Prima pagină » Sănătate » Obiceiuri alimentare învățate de la părinți care ne îngrașă

Obiceiuri alimentare învățate de la părinți care ne îngrașă

Obiceiuri alimentare învățate de la părinți care ne îngrașă
Lista obiceiurilor alimentare deprinse încă din copilărie, dar care au efect asupra noastra la vârsta maturității

„Nu te ridici de la masă până nu mănânci tot”. Asta ni se spunea în copilărie de cele mai multe ori atunci când eram la masă și, cel mai probabil, aceeași tehnică o aplicăm și în cazul copiilor noștri.

Nutriționiștii spun că o serie de obiceiuri alimentare învățate în copilărie își pun amprenta asupra siluetei noastre atunci când am ajuns la vârsta adultă. Mai jos puteți regăsi o serie de obiceiuri alimentare deprinse încă din copilărie, dar care au efect asupra noastră la vârsta maturității.

● „Nu-ți strica pofta de mâncare”. Mulți părinți au tendința de a le interzice copiilor săi să mănânce înainte de masă. Nutriționiștii spun că acest obicei ar trebui să înceteze, deoarece gustările dintre mese sunt esențiale pentru menținerea unui nivel echilibrat al glicemiei și, implicit, pentru a ține sub control pofta de mâncare. Mai mult, fructele nu trebuie mâncate la masele principale pe post de desert. Ele trebuie mâncate cu cel puțin 30 de minute înainte de masă, sau la două ore după masă, deoarece acestea fermentează și predispun la apariția senzației de balonare.

● „Mănâncă tot din farfurie” este unul dintre îndemnurile care transformă copilul într-un viitor adult obez, mai ales că obișnuim să folosim farfurii mari, pe care le umplem până la refuz.

● „Nu mânca înainte să faci sport că vei avea crampe”. Asta este parțial adevărat. Nutriționiștii spun că foarte importantă este cantitatea de mâncare pe care o servim înainte de a face sport. O masă ușoară, care nu te lasă cu senzația de prea plin, cu 30-60 de minute înainte de a face sport chiar poate ajuta la eficientizarea antrenamentului, deoarece organismul va avea mai multă energie, spre deosebire de momentele când faci sport cu burta goala.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Invazie de șobolani, din cauza temperaturilor mari. „Otrava nu este soluția”
Digi24
De ce s-a deplasat șeful CIA la Moscova. Explicațiile Kremlinului
Cancan.ro
Ștefania a fost dată dispărută pe 24 august 2026. După 24 de ore, a fost găsită moartă
Prosport.ro
Ioana Timofeciuc a luat decizia! A plecat din România după Florinel Coman
Adevarul
După scandalul merdenelei, o nouă controversă la Mița Biciclista: celebrele decorațiuni de pe clădire au fost date jos după sesizări la Poliția Locală
Mediafax
Surpriză în Germania: muncitorii din 5 țări câștigă mai bine decât germanii
Click
Românul care a plecat la 19 ani în Anglia să lucreze ca salahor. 10 ani mai târziu, are o avere cât pentru două vieți
Digi24
Comisia Europeană, îndemnată să blocheze fondurile din PNRR din cauza „amendamentului Fritz”
Cancan.ro
Influencerul Andrei Bordeianu, accident teribil pe motocicletă. Ar fi ajuns în stare gravă la spital
Ce se întâmplă doctore
Cine își mai aduce aminte de Fizz? A vândut celebra haină de blană și s-a retras din muzică. E total schimbat acum
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Indicatorul rutier pe care mulți șoferi îl interpretează greșit. Semnificația se schimbă în funcție de țară
Descopera.ro
Un material uluitor a fost descoperit pe Marte de roverul Perseverance
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Ce caută lenjeria ta la vecinii noștri?
Descopera.ro
Ce spun cercetările despre alegerea unei școli — și de ce majoritatea criteriilor pe care le folosim contează mai puțin decât credem (P)