacanța de iarnă.

„Dacă sunt părinți care merg cu copiii la schi, obligatoriu asigurare medicală, mai ales dacă pleacă în străinătate. Din nefericire, accidente se pot întâmpla. Accidentele de la schi au, de multe ori, nevoie de îngrijiri serioase. Dacă se poate, cei mici au nevoie de cască la orice fel de sport de iarnă.

În trusa de medicamente avem nevoie de termometru și antitermice. Virozele sunt și la munte. De asemenea, dacă varsă copilul, trebuie să putem să îi administrăm supozitor. Vor fi în continuare copii răciți. Avem nevoie de picături de nas, apă de mare cu mai multă sare, care ne ajută să uscăm secrețiile mai repede și să scăpăm puțin mai repede de ele. Dacă avem bebeluși, un aspirator nazal s-ar putea să ne fie de mare folos”, a declarat Ilinca Tranulis.

De asemenea, medicul recomandă să avem grijă și de partea digestivă.

„Schimbăm mediul, mâncăm în altă parte, am putea avea tendința să mâncăm mai mult și poate lucruri mai puțin obișnuite. Trebuie să ne ocupăm și de partea digestivă (tot felul de picături de dureri de burtă, pliculețele cu praf, în caz de diaree, supozitoare cu antivomitiv și tot felul de lucruri pentru indigestii sau pentru enterocolite)”, a mai spus aceasta.

Referitor la infecțiile virale, medicul avertizează că pot apărea dacă punem mâna pe tot felul de obiecte contaminate. „Le putem lua din locuri noi, nespălându-ne suficient de bine pe mâini. E posibil să primim și un astfel de cadou mai neplăcut.”

Întrebată cât poate să dureze o febră, Ilinca Tranulis a spus: „Văd panica asta la părinți. Va fi ceva mai dificil accesul la un medic, dar camerele de gardă funcționează ca de obicei și medicii sunt pregătiți. Febra durează, ca de obicei, 3 zile. Ca la orice viroză, în primele 2 zile vedem o febră mai mare (39-40). Valoarea febrei nu înseamnă o boală mai gravă. Ideal, în astfel de cazuri, copilul să stea liniștit într-o cameră, să-l izolăm de alte persoane, pentru că este cel mai probabil și foarte contagios și îmbolnăvește și alte persoane. După trei zile de febră, cel mai probabil vedem că febra e ceva mai mică și la distanțe mai mari. Este semn că starea este spre bine. Totuși, există și viroze, cum e gripa, cu 4-5 zile de febră.”

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
BALA 2, încă un VIS frumos. Ar putea scoate România din criză, dar a fost SUSPENDAT deocamdată
Digi24
„Părăsiți imediat Rusia”. SUA cer cetățenilor săi să fugă din țara lui Putin din cauza ciumei din Siberia
Cancan.ro
ULTIMA postare făcută de Cristina Mărie, înainte să moară la 37 de ani. A sperat la un miracol până în ultima clipă 😢
Prosport.ro
FOTO. I-a trimis fostei soții discuții de pe grupul de Whatsapp al MasterChef în care controversata vedetă era vorbită de rău
Adevarul
Frații Pavăl, proprietarii Dedeman, au dat statul în judecată după ce au fost despăgubiți cu 5 lei/mp pentru un teren expropriat
Mediafax
DETALII-ȘOC ale arestării lui Georgescu: apeluri cu omul pe care „nu-l cunoaște”, banii trimiși de socru
Click
Flavia Mihășan, taxată de Mircea Badea după intervenția la nas. Greșeala care i-a atras atenția prezentatorului: „Nu există operație pentru asta”
Digi24
„Simion mi-a spus că știe că Georgescu este nebun”, susține jurnalistul Valeriu Nicolae. Reacția AUR
Cancan.ro
Cristina Mărie, prietena de familie a lui Culiță Sterp, a murit la doar 37 de ani. Boala RARĂ de care suferea
Ce se întâmplă doctore
Semnele discrete ale unui AVC pe care mulți le pun pe seama oboselii. Pot dispărea în câteva minute
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Se schimbă Codul Rutier pentru motocicliști. Vor putea înainta printre mașini și folosi benzile de autobuz
Descopera.ro
Cine a inventat termenii „UFO” și „extraterestru”? Povestea cuvintelor folosite pentru misterele cerului
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Alinuţa: – Îmi plac bărbații puternici, dar sensibili!
Descopera.ro
Un oraș din Japonia a inventat mii de locuitori ca să ia mai mulți bani de la stat
Mediafax Italia
Cum POȚI ANULA O AMENDĂ pentru radar?! Regula celor 1000 de metri
Mediafax Spania
Marea modificare la semafoare a intrat în vigoare: ce trebuie să facă șoferii?!