Prima pagină » Sănătate » Pericol în FARFURIE! România ocupă primul loc într-un sondaj al Uniunii Europene la produse contrafăcute

Pericol în FARFURIE! România ocupă primul loc într-un sondaj al Uniunii Europene la produse contrafăcute

România ocupă primul loc într-un sondaj al UE la produse contrafăcute.

De la băuturi, alimente, îmbrăcăminte și jucării, sute de mii de produse provenite din China și Turcia, ajung pe rafturile magazinelor din România.

Specialiștii susțin că ar trebui să existe controale mai stricte la frontieră și la unitățile care comercializează astfel de produse, potrivit Prima TV.

Anual, comercianții din România pierd 30 milioane de euro din cauza mărfurilor contrafăcute care ajung comercializate.

Dincolo de aspectul financiar, aceste alimente care nu respectă normele europene pot să fie un pericol pentru sănătate.

În câteva alimente a fost găsit chiar nisip în piperul măcinat sau brânza de vacă în brânza de capră, iar în cazul salamului de vită s-a găsit carne de pui sau porc.

Mulți români nu citesc etichetele, dar au încredere în Protecția Consumatorului.

Alții chiar își pun încrederea în comercianți și de multe ori se uită doar la preț, nu și la ingrediente.

Anul trecut, la nivel european, au fost confiscate 800.000 de litri de alcool și 22.000 de tone de alimente contrafăcute.


Citește și: Haine de lux contrafăcute, în valoare de peste un milion de euro, ridicate de la o femeie care le vindea pe Calea Victoriei

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Vestea serii pentru șoferi: motorina se ieftinește de la miezul nopții
Digi24
Mesaje de „La mulți ani” pentru Sfânta Maria 2026: Urări pe care să le trimiți sărbătoriților pe 15 august
Cancan.ro
Alertă seismică în România! Un nou cutremur a fost înregistrat în Vrancea
Prosport.ro
„Doamna Diana, ne omorâți”. Imagini incendiare cu fosta soție a lui Claudiu Niculescu, în costum de baie
Adevarul
Care sunt șansele ca R. Moldova să renunțe la independență pentru a intra în UE. Scenariul unirii cu România, analizat de presa internațională
Mediafax
A spart peretele și a rămas fără cuvinte! Ce a găsit un student valorează 9 milioane de euro
Click
Ce a vorbit Dan Alexa cu Alina Pușcău după ce boala s-a agravat. „Să ne rugăm pentru ea că e mult mai greu”
Digi24
Cum a pregătit Rusia „trupe de șoc” care să creeze haos în Rep. Moldova: Un plan pus la cale din „Silicon Valley”-ul Kremlinului
Cancan.ro
Cu ce se ocupă acum pensionarul de pe Transfăgărășan? Incidentul deosebit de GRAV care l-a retrogradat din funcție. Avem detalii 💣
Ce se întâmplă doctore
Cum arată casa de 21 de milioane de dolari în care locuiesc Meghan Markle și Prințul Harry. „Este vindecător. Te simți liber”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Afecțiuni medicale din cauza cărora șoferii pot ajunge la închisoare. Problema e tratamentul, nu boala
Descopera.ro
Un studiu, în premieră, dezvăluie că doar o oră în plus de somn îi ajută pe studenți să aibă note mai bune
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BUBULINA: – Facem dragoste de trei ori pe săptămână!
Descopera.ro
Bei energizante în fiecare zi? Iată ce se întâmplă cu organismul tău!