Prima pagină » Sănătate » O folosim aproape zilnic, dar nu știa nimeni că are acest efect

O folosim aproape zilnic, dar nu știa nimeni că are acest efect

O folosim aproape zilnic, dar nu știa nimeni că are acest efect
Guma de mestecat poate fi la fel de eficientă în înlăturarea bacteriilor dăunătoare din cavitatea bucală ca ața dentară, potrivit unui studiu realizat de cercetătorii olandezi, informează dailymail.co.uk.

Studiul, care a fost publicat în revista Plos One, a fost realizat de cercetători de la Universitatea din Groningen, Olanda.

Cercetătorii care au participat la acest studiu au descoperit că o singură gumă de mestecat poate îndepărta aproximativ 100 de milioane de bacterii dăunătoare – circa 10% din cantitatea de microbi din salivă – în 10 minute.

De asemenea, aceștia susțin că guma de mestecat ar putea fi la fel de eficientă ca ața dentară, deși fiecare dintre acestea acționează în zone diferite ale cavității bucale.

În urma studiului, cercetătorii au descoperit că guma a fost foarte eficientă în primele 30 de secunde de mestecare, iar apoi a fost mai puțin folositoare, înlăturând mai greu bacteriile.

Totodată, cercetătorii avertizează că doar guma care nu conține zahăr a fost folositoare, substanța dulce „hrănind” bacteriile din cavitatea bucală.

De asemenea, oamenii de știință spun că, dacă guma este mestecată continuu, în cele din urmă, unele dintre bacteriile absorbite de aceasta se întorc în cavitatea bucală.

Aceștia au mai spus că cercetarea lor ar putea fi folosită pentru crearea unei gume de mestecat care să îndepărteze anumite bacterii – ce pot provoca boli – din cavitatea orală.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Guvernul fără femei. Niciun nume feminin pe lista miniștrilor vehiculați pentru Cabinetul Niculescu
Digi24
Musk a lăsat Ucraina fără Starlink. „Misiuni importante au fost zădărnicite la cererea administrației Trump”
Cancan.ro
Asia Express s-a transformat în Insula Iubirii. Ce s-a întâmplat noaptea, de fapt, între soțul Valeriei Lungu și „ispita” Loredana Chivu
Prosport.ro
Chinezii au rămas impresionați de noua Dacia Spring. Cum au numit design-ul mașinii din România
Adevarul
Stenograme din ședința PSD. Grindeanu și-a avertizat viitorii miniștri: „Nu se va arunca cu flori, ci cu rachete”
Mediafax
PSD a decis să intre în Guvernul Luca Niculescu. Social-democrații ar urma să controleze cele mai multe ministere
Click
Raluca Bădulescu, apariție provocatoare! Ce meserie a avut înainte să devină celebră: „M-a băgat tata”
Digi24
Câștiguri fabuloase din meditații: Un profesor a încasat 110.000 de euro într-un singur an. Ce arată datele ANAF
Cancan.ro
SCANDAL de jumătate de milion de euro în culisele Las Fierbinți! Toma Cuzin se consideră protagonist, dar adversarii din proces îl pun la punct. Ce spune Pro TV
Ce se întâmplă doctore
Data la care pot fi depuse cererile de ajutoare pentru încălzirea locuinței. Care e categoria de persoane care poate beneficia de supliment?
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Reguli noi în 2026 pentru tranzacțiile auto. Dacă nu ai Fiscalul de la vânzător, mai poți înscrie mașina pe numele tău?
Descopera.ro
O nouă specie de pinguin a fost descrisă după mai bine de un secol
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Descopera.ro
Defrișările au scăzut la nivel global, dar e posibil ca situația să nu dureze mult
Mediafax Italia
Lovitură pentru mașinile cu numere străine! Ce prevede Noul Cod rutier?!
Mediafax Spania
Mesajul CIUDAT al lui Trump. Ce a vrut să spună?!