Prima pagină » Sănătate » Premieră. Inimi umane miniaturale, create în laborator de cercetătorii scoțieni

Premieră. Inimi umane miniaturale, create în laborator de cercetătorii scoțieni

Premieră. Inimi umane miniaturale, create în laborator de cercetătorii scoțieni
Inimi umane miniaturale, create în laborator

Inimile au fost create cu scopul de a-i ajuta pe oamenii de știință să găsească un leac împotriva hipertrofiei cardiace, o maladie a inimii care poate să provoace moartea subită.

Ele au fost obținute din celule sușă, au diametre de 1 milimetru și se contractă cu 30 de bătăi pe minut.

Deși erau sănătoase inițial, inimile miniaturale au fost tratate apoi cu diverse substanțe chimice de oamenii de știință, pentru a stimula instalarea acelei afecțiuni fiziologice care le face să devină hipertrofice – exagerat de mari – din cauza unei creșteri anormale a celulelor cardiace.

După îmbolnăvirea lor, inimile miniaturale au fost tratate cu o serie de medicamente noi, întrucât medicii doreau să vadă dacă pot să prevină apariția bolii.

„Deși inimi umane au mai fost create în laborator și în trecut, este pentru prima dată când a devenit posibil să introducem anumite boli în ele”, a explicat profesorul Nikolai Zhelev, coordonatorul studiului.

„Hipertrofia cardiacă poate fi ereditară, poate fi cauzată de boli precum diabetul sau poate fi cauzată de practicarea unor exerciții fizice prea intense. Din cauza acestei boli, mușchiul cardiac devine mai gros și mai rigid, iar inima pompează mai greu sângele în corp. Anumite persoane dezvoltă din acest motiv un ritm cardiac anormal, iar aceasta este cea mai frecventă cauză de moarte subită în rândul persoanelor tinere. Deși există medicamente, acestea pot să ajute doar la controlarea simptomelor, însă nu există un tratament pentru moment”, a explicat coordonatorul studiului.

Inimile miniaturale obținute de profesorul Zhelev în laborator ar putea să schimbe această situație.

Folosind biosenzori, cercetătorii au putut să eticheteze anumite molecule specifice din inimile miniaturale pentru a putea să monitorizeze mai bine evoluția mușchiului cardiac.

Identificând moleculele care determină inima să devină hipertrofică, medicii scoțieni au putut să transporte medicamente direct către acele molecule și să le împiedice astfel să urmeze evoluția pe care o au de obicei, evitând astfel dezvoltarea bolii.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Siegfried Mureșan dezvăluie marea pasiune sportivă: „L-am practicat de mic”. Ce echipă susține?
Digi24
Bărbatul care a mers pe jos 50.000 de kilometri ca să ajungă acasă. La finalul unei călătorii de aproape 30 de ani, mai are un obstacol
Cancan.ro
S-a aflat ce a făcut Armina în Albania, de fapt. Înainte să-l cunoască pe Marcel, a locuit 3 luni acolo
Prosport.ro
Sharon Stone, mesaj direct pentru Sydney Sweeney după ce sportivele s-au revoltat pentru că a pozat goală: „Asumă-ți responsabilitatea”
Adevarul
Cât poți economisi dacă îți schimbi furnizorul de energie: diferențe de până la 90 de lei pe lună la curent și 380 de lei la gaze
Mediafax
Cel mai bun încărcător pentru mașina electrică. Cum să-l alegi? Diferențele dintre modele
Click
Capcana din restaurante în care cad mulți români. La ce trebuie să fii atent
Digi24
Obiectul 1335 de sub Muntele Apocalipsei. Rușii reînvie un sistem de răspuns nuclear automatizat din timpul Războiului Rece
Cancan.ro
BREAKING! După Valentina, o altă femeie de 27 de ani din Vrancea a fost uc!să de soț. Ce s-a întâmplat între cei doi
Ce se întâmplă doctore
Lași ușa mașinii de spălat deschisă după fiecare spălare? Motivul pentru care ar fi cazul să nu o mai faci
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
De ce întârzie sistemul autonom Tesla în Europa și când este programat votul-cheie?
Descopera.ro
O nouă grupă de sânge a fost descoperită după jumătate de secol de întrebări
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Doi canibali stau într-un pom. Pe jos trece un cavaler...
Descopera.ro
Boala Alzheimer nu mai este o afecțiune incurabilă, indică un raport revoluționar
Mediafax Italia
Românca devenită MISS ITALIA are o problemă pe care nu o rezolvă nicio coroană!
Mediafax Spania
NOUA REGULĂ de circulație. De la 1 octombrie NU MAI AI VOIE să faci asta la trecerile de pietoni!