Prima pagină » Sănătate » Medicul impostor de la Spitalul Ilfov era PROTEJATĂ de șefa de secție. „Aveau o relație FOARTE SPECIALĂ!” Ancheta internă se amână sub pretexte RIDICOLE

Medicul impostor de la Spitalul Ilfov era PROTEJATĂ de șefa de secție. „Aveau o relație FOARTE SPECIALĂ!” Ancheta internă se amână sub pretexte RIDICOLE

Medicul cu diploma falsă de la Spitalul de Urgență Ilfov era protejata șefei de secție, cu care avea o relație "foarte specială". Vezi cum se încearcă mușamalizarea anchetei interne

La Spitalul Județean Ilfov se pregătește mușamalizare cazului medicului impostor Raluca Bîrsan. Deja au început să se invoce tot felul de motive puerile și proceduri care vor amâna concluziile unei anchete interne până când cazul va fi uitat.

„Vreo 2-3 săptămâni ar trebui să dureze comisia de disciplină, dar și aici este o problemă, pentru că încercând să fim obiectivi în această anchetă a comisiei de disciplină, am ajuns la concluzia că va trebui să schimbăm câteva persoane din comisie, pentru că știți cum funcționează și în spitale relațiile de colegialitate. Sunt două persoane din apropierea Secției de ginecologie. Joi, o să fie o nouă decizie pentru o nouă comisie de disciplină. Sunt 7 persoane în comisie, medici ai spitalului”, a declarat, marți, într-o conferință de presă dr.Dan Blendea, purtătorul de cuvânt al Spitalului Județean Ilfov.

Întrebat dacă până în prezent, de când a izbucnit scandalul în care este implicată Raluca Bîrsan, spitalul a luat măsuri administrative împotriva unor angajați care ar putea fi responsabili în acest caz, Blendea a răspuns:

„Este o procedură complicată. Am dat sancțiuni justificate, în trecut, pe absențe, în care petenții au câștigat în Instanță. Nu trecem peste proceduri, pentru că dacă am făcut vreo greșeală în lanțul acesta al anchetei, ne trezim că pierdem. Singurul lucru care s-a întâmplat până acum este rezilierea contractului doamnei Raluca Bîrsan, decizie unilaterală, și dispariția dumneaei din spital”, asigură Blendea.

Potrivit acestuia, în afară de ancheta internă, investigații fac atât Poliția, cât și Consiliul Județean.

„Spitalul este supus în momentul de față unor anchete, atât din partea Poliției cât și din partea Consiliului Județean, cât și din partea administrației spitalului. Am crezut că o să avem finalizate răspunsuri la întrebările pe care le-am avut puse data trecută, dar, termenele legale durează. Consiliul Județean a stabilit o comisie de anchetă prin hotărârea președintelui CJ , care s-a deplasat la spital și a făcut verificările proprii vizavi de cazul Raluca Bîrsan (…) Sancțiunile pot să meargă de la avertismente simple până la desfacerea contractului de muncă”, a mai spus dr. Dan Blendea.

Până în prezent nu a fost depusă nicio reclamație pentru un eventual caz de vătămare, în urma unei intervenții carear fi fost făcută de Raluca Bîrsan.

Mai mulți medici care nu o agreau pe Raluca Bîrsan, voluntara de la Spitalul Ilfov cu diplomă falsă, au demisionat din cauză că s-au exercitat presiuni asupra lor, dezvăluie Al Jashi Isam, un fost medic al Spitalului Județean Ilfov.

„Suspiciunile sunt de mult, au fost foarte mulți colegi de-ai mei hărțuiți, denigrați, obligați să-și dea demisiile din cauza acesteia. Era protejata șefei secției, sunt relațiile foarte speciale, nu pot să declar ce relații. Calitatea profesională este zero. (…) Cuplul ăsta este un diavol, care a păcălit pe toată lumea. Aveau o relație specială și foarte specială. Doamna Alexandrescu Felicia, doamna Silvia Racu și doamna doctor Brașoveanu Geanina, au fost presiunile. Nu o agreau în secție. Eu, din 2016, am fost permanent sub presiune. Am rezistat, mi-au desfăcut contractul de muncă, am dat în judecată, l-am câștigat, reintegrare și despăgubiri”, a declarat fostul medic, la ieșirea de la audieri.

Al Jashi Isam consideră că pacientele au fost puse în pericol și chiar cunoaște cazuri de complicații apărute în urma intervențiilor.

„Făcea noduri la artere și vene, pentru care trebuie să ai o specialitate de chirurgie, ca să facă lucrul ăsta. Făcea legături vene și artere. Asta am văzut. Eu când am venit în spital, în 2011, am găsit-o pe această numită Bîrsan Raluca în spital”, a completat fostul angajat.

Pe 29 septembrie 2016, Al Jashi Isam a reclamat la Poliție furtul halatului medical personal în buzunarul căruia avea parafa medicală.

Diploma falsului medic de la Spitalul Ilfov, fabricată din cea a unui absolvent de jurnalistică

După 10 ani în care s-au făcut că nu observă falsurile evidente din actele în baza cărora o femeie lucra ca „medic voluntar” la Spitalul de Urgență Ilfov, odată cu declanșarea scandalului pornit de la parcagiul italian care opera fără probleme în clinici de chirurgie estetică din București, s-au trezit și autoritățile. Desigur, toți se spală pe mâini și pasează responsabilitatea spre altcineva.

„Am în față contractul de voluntariat încheiat de doamna Bîrsan cu Spitalul Județean de Urgență Ilfov, în 12 martie 2018, contract semnat de un consilier juridic care probabil nu știa că în 2014, 24 iunie, a fost aprobată o lege, 78, care reglementează activitatea de voluntariat în România” declară ministrul Sănătății Sorina Pintea. „Am declarat public că, în sistemul public de sănătate, nu pot fi angajați medici falși. Îmi susțin această afirmație, bazată pe ordinul 869/2015, care prevede ca la înscrierea pentru concurs, un medic trebuie să facă o cerere, să depună o copie certificată după diploma de licență, o copie a certificatului de membru a organizației profesionale cu viza în curs, o dovadă că nu a fost sancționat, în profesia efectuată, un cazier judiciar, un certificat medical, o copie a actului de identitate.”

După ce jurnaliștii au descoperit că Raluca Bîrsan lucra ilegal de 10 ani ca medic voluntar la Spitalul de Urgență Ilfov, reprezentanții Ministerului Sănătății au făcut plângere penală la parchet. „Cred că este obligatoriu să cunoaștem adevărul și de aceea, având un membru în Consiliul de administrație a spitalului, care nu a fost invitat de vreo 6 luni la ședință, vom convoca o ședință de urgență pentru a ni se preciza exact care au fost termenii întocmirii ilegal a unui contract de voluntariat”, reacționează acum ministrul Sănătății.

Diploma falsului medic de la Spitalul Ilfov, fabricată din cea a unui absolvent de jurnalistică

Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” București anunță că voluntara de la Spitalul Ilfov nu figurează în evidențele sale la studiile curriculare de licență sau master. De asemenea, nu a eliberat niciodată o diplomă de licență pe numele Raluca Daniela Bîrsan.

Verificând numărul și seria documentului, reprezentanții Universității „Lucian Blaga” din Sibiu au descoperit că diploma depusă de femeie la spital a fost falsificată prin modificarea unui act original emis de instituție, pentru un absolvent care a terminat… jurnalistica.

„Diploma este emisă de noi,” anunță Teodor Boantă, purtător de cuvânt al ULBS. „Tânărul și-a dat licența la noi și și-a ridicat diploma personal.”

Diploma falsului medic de la Spitalul Ilfov, fabricată din cea a unui absolvent de jurnalistică

Anchetatorii urmează să stabilească cine a falsificat documentul, emis pe numele lui Constantin Alin Barbu și care este implicarea absolventului în această poveste. Pe originalul, emis în 2008, au fost modificate data emiterii (2012, în loc de 2008), durata studiilor (6 ani, în loc de 4 ani), poza și datele personale. Doar seria și numărul au rămas cele originale.

Foto: Hepta

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Nicușor Dan, DEZLĂNȚUIT la adresa AUR: Cu ei la guvernare, ar fi însemnat RETROGRADAREA ratingului de țară într-o săptămână
Digi24
Recompensă de până la 20 de milioane de dolari pentru oricine furnizează informații despre instalațiile nucleare ale Iranului
Cancan.ro
Fostul iubit al Rocsanei Marcu, 'executat' de propriul șofer în Seychelles! Lovitură ca-n filme, cu milioane și documente falsificate
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă femeie din lume a încins rețelele sociale cu o poză în oglindă: „Superbă!”
Adevarul
Țara europeană cu cel mai ridicat nivel de trai caută 335.000 de angajați. Meseriile pentru care angajează străini
Mediafax
TRAGEDIE în Bulgaria! Accidente în lanț pe autostradă, un român printre RĂNIȚI
Click
Dan Nuțu, în stare gravă la spital! Actorul ar fi suferit un accident în locuința din România
Digi24
A moștenit 12 milioane de dolari, dar nu are acces la bani pentru că tatăl ei a pus 2 condiții înainte de a muri
Cancan.ro
Nu tot ce ai acumulat în timpul căsătoriei se împarte la divorț! Lista bunurilor protejate de lege
Ce se întâmplă doctore
Ce operații estetice are Gabriella Barbu de la Insula Iubirii în zona feselor! Imagini nemaivăzute cu ispita înainte de toate intervențiile
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Black Friday la Dedeman: Cameră de supraveghere cu panou solar care poate supraveghea curtea și locul de parcare
Descopera.ro
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Uranus și Neptun nu ar fi, de fapt, gemeni, relevă noi cercetări
Mediafax Italia
Cresc salariile din 2027?! Ce bonusuri sunt pregătite pentru angajați
Mediafax Spania
Trucul cu capace de bere care a devenit viral după ce a apărut într-un serial