Prima pagină » Sănătate » INFORMARE. Cardul de sănătate, obligatoriu de la 1 iulie. CNAS anunță și excepții

INFORMARE. Cardul de sănătate, obligatoriu de la 1 iulie. CNAS anunță și excepții

INFORMARE. Cardul de sănătate, obligatoriu de la 1 iulie. CNAS anunță și excepții
Sursă FOTO: Răzvan Lupica - Mediafax Foto

Cardul de sănătate redevine obligatoriu de la 1 iulie, anunță Casa Naţională de Asigurări de Sănătate. Însă există și excepții – serviciile acordate în cabinetele medicilor de familie şi în ambulatoriul clinic de specialitate. 

CNAS precizează că pentru serviciile acordate în cabinetele medicilor de familie şi în ambulatoriul clinic de specialitate, cardul de sănătate va fi necesar abia din 30 septembrie 2020.

Toate celelalte servicii medicale, serviciile de îngrijiri la domiciliu, medicamentele şi materialele sanitare, precum şi dispozitivele medicale se acordă şi se validează doar în baza cardului de sănătate începând de luna viitoare, potrivit unui comunicat al instituției.

Cardul de sănătate – obligatoriu de la 1 iulie

De asemenea, de la 1 iulie va fi reluată obligativitatea utilizării cardului sănătate pentru serviciile medicale acordate în unităţile sanitare cu paturi şi de către furnizorii de investigaţii paraclinice, furnizorii de îngrijiri medicale la domiciliu / îngrijiri paliative la domiciliu, furnizorii de servicii stomatologice, furnizorii de dispozitive medicale şi furnizorii de medicamente.

„Reintroducem validarea serviciilor medicale cu cardul naţional de sănătate pentru că este necesar să avem o evidenţă mai clară a serviciilor acordate, astfel încât să putem gestiona cât mai eficient fondurile din sistemul de sănătate. De asemenea, pentru că s-a dovedit că serviciile medicale la distanţă au avut un rol important în limitarea răspândirii infectărilor cu COVID-19 şi că acest tip de servicii a fost apreciat atât de medici, cât şi de pacienţi, căutăm soluţii pentru a introduce cu caracter permanent consultaţiile la distanţă în sistemul de sănătate, mai ales pentru pacienţii cu boli cronice stabilizate”, a spus Adela Cojan, preşedintele CNAS, potrivit sursei citate.

Ce consultații pot fi făcute de la distanță

Consultaţiile medicale acordate în asistenţa medicală primară şi ambulatoriul de specialitate clinic, inclusiv serviciile conexe actului medical furnizate de psiholog şi logoped, pot fi acordate şi la distanţă, utilizând orice mijloace de comunicare. Acesta lucru este valabil până la 30 septembrie. De precizat este că aceste consultaţiile medicale la distanţă se acordă cu încadrarea în numărul maxim de 8 consultaţii pe oră.

Consultaţiile la medicul specialist din ambulatoriu se acordă fără a fi necesar biletul de trimitere, mai arată CNAS.

În urma consultaţiilor acordate la distanţă, medicul de familie sau medicul specialist va emite toate documentele necesare pacientului ca urmare a actului medical, inclusiv prescripţiile medicale; documentele sunt transmise pacientului prin mijloace de comunicare electronică.

Medicii din spital pot elibera, dacă situaţia o impune, la externarea asiguratului, prescripţie medicală pentru medicamente cu şi fără contribuţie personală în ambulatoriu pentru maximum 90 de zile.

Pentru situaţiile care necesită prezentarea de documente casei de asigurări de sănătate de către asigurat, documentele pot fi transmise casei de asigurări de sănătate prin mijloace electronice de comunicare; mijloacele electronice de comunicare se pot folosi şi pentru transmiterea de către casele de asigurări de sănătate a documentelor eliberate, necesare asiguraţilor.

Valabilitatea unor documente, prelungită

S-a prelungit până la data de 30 septembrie termenul de valabilitate pentru anumite documente a căror valabilitate expiră până la această dată

  • biletele de trimitere pentru specialităţi clinice, inclusiv pentru specialitatea medicină fizică şi de reabilitare;
  • biletele de trimitere pentru specialităţi paraclinice;
  • recomandările medicale pentru dispozitive medicale, tehnologii şi dispozitive asistive – ce se depun / se transmit la casa de asigurări de sănătate;
  • deciziile de aprobare pentru procurarea dispozitivului medical, tehnologiilor şi dispozitivelor asistive;
  • deciziile de aprobare emise de către comisia de specialitate de la nivelul Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate pentru efectuarea investigaţiei PET-CT, mai arată CNAS.

Medicii de familie pot prescrie în continuare pentru pacienţii cronici inclusiv medicamentele restricţionate din Lista de medicamente compensate şi gratuite care se acordă în cadrul programelor naţionale de sănătate, cu menţiunea că pentru medicamentele care se eliberează în baza unor protocoale terapeutice şi a unor formulare specifice este necesară evaluarea periodică a medicului de specialitate pentru a confirma sau modifica schema de tratament, la termenele prevăzute în protocoalele terapeutice sau în scrisorile medicale.

De asemenea, persoanele asigurate pentru concedii şi indemnizaţii de asigurări sociale de sănătate pentru care a fost instituită măsura de carantină ca urmare a unei suspiciuni de infectare cu COVID-19 beneficiază de concedii şi indemnizaţii pentru carantină, indiferent de locul în care aceasta se instituie. Certificatele de concediu medical se eliberează de către medicii de familie după ultima zi a perioadei de carantină, dar nu mai târziu de 30 de zile calendaristice de la data încetării perioadei de carantină. Certificatele de concediu medical eliberate se pot transmite de către medicii curanţi către persoanele asigurate, respectiv de către persoana asigurată către angajatori/case de asigurări de sănătate şi prin mijloace electronice de transmitere la distanţă.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Bolojan despre Crăciun: Ce își dorește, ce face și ce mănâncă
Digi24
EXCLUSIV Avertismentul lui Diaconescu, după ce serviciile secrete americane au dezvăluit planul lui Putin în Europa: „Rusia nu neagă”
Cancan.ro
Ce au putut face Andra și Cătălin Măruță în avion, în fața tuturor pasagerilor. 'Eu făceam plângere la compania aeriană'
Prosport.ro
FOTO. Antrenoarea de tenis care predă în rochii îndrăznețe și pantofi cu toc a atras atenția tuturor
Adevarul
Judecătorul care a desființat decizia CCR de anulare a alegerilor din 2024, prezent la discuțiile cu Nicușor Dan. Ce a propus la Cotroceni
Mediafax
Ce promite Ilie Bolojan pentru anul viitor. Vești bune despre inflație și economie, dar și o condiție pusă de premier
Click
Motivul pentru care e bine să pui un bănuț în bradul de Crăciun. Tradiția păstrată din generație în generație
Digi24
Prima reacție a Rusiei la dezvăluirile serviciilor secrete americane privind planul lui Putin de a ataca alte țări din Europa
Cancan.ro
Cutremur în lumea interlopă! Elvis Pian a fost eliberat din închisoare
Ce se întâmplă doctore
Cum se menține în formă Ricky Martin, la 53 de ani! Zeul latino care sfidează timpul
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Fabrica din România care a produs 1 milion de anvelope în 2025. Este singura din lume cu zero emisii de CO2
Descopera.ro
Ceva s-a prăbușit pe Lună! Momentul a fost înregistrat
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Soțul tău are o amantă tânără! Îmi pare rău!
Descopera.ro
Poșta daneză oprește distribuirea scrisorilor după 400 de ani